ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 619/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la 30 decembrie 2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Răstolița și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș la plata unor despăgubiri reprezentând 1/3 din suma de 100 RON/ha/an pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră începând cu 3 ani retroactiv și până la punerea efectivă în posesie în privința terenului acoperit cu vegetație forestieră de 2863,5873 ha pădure și 7,76 ha teren agricol, validat conform hotărârii Comisiei Județene Mureș nr. x (art. 5), astfel cum a fost modificat prin decizia civilă nr. 1015 din 6 decembrie 2012 a Tribunalului Mureș, irevocabilă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.382 și 1.383 din C. civ., Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, Legea nr. 247/2005.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 40 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Mureș a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Răstolița și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 630/A din 7 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 40 din 19 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș. A obligat-o pe apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Răstolița suma de 3.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 174 din 30 martie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamanta A., formulând următoarele critici: Instanța de apel a reținut că obiectul cauzei este reprezentat de obligarea intimatelor la plata unor despăgubiri în cuantum de 1/3 din suma de 100 RON/hectar/an pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră începând cu 30 decembrie 2018 și până la punerea efectivă în posesie, acțiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a intimatelor, care nu și-au îndeplinit obligațiile de punere în posesie și de eliberare a titlului de proprietate. În ceea ce privește situația de fapt, cu rea voință, instanța de apel a inserat motive contradictorii cu scopul de a eluda legea și principiile generale ale dreptului civil și de a perpetua păgubirea recurentei-reclamante prin lipsirea sa de folosința terenurilor care i se cuvin a fi retrocedate. Intimatele nu respectă hotărârea judecătorească (titlul executoriu) care stabilește obligația acestora la restituire în beneficiul recurentei-reclamante nici după 12 ani de la data rămânerii sale definitive. Astfel cum a fost argumentat în fața curții de apel, există mai multe hotărâri, nu doar hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021, care atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligațiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul recurentei-reclamante. De asemenea, obligațiile intimatelor sunt de rezultat - reconstituirea dreptului de proprietate, care nu a fost atins, însă acestea preferă să achite penalități zilnice pentru nereconstituirea dreptului de proprietate. În acest sens, au fost indicate sentința nr. 34 din 18 ianuarie 2024 și sentința nr. 234 din 25 martie 2024, pronunțate de Judecătoria Reghin. Concluzionând, recurenta-reclamantă și-a exprimat nemulțumirea față de magistrații care au pronunțat decizia în sensul că intimatele și-au îndeplinit obligațiile și nu au nicio culpă pentru păgubirea sa, procedând la încălcarea tuturor dispozițiilor legale. Recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În conformitate cu textele legale enunțate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Totodată, se reține că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cum recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Obiectul recursului exercitat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 630/A din 7 iunie 2024, prin care Curtea de Apel Iași - Târgu Mureș a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 40 din 19 ianuarie 2024 a Tribunalului Mureș, fiind astfel menținută soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii în răspundere civilă delictuală având obiect acordarea daunelor materiale, solicitate cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosință a două terenuri, generată de conduita pârâtelor, care nu și-au îndeplinit obligațiile legale prevăzute de H.G. nr. 890/2005. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă și-a expus nemulțumirea față de soluția de respingere a apelului, respectiv de menținere a soluției de respingere a cererii sale de chemare în judecată, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cu toate că în cererea de recurs au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre susținerile recurentei-reclamante nu pune în discuție legalitatea deciziei recurate din perspectiva acestor motive de casare. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că se poate dispune casarea unei decizii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei." Din modul în care sunt enunțate diferitele ipoteze ale cazului de casare, rezultă că aceste ipoteze de nemotivare au o gravitate egală, fiind vorba despre lipsa motivării, fie despre caracterul contradictoriu al considerentelor, care se anihilează astfel reciproc ori despre caracterul cu totul străin de natura pricinii al considerentelor. Nu pot fi subsumate acestui motiv de casare alegațiile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a inserat motive contradictorii cu scopul de a eluda legea și principiile generale ale dreptului civil și de a perpetua păgubirea sa. Aceasta, întrucât simpla afirmație a recurentei-reclamante în sensul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate care să fie dedusă analizei prin prisma acestui motiv de casare în lipsa dezvoltării unor critici concrete, care să reliefeze care sunt considerentele contradictorii și în ce constă viciul contradictorialității. Recurenta-reclamantă a mai criticat, în mod necorespunzător recursului, că instanța de apel a inserat motive contradictorii în cadrul considerentelor care conturează situația de fapt. Aceasta susținere nu poate fi primită, deoarece conturarea situației de fapt și, implicit, stabilirea temeiniciei/netemeiniciei acțiunii în răspundere civilă delictuală reprezintă atributul instanțelor de fond. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Pentru aceleași argumente nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate a deciziei recurate nici afirmația recurentei-reclamante în sensul că intimatele nu respectă hotărârea judecătorească, care stabilește obligația acestora la restituire în beneficiul său, nici după 12 ani de la data rămânerii sale definitive, sau cea potrivit cu care intimatele preferă să achite penalități de întârziere pentru nereconstituirea dreptului de proprietate. Nu prezintă relevanță, sub aspectul analizei conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile nici susținerea recurentei-reclamante potrivit cu care hotărârea recurată ar reflecta reaua voință a instanței de judecată, câtă vreme nu au fost prezentate argumente de natură juridică în combaterea legalității hotărârii atacate. În ceea ce privește prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că pot fi subsumate acestui motiv de casare criticile care, fie și indirect, tind a demonstra că hotărârea recurată încalcă autoritatea lucrului judecat sau că s-a reținut în mod greșit incidența autorității de lucru judecat. De asemenea, cazul de casare privește deopotrivă ipoteza efectului negativ (al excepției autorității de lucru judecat) și pe cea a efectului pozitiv (a identității de chestiune litigioasă dezlegată anterior între aceleași părți). Criticile recurentei-reclamante aduc în atenție că există mai multe hotărâri, nu doar hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021, care atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligațiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul recurentei-reclamante, în acest context fiind indicate sentința nr. 34 din 18 ianuarie 2024 și sentința nr. 234 din 25 martie 2024, pronunțate de Judecătoria Reghin. Cu toate acestea, prin modul nestructurat, din punct de vedere juridic, în care au fost formulate aceste critici, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a susținut punctul său de vedere în sensul că hotărârile judecătorești enumerate ar atesta culpa intimatelor în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul său, ceea ce echivalează cu antamarea netemeiniciei soluției pronunțate în cauză, iar nu cu nelegalitatea acesteia din perspectiva coordonatelor autorității de lucru judecat, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 430 - art. 432 C. proc. civ. De asemenea, susținerile părții recurente nu urmăresc să combată raționamentul juridic al instanței de apel, care a constatat legalitatea sentinței pronunțate de tribunal, validând concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prin raportare, pe de o parte, la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2021, în considerentele căreia s-a reținut că pârâtele nu au săvârșit o faptă ilicită prin aceea că nu au finalizat demersurile pentru punerea în posesie a reclamantei și emiterea titlului de proprietate. Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere și împrejurarea că obiectul prezentei cauze este diferit de cel al dosarului nr. x/2021, în care instanța a reținut că pârâta Comisia locală se află într-o imposibilitate obiectivă de a pune în executare titlul executoriu cu privire la suprafața de 705,22 ha teren cu vegetație forestieră. Mai mult, a constatat că suprafața de teren cu vegetație forestieră pentru care reclamanta a invocat prejudicierea sa nu se raportează la un amplasament determinat. Simpla afirmație a recurentei-reclamante în sensul că sentințele nr. 34 din 18 ianuarie 2024, nr. 234 din 25 martie 2024 și nr. 419 din 25 mai 2023, pronunțate de Judecătoria Reghin, atestă culpa intimatelor pentru neîndeplinirea obligațiilor nu este de natură a pune în discuție încălcarea autorității de lucru judecat, ca efect al acestor hotărâri judecătorești. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat care dispoziții de drept material au fost încălcate ori greșit aplicate de curtea de apel, nu a argumentat în ce mod hotărârea recurată se întemeiază pe o încălcare a unei norme de drept material, ci s-a rezumat la a susține că intimatele-pârâte nu și-au îndeplinit, în mod culpabil, obligațiile (de rezultat) privind reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în beneficiul său. Invocarea corectă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt. Așadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată. Recurenta-reclamantă trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice în mod concret circumstanțele din care rezultă incidența sa și toate argumentele în drept pe care înțelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora. Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană statuând că pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă. În combaterea soluției pronunțate de instanța de apel, recurenta-reclamantă a mai argumentat că obligațiile intimatelor nu sunt de mijloace, ci de rezultat, acesta nefiind atins. Nici această susținere nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu se grefează pe considerentele instanței de apel, care nu a calificat obligațiile intimatelor ca fiind obligații de mijloace. Or, recursul are ca obiect decizia instanței de apel, impunându-se astfel ca prin motivele din recurs să fie criticat în mod punctual raționamentul acestei instanțe. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.