Decizia nr. 826/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1616/2022 a Tribunalului Mureș

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă la 5 aprilie 2022, reclamanta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Comuna Răstolița a solicitat obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, prin Direcția Silvică Mureș la plata sumei de 217.609 RON, reprezentând contravaloarea creanței la plata căreia a fost obligată prin sentința civilă nr. 537/24.06.2021, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2021, și prin sentința civilă nr. 509/10.06.2021, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2021, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1616 din 23 decembrie 2022, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis, în parte, cererea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 72.533 RON, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ce îi reveneau în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiților A. și B., în temeiul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2008, precum și suma de 3.819 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 794/A din 5 septembrie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, a admis apelul formulat de reclamantă și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 217.600 RON, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale ce îi reveneau în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiților A. și B., în temeiul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2008, precum și a sumei de 11.457 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 12.003 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 28 februarie 2024, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei recurate și, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că sunt îndeplinite condițiile cumulative privind răspunderea civilă delictuală, întrucât din mijloacele de probă administrate rezultă că nu sunt îndeplinite, cel puțin, condițiile faptei ilicite și legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, sens în care a învederat următoarele argumente: Regia Națională a Pădurilor nu a fost obligată, prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2008, la efectuarea de demersuri în vederea punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate numiților A. și B., iar din coroborarea dispozițiilor art. 39 alin. (4), art. 5 lit. a) și i), art. 27 alin. (6) și alin. (7) și art. 75 din H.G. nr. 890/2005, rezultă că singura obligație legală care îi incumbă în materia fondului funciar este de a pune la dispoziție terenul forestier, punerea în posesie fiind atributul Comisiei locale. Or, reclamanta nu a inițiat niciun demers în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1943 din 20 octombrie 2010, nici după adoptarea hotărârii Comisiei Județene Mureș nr. 87/2016, nici după începerea executării silite și stabilirea penalităților în cadrul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018 Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că Ocolul Silvic Răstolița nu a indicat reclamantei amplasamentul terenului forestier, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiților A. și B., bazându-se doar pe adresele depuse de reclamantă (nr. 3021/09.07.2019 și nr. 3261/27.07.2020), fără a valorifica probator și adresa nr. x/09.08.2019, prin care Direcția Silvică Mureș a răspuns adresei nr. x/09.08.2019, comunicând reclamantei că amplasamentul terenului pentru care s-a aprobat reconstituirea în favoarea numiților A. și B. a fost identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expertul C. în dosarul nr. x/2008, precum și în amenajamentul silvic. Prin urmare, este evident că reclamanta cunoștea care sunt vechile amplasamente pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiților A. și B., manifestând pasivitate în punerea acestora în posesie.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute de lege, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). Prin urmare, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, vădit contrar rolului recursului. În cauză, deși în memoriul de recurs a fost indicat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar în mod formal, din moment ce recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze că decizia recurată ar fi pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală. Dimpotrivă, argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea sa, din moment ce recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat, în mod greșit, mijloacele de probă administrate, atunci când a reținut că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că instanța de apel s-a bazat exclusiv pe adresele nr. x/09.07.2019 și nr. y/27.07.2020, depuse la dosar de intimata-reclamantă, fără a valorifica probator și adresa nr. x/09.08.2019, prin care Direcția Silvică Mureș a comunicat intimatei-reclamante că amplasamentul terenului pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea numiților A. și B. a fost identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expertul C. în dosarul nr. x/2008, precum și în amenajamentul silvic. A mai susținut că intimata-reclamantă cunoștea vechiul amplasament pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea numiților A. și B., însă a manifestat pasivitate în punerea acestora în posesie și nu a inițiat niciun demers în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1943 din 20 octombrie 2010, nici după adoptarea hotărârii Comisiei Județene Mureș nr. 87/2016, nici după începerea executării silite și stabilirea penalităților în cadrul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018 Se constată că recurenta-pârâtă nu dezvoltă critici de nelegalitate în legătură cu raționamentul logico-juridic al instanței de apel, neprezentând argumente în drept pentru care apreciază că, prin decizia recurată, s-au interpretat și/sau aplicat, în mod greșit, normele de drept material. Deși în memoriul de recurs sunt redate anumite texte legale, respectiv art. 39 alin. (4), art. 5 lit. a) și i), art. 27 alin. (6) și alin. (7) și art. 75 din H.G. nr. 890/2005, totuși recurenta-pârâtă nu expune critici de nelegalitate, ci urmărește, în realitate, schimbarea situației de fapt, stabilite definitiv de instanța de apel. În această ordine de idei, recurenta-pârâtă susține că din mijloacele de probă administrate nu rezultă că sunt îndeplinite, cel puțin, cerințele faptei ilicite și legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, oferind o interpretare proprie materialului probatoriu administrat și făcând trimitere la adresa nr. x/09.08.2019, care însă nu se află depusă la dosar, nefiind administrată ca probă în nicio etapă procesuală (primă instanță, apel, recurs). În concluzie, se constată că toate criticile formulate prin memoriul de recurs vizează exclusiv aspecte factuale și mijloacele de probă administrate, astfel că indicarea formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurenta-pârâtă invocă doar critici prin care urmărește ca instanța de recurs să reevalueze situația de fapt, cu toate că nu are o atare competență legală. Din moment ce niciuna dintre criticile invocate nu poate fi încadrată în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., devin incidente în cauză prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă, fiind partea care a pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, urmând însă a face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma totală solicitată de către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, și anume 18.000 RON, este disproporționată în raport cu circumstanțele cauzei (soluționarea recursului la primul termen de judecată, în baza unei excepții peremptorii, invocate din oficiu) și cu activitatea desfășurată de către avocat (redactarea și depunerea întâmpinării). În urma aplicării dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate prin documentele justificative depuse la dosar.