ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2083/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, la data de 21 aprilie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a solicitat obligarea pârâtului la despăgubirea sa cu suma de 2.000 RON, daune materiale, și 50.000 euro, plătibili în RON la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând daune morale, ca urmare a suferințelor reclamantului produse în urma atacului unui animal sălbatic specia urs, eveniment survenit la data de 30.08.2021; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aplicate la cuantumul despăgubirilor, calculată în principal de la data evenimentului, 30.08.2021, și până la data plății efective, iar, în subsidiar, de la data cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 178 din 21 februarie 2023, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor; a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală, calculată începând cu data de 30.08.2021; au fost respinse celelalte pretenții și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 163 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 726/A din 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 178 din 21 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Harghita; a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata către reclamantul A. a sumei de 4.590 RON, cu titlul de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plății efective; au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței atacate; a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe precum și apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva încheierii de ședință din data de 13 septembrie 2022.

Prin decizia nr. 1661 din 17 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 726/A din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă; a fost casată decizia recurată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 42 din 21 ianuarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 178 din 21 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2022; a schimbat sentința atacată, în sensul că: a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A.; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 9.200 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; a obligat pe pârât să plătească reclamantului o dobândă legală penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe; a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva încheierii de ședință din 13.09.2022, pronunțată de Tribunalul Harghita în același dosar; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva deciziei nr. 42 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul susține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 501 alin. (3) și ale art. 502 C. proc. civ., și arată că instanța de apel, în rejudecare, nu numai că a modificat soluția asupra unor aspecte care excedează obiectului recursului și limitelor rejudecării, dar a pronunțat o hotărâre defavorabilă reclamantului sub aspectul a două capete de cerere, în rejudecarea propriei căi de atac, fără ca pârâtul să fi declarat recurs și fără ca instanța de control judiciar să fi invocat motive de ordine publică.

Afirmă că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 9 alin. (2), ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care consacră principiul disponibilității, precum și pe cele ale art. 477 din același act normativ, referitoare la limitele efectului devolutiv în apel, prin raportare la art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, arată că prin cererea de apel pârâtul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul aplicării dreptului comun în detrimentul dreptului special care plafonează nivelul compensațiilor bănești, al acordării sumei de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, pe care o apreciază ca fiind excesivă, și cu privire la soluția dată cererii de introducere în proces a gestionarului fondului cinegetic. Referitor la celelalte statuări ale instanței de fond, pârâtul a achiesat, prin neapelarea sentinței.

Recurentul susține și încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanțe referitoare la dispozițiile legale care stabilesc obligația de plată a daunelor interese moratorii și data de la care ele se acordă, chestiuni cu privire la care pârâtul nu a formulat critici în apel.

Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că acordarea acestora se face proporțional cu admiterea pretențiilor, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar încălcarea acestor dispoziții se circumscrie unei aplicări greșite a normelor de procedură. Astfel, în măsura în care pârâtul ar fi fost nemulțumit de soluția instanței de apel sub acest aspect avea posibilitatea de a formula un recurs incident, cale procedurală de care nu a uzat însă.

Apreciază că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. e) și ale art. 1381 alin. (1) C. civ. prin acordarea dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu de daune morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și susține că în cazul răspunderii civile delictuale dobânda curge de drept de la data cauzării prejudiciului.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În acest sens, invocă dispozițiile art. 476 C. proc. civ. și susține că instanța de apel, în mod corect, a procedat la analiza tuturor problemelor de drept supuse dezbaterii în prima instanță.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 20 noiembrie 2025, în vederea soluționării recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), recurentul-reclamant a criticat decizia de apel, susținând că instanța a încălcat limitele devoluțiunii în apel și limitele rejudecării după casare, principiul disponibilității și principiul neagravării situației în propria cale de atac.

În acest sens, susține că instanța de apel, în rejudecare, nu numai că a modificat soluția asupra unor aspecte care excedează obiectului recursului și limitelor rejudecării, dar a pronunțat o hotărâre defavorabilă reclamantului sub aspectul a două capete de cerere, în rejudecarea propriei căi de atac, fără ca pârâtul să fi declarat recurs și fără ca instanța de control judiciar să fi invocat motive de apel de ordine publică.

Totodată, prin critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat"), recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanțe referitoare la dispozițiile legale care stabilesc obligația de plată a daunelor interese moratorii și la data de la care acestea se acordă, chestiuni cu privire la care pârâtul nu a formulat critici în apel.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, deși apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum iudicatum).

Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. În acest sens, al limitării efectului devolutiv al apelului de către apelant, se statuează prin art. 477 alin. (1) C. proc. civ.: "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Totodată, conform art. 478 C. proc. civ., "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe (…)".

Prin urmare, apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanță.

Prin urmare, în toate cazurile, limitele efectului devolutiv impun instanței de apel să se raporteze la criticile de apel invocate și să nu rejudece cauza dincolo de acestea, respectând principiul disponibilității, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel".

Totodată, principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și de ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. În acest sens, conform art. 430 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În acord cu cele susținute de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, situație ce atrage incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., conform considerentelor ce succed.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și a daunelor morale, ca urmare a suferințelor provocate acestuia de atacul unui animal sălbatic din specia urs, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aplicate la cuantumul despăgubirilor, calculată, în principal, de la data evenimentului, 30.08.2021, și până la data plății efective, iar, în subsidiar, de la data cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

Prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pe pârât să achite reclamantului suma de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală, calculată începând cu data de 30.08.2021; a respins, în rest, pretențiile reclamantului.

Învestită cu soluționarea apelurilor declarate atât de reclamant, cât și de pârât, instanța de prim control judiciar, în primul ciclu procesual, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 4590 RON, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data evenimentului - 30.08.2021, până la data plății efective; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, precum și apelul formulat de pârât împotriva încheierii de ședință din data de 13 septembrie 2022.

Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei curții de apel a fost admis prin decizia nr. 1661/17.06.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea stabilirii perioadei reale de inactivitate, având în vedere impedimentele de natură fizică, psihică și emoțională care l-au pus pe reclamant în imposibilitate de a desfășura o activitate ca urmare a atacului animalului sălbatic al cărui victimă a fost.

În rejudecarea apelurilor, curtea de apel a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 9.200 RON, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, precum și apelul formulat de pârât împotriva încheierii de ședință din data de 13 septembrie 2022.

Relativ la soluția de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că din interpretarea dispozițiilor art. 1391 alin. (3) C. civ. se poate deduce că în această situație particulară a compensațiilor pentru prejudicii nepatrimoniale, chiar dacă dreptul la reparația prejudiciului nepatrimonial se naște la data producerii prejudiciului, definitivarea dreptului la despăgubire, prin complinirea cerinței lichidității creanței, se realizează abia la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin tranzacție sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

A mai reținut instanța de apel că abia la acest moment creanța are caracter lichid, fiind determinat unul dintre termenii indispensabili calculului dobânzii legale penalizatoare constând în baza de calcul la care se va aplica rata dobânzii, rolul judecătorului în determinarea cuantumului acestei creanțe fiind covârșitor.

În finalul analizei efectuate, curtea de apel a conchis că este firească soluția ca dobânda legală să nu curgă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de obligare a debitorului la plata compensațiilor bănești pentru prejudiciul nepatrimonial produs, care are caracter constitutiv de drepturi.

Or, Înalta Curte observă că apelul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cuprinde critici ale hotărârii primei instanțe sub aspectul aplicării dreptului comun în detrimentul dreptului special care plafonează nivelul compensațiilor bănești, al acordării sumei de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, pe care o apreciază ca fiind excesivă și cu privire la soluția dată cererii de introducere în proces a gestionarului fondului cinegetic.

În acest context, reținând că data de la care curge dobânda legală penalizatoare este data rămânerii definitive a hotărârii, instanța de apel a nesocotit limitele devoluțiunii, astfel cum sunt reglementate la art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., regula tantum devolutum quantum apellatum fiind o aplicație specifică, în apel, a principiului disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", precum și autoritatea de lucru judecat a statuărilor primei instanțe vizând această chestiune. Aceasta întrucât, odată dezlegat aspectul litigios al datei de la care curge dobânda legală penalizatoare, în lipsa unor critici în acest sens, nu mai poate face obiectul unei analize proprii a instanței de apel, impunându-se ca atare judecății în calea de atac, fără posibilitatea pentru instanța de judecată de a realiza o altă evaluare și respectiv, dezlegare, a respectivei chestiuni litigioase.

Relativ la critica recurentului ce vizează reducerea cheltuielilor de judecată acordate la fond, instanța de recurs reține caracterul său nefondat.

Astfel, stabilirea acestor cheltuieli acordate în faza procesuală de fond s-a dispus prin hotărârea instanței de apel în cel de-al doilea ciclu procesual, corespunzător pretențiilor admise în rejudecarea pricinii, și, prin urmare, este neavenită susținerea recurentului privind neatacarea cu recurs a hotărârii din apel din primul ciclu procesual, cât timp stabilirea cuantumului daunelor morale, conform îndrumărilor din decizia de casare, și reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată s-a realizat prin decizia atacată prin recursul pendinte.

În privința criticii de nelegalitate aduse deciziei atacate, vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) și ale art. 1381 alin. (1) C. civ., prin acordarea dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu de daune morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu de la data cauzării prejudiciului, Înalta Curte constată că aspectele puse în discuție prin intermediul acesteia [și care ar putea fi examinate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] nu se mai impun a fi cenzurate în recurs, față de motivul de casare vizând existența unui impediment de ordin procedural, motiv ce a fost găsit întemeiat.

În consecință, față de încălcările regulilor de drept procesual examinate în cele ce preced, care atrag nelegalitatea deciziei recurate prin prisma incidenței motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din același act normativ, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 79/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (M.Of. nr. 61 din 25 ianuarie 2023), va admite recursul, va casa decizia civilă recurată și, rejudecând, va obliga pe pârât la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plății efective.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 42 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată și rejudecând:

Obligă pe pârât la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data evenimentului - 30 august 2021, până la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.