ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2397/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 11 mai 2017 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmașu și Orașul Sărmasu, au solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 46.980 Euro (în RON, la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României din ziua plății), reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului teren în suprafață de 58,62 ha pășune și fâneață, înscris în CF nr. x Sărmășel, pentru perioada 2015-2017, precum și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalului Mureș Prin sentința civilă nr. 806 din 5 iulie 2018, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu și, în consecință, a respins acțiunea exercitată de reclamantele A. și B. împotriva pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantele A. și C. împotriva pârâtului Orașul Sărmașu și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 42.020 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 58,62 ha (pășune și fâneață) pentru anii 2015, 2016 și 2017. A obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 4.305,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia civilă nr. 125 A din 19 mai 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 806 din 5 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă. A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat intimații pârâți la plata sumei de 102.022,00 RON și 30.130,42 euro, reprezentând despăgubiri. A menținut dispozițiile privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu și obligarea pârâtului la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată. A respins apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu împotriva sus-menționatei sentințe. A obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu să plătească reclamantelor suma de 2.577 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Mureș, iar, pe fond, respingerea acțiunii în pretenții formulată de reclamantele A. și B., ca neîntemeiată. Arată că a invocat și probat prin înscrisuri că se află în imposibilitatea punerii intimaților în posesie cu suprafața de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, motivat de faptul că, suprafața de teren înscrisă în CF nr. x Sărmășel constituie în prezent proprietatea unor terțe persoane cărora le-au fost eliberate titluri de proprietate în baza legilor fondului funciar, anterior pronunțării sentinței civile prin care intimații au obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în cauză, pășune și fâneață. Mai arată că, prin adresa din 11 noiembrie 2015, a comunicat reclamantelor inițiale imposibilitatea punerii în posesie, acestea fiind invitate pentru a găsi, de comun acord, o soluție cu privire la amplasamentul terenului în suprafață de 58,26 ha, acesta urmând a fi identificat din suprafața de teren ce există în prezent la dispoziția Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu. Deși recurenta a comunicat o ofertă de pășune și fâneață cu privire la care se putea realiza, la acea dată, punerea în posesie, intimatele au comunicat, prin cererea înregistrată sub nr. x din 6 iunie 2016, că nu sunt de acord cu oferta propusă. Susține că aspectele anterior invocate nu au fost analizate de către instanța de fond, care a omis să se pronunțe și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale Orașul Sărmașu, invocată prin întâmpinare, iar instanța de apel reține că pârâtele, inclusiv Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu au respectat sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Luduș, prin care s-a constatat, fără identificare topo, că există teren liber. Or, aceasta echivalează cu o motivare contradictorie. Ca atare, învederează că tragerea la răspundere a recurentei nu este întemeiată întrucât nu se regăsește ipoteza refuzului Comisiei Locale Sărmașu de a pune în posesie pe intimate, ci situația în care amplasamentul indicat, fără identificare topo, prin sentința civilă sus indicată, nu există, iar intimatele au refuzat stabilirea unui alt amplasament. Or, în această situație instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material incidente în speță, în condițiile în care suprafața de 58,26 ha teren nu poate fi retrocedată în natură pe amplasamentul indicat prin sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduș. Susține că, în cazul refuzului amplasamentului oferit de Comisia Locală, devin incidente prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 165/2013, iar în ipoteza în care nu se va putea prelua teren de la ADS, singura posibilitate de soluționare a cererii este reprezentată de acordarea de despăgubiri de către ANRP. Totodată, arată că instanța de apel nu a analizat susținerile recurentei cu privire la îndreptățirea intimaților de a fi puși în posesie cu suprafața de 58,26 ha teren, respectiv de a fi despăgubiți pentru lipsa de folosință a acestei suprafețe, în contextul Legii nr. 91/1945 privind înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, având în vedere procesul-verbal nr. x din 11 februarie 1948 emis de Ministerul Finanțelor, Comisia de lichidare CASBI, din care rezultă că D., proprietara bunurilor inventariate în 14 martie 1945, este cetățean român cu ținută antidemocratică, fiind refugiată cu trupele inamice. Nu au fost verificate nici aspectele precizate prin adresa nr. x/29.08.2017, prin care i s-a comunicat recurentei documentația aferentă dosarului CASBI privind pe D.. Pe de altă parte, motivarea instanței, potrivit căreia intimaților li s-a cauzat un prejudiciu efectiv constând în lipsa de folosință a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi dobândită de pe acel teren, precum și contravaloarea subvențiilor ce s-ar fi putut obține de la Statul Român, este contradictorie și cuprinde motive străine de natura cauzei având în vedere că suprafața de 58,26 ha teren și pășune nu a fost identificată, prin expertiză fiind stabilit cuantumul despăgubirilor raportat la contravaloarea producției agricole pentru 1 ha de teren din zonă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu, ca nefondat. Referitor la invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nu sunt indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, arătând că instanța de fond nu a fost învestită cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 58,26 ha teren, aceasta fiind soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduș. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte, susține că instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia prin sentință sau printr-o încheiere anterioară, însă, din considerentele hotărârii, rezultă că a fost analizată și considerată nefondată. În privința criticii potrivit căreia instanța de apel nu a analizat argumentele pentru care Orașul Sărmașu nu s-a conformat obligației de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 58,26 ha pășune și fâneață, învederează că existența sau inexistența unui teren liber nu poate să facă obiectul prezentei cauze, din moment ce există o hotărâre judecătorească definitivă prin care au fost analizate aceste aspecte și s-a dovedit că există teren liber care poate fi atribuit în natură persoanelor îndreptățite. Apreciază nefondate criticile vizând dosarul CASBI al antecesoarei D. și arată că se încearcă repunerea în discuție a calității de persoană îndreptățită la reconstituire, în condițiile în care aceste aspecte au fost stabilite definitiv în dosarul nr. x/2012, fiind imposibilă reanalizarea lor în cadrul prezentei cauze. Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu a solicitat admiterea recursului formulat de pârâta UAT Orașul Sărmașu, arătând că, în speță, nu se regăsește ipoteza în care Comisia a refuzat să pună în posesie intimatele, ci situația în care amplasamentul indicat fără identificare topo prin sentința civilă nr. 434/2014 a Judecătoriei Luduș nu este liber, nu există, iar intimatele au refuzat efectiv stabilirea unui alt amplasament. Intimatele E., F., introduse în cauză în calitate de succesoare ale reclamantei inițiale A., și B. au depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu împotriva deciziei civile nr. 125/A din 19 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă și a fixat termen de judecată la 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată pentru termenul din 11 noiembrie 2021, pentru citarea moștenitorilor intimatelor reclamante. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată reclamantele A. și B. au solicitat obligarea pârâților Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmașu și Orașul Sărmașu la plata sumei de 46.980 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului teren în suprafață de 58,62 ha pășune și fâneață, pentru perioada 2015-2017. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 555, 1349, 1357, 1381 și 1385 C. civ., reclamantele au arătat că, prin sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2015 a Tribunalului Mureș, instanța a dispus reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra terenului în suprafață de 58,62 ha pășune și fâneață, înscris în CF nr. x Sărmășel și a obligat pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sărmașu la punerea în posesie efectivă, cu consecința eliberării titlului de proprietate pentru acest teren. Au precizat că până în prezent pârâta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite de instanța de judecată, neîntocmind procesul-verbal de punere în posesie și, astfel, comisia județeană a fost în imposibilitate de a emite titlul de proprietate. Au învederat că în această situație sunt în imposibilitatea folosirii terenului, fiind lipsite de culegerea fructelor acestuia, astfel că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive (care a fost admisă de instanța de fond), iar, pe fond, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357-1371 C. civ. Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu a avut calitatea de parte în cauza finalizată prin sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduș. Pe fond, a susținut că acțiunea exercitată de reclamante este neîntemeiată în condițiile în care pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu a precizat, prin adresa din 11 noiembrie 2015, că este în imposibilitate de a pune în posesie pe reclamante, terenul respectiv fiind în prezent proprietatea unor terțe persoane în urma aplicării legilor fondului funciar anterior pronunțării hotărârii judecătorești. Pârâta a mai învederat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând nicio faptă ilicită și niciun prejudiciu cert. A precizat că hotărârea de care se prevalează reclamantele a fost pronunțată fără efectuarea unui raport de expertiză topo pentru identificarea amplasamentului terenului revendicat, iar, în lumina dispozițiilor Legii nr. 165/2013 (cu referire la art. 11 alin. (1) din lege), fără o astfel de identificare, nu are posibilitatea de a efectua punerea în posesie. La data de 13 martie 2018, reclamantele și-au modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 102.022 RON și de 30.130,42 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 2015-2017 (valori raportate la concluziile raportului de expertiză agricolă). Instanța de fond a reținut că persoana responsabilă de prejudiciul cauzat reclamantelor este comisia locală de fond funciar, pentru care răspunde orașul Sărmașu, iar fapta ilicită constă în inacțiunea comisiei locale, în refuzul nejustificat al acesteia de a se conforma hotărârii judecătorești, de a pune în posesie reclamantele cu terenul la care acestea sunt îndreptățite, în condițiile hotărârii judecătorești pronunțate. Vinovăția rezultă din neîndeplinirea atribuțiilor din Legea nr. 18/1991 și a Regulamentului de aplicare a acesteia care reveneau comisiei locale, iar prejudiciul cauzat a fost determinat de expertul agricol și este cert. Prin motivele de apel formulate, pârâta UAT Orașul Sărmașu a arătat că, prin adresa nr. x/11.11.2015, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu a comunicat reclamantelor că se află în imposibilitatea punerii în posesie, au fost invitate acestea pentru a găsi o soluție de comun acord, prin adresa nr. x/12.12.2015 li s-a comunicat o ofertă de pășune și fâneață cu privire la care se putea realiza punerea în posesie, dar au comunicat, prin adresa nr. x/06.01.2016, că nu sunt de acord cu propunerea comisiei. De asemenea, a susținut că din cuprinsul CF nr. x Sărmășel rezultă că pe acest amplasament nu există 58,26 ha teren pășune și fâneață pentru a se putea realiza punerea în posesie a reclamantelor, iar aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de fond, care a omis să se pronunțe și cu privire la excepția lipsei calității sale procesual pasive. A învederat că instanța de fond nu a cercetat nici susținerile cu privire la adresa nr. x/29.08.2017, prin care le-a fost comunicată documentația aferentă dosarului CASBI privind pe D., iar reclamantele, descendente de gradul doi ale acestei proprietare, nu au făcut dovada că antecesoarea lor a formulat cereri de restituire a terenurilor în baza Decretului nr. 228/1948. Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu nu a formulat întâmpinare la apelul reclamantelor. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Orașul Sărmașu și nici nu a analizat-o în cadrul considerentelor, însă din motivarea soluției admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu rezultă că a apreciat că are calitate procesuală pasivă unitatea administrativ teritorială atunci când a concluzionat că patrimonial, pentru repararea daunelor cauzate prin faptele ilicite ale comisiilor de fond funciar răspund unitățile administrativ-teritoriale, orașul, comuna, respectiv județul, din bugetele proprii. Această concluzie se desprinde din considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui teren la care reclamantele erau îndreptățite în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, precum și a art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. În privința motivului de apel privind imposibilitatea efectivă a punerii în posesie a reclamantelor pe amplasamentul solicitat, curtea a constatat că este neîntemeiat. Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu au fost obligate prin sentința civilă nr. 434/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Luduș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1/08.01.2015 a Tribunalului Mureș, să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor asupra suprafeței de 58,26 ha pășune și fâneață situate pe raza orașului Sărmașu, înscrise în CF nr. x Sărmășel și să efectueze punerea efectivă în posesie a reclamantelor pe vechiul amplasament al terenului. Pârâtele nu au respectat această hotărâre, ignorând faptul că s-a statuat în cuprinsul acesteia că există teren liber, or existența sau inexistența unei suprafețe libere de teren nu face obiectul cauzei. Mai mult, a considerat instanța de apel că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv, în această privință jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă (hotărârea Ruianu împotriva României; hotărârea Burdov împotriva Rusiei). Cu privire la celălalt motiv de apel, referitor la dosarul CASBI al antecesoarei reclamantelor și pronunțarea unei hotărâri judecătorești, instanța de apel a reținut că aceste aspecte au fost invocate de către pârâtă doar în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de fond după închiderea dezbaterilor, astfel că prima instanță nu avea cum să le analizeze, decât dacă ar fi fost invocate în cuprinsul unei acțiuni reconvenționale, care să fie comunicată reclamantelor și asupra căreia să poată formula apărări și concluzii, pentru respectarea principiului contradictorialității și disponibilității părților. Din aceleași motive, nici instanța de apel nu este îndrituită să analizeze aceste aspecte în cuprinsul aceste căi de atac, având în vedere existența hotărârii judecătorești definitive citate, care este în ființă și produce efecte, și obiectul litigiului, respectiv despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. Cu referire la apelul declarat de reclamante, curtea l-a apreciat ca fiind fondat, întrucât în mod netemeinic și nelegal prima instanță nu a ținut seama de precizarea de acțiune formulată de acestea după efectuarea raportului de expertiză în cauză, făcând aprecieri eronate cu privire la despăgubirile cuvenite, atunci când a presupus că reclamantele ar fi dorit să dea în arendă terenul și nu să îl cultive. Reclamantele sunt îndreptățite la a solicita și a li se acorda suma mai profitabilă pentru ele. În speță, este indubitabil că reclamantelor li s-a cauzat un prejudiciu efectiv, constând în lipsa de folosință a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi obținută de pe acel teren, precum și contravaloarea subvențiilor care s-ar fi putut obține de la statul român, conform cu art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 3/2015. A mai statuat instanța de apel în sensul că prejudiciul invocat de reclamante, constând în beneficiul nerealizat, este supus condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349, 1357 C. civ., respectiv: o faptă ilicită, un prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă, iar fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție. În speță, prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului în suprafață de 58,26 ha este cert (sigur), fiind evaluat de expert la suma de 102.022 RON, reprezentând contravaloarea producției nete aferentă anilor agricoli 2015-2017, iar cuantumul subvențiilor acordate de stat pentru perioada în cauză a fost calculat la suma de 30.130,43 euro. A concluzionat că, răspunderea pârâtei, prin Primar, este angajată și pentru acoperirea prejudiciului rezultat din contravaloarea producției nerealizate, fapta ilicită constând în refuzul nejustificat de punere în posesie conform hotărârii judecătorești sus-menționate. Prin cererea de recurs de față, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu invocă imposibilitatea obiectivă de punere în posesie a intimaților persoane fizice cu suprafața de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, motivat de faptul că suprafața de teren înscrisă în CF nr. x Sărmășel constituie în prezent proprietatea unor terțe persoane cărora le-au fost eliberate titluri de proprietate în baza legilor fondului funciar, anterior pronunțării sentinței civile prin care intimații au obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în cauză, necontestate, așadar invocă lipsa faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale. Înalta Curte constată, însă, raportat la situația de fapt reținută de instanțele de fond, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, astfel cum se pretinde prin calea de atac formulată, date fiind prevederile art. 488 C. proc. civ., că fapta ilicită a fost calificată în mod corect ca fiind generată de refuzul nejustificat al recurentei de executare a unei hotărâri judecătorești definitive, de a se conforma dispozițiilor sentinței prin care Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Sărmașu a fost obligată, prin sentința civilă nr. 434/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Luduș, să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor inițiale asupra suprafeței de 58,26 ha pășune și fâneață. În cauză, recurenta critică soluția instanței de apel, învederând că a invocat și probat prin înscrisuri că se află în imposibilitatea punerii intimaților în posesie cu suprafața de 58,26 ha, pe amplasamentul stabilit fără identificare în teren, respectiv că aspectele factuale prezentate, cu referire la adresa din 11 noiembrie 2015, la oferta comunicată intimaților pentru restituirea imobilului pe un alt amplasament ori la refuzul persoanelor îndreptățite înaintat prin cererea nr. x din 6 iunie 2016, care dovedeau cele de mai sus, nu au făcut obiectul analizei instanței de control judiciar. Prin urmare, aceasta susține, prin critica formulată, împrejurări rezultate din interpretarea proprie a probelor administrate, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea pentru că instanța de apel nu a validat propria prezentare a situației de fapt. Or, critica privind greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate ori neanalizării probatoriului administrat nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, întrucât excedează limitelor judecării reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În speță, conform probelor administrate în etapele procesuale anterioare de instanțele de fond și apel, imposibil de reevaluat în recurs față de configurația art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanțele devolutive au ajuns la concluzia privind existența faptei ilicite în sarcina recurentei (refuzul de executare a unei hotărâri judecătorești), sens în care urmează a fi înlăturate susținerile potrivit cărora tragerea la răspundere a UAT Orașul Sărmașu nu este întemeiată. Ca atare, Înalta Curte apreciază că, în această situație, instanța de apel a aplicat corect normele de drept material incidente în speță, respectiv dispozițiile ce reglementează materia răspunderii civile delictuale, reținând existența faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, obiect al criticii în recurs fiind doar neîndeplinirea uneia dintre cerințele prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv existența faptei ilicite. Recurenta consideră că în condițiile în care suprafața de 58,26 ha teren nu poate fi retrocedată în natură pe amplasamentul indicat prin sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Luduș, în cazul refuzului amplasamentului oferit de Comisia Locală devin incidente prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 165/2013, iar în ipoteza în care nu se va putea prelua teren de la ADS, singura posibilitate de soluționare a cererii este reprezentată de acordarea de despăgubiri de către ANRP. Înalta Curte reține, sub un prim aspect, că deși recurenta a susținut în fața instanței de fond că hotărârea de care se prevalează reclamantele a fost dată fără efectuarea unui raport de expertiză topo pentru identificarea amplasamentului terenului revendicat, iar, în lumina dispozițiilor Legii nr. 165/2013 (făcând trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) din lege), fără o astfel de identificare, nu are posibilitatea de a efectua punerea în posesie, nu a criticat soluția primei instanțe în sensul nepronunțării asupra acestei apărări, astfel că criticile din recurs sunt formulate omisso medio. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentul invocat nu poate fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta neformulând un motiv de recurs care să se circumscrie acestui text de lege prin raportare la obiectul dedus judecății și la soluția pronunțată în apel, ci doar făcând trimitere formal la prevederile indicate, pretins aplicate greșit, deși nu a învestit instanța de judecată în mod legal sub acest aspect. De altfel, instanța de apel a reținut că pârâtele nu au respectat hotărârea judecătorească de care s-au prevalat reclamantele în cererea privind repararea prejudiciului cauzat, fondată pe temeiul răspunderii civile delictuale, ignorând faptul că s-a statuat în cuprinsul sentinței definitive că există teren liber, în aceasta constând fapta ilicită imputată. De asemenea, a apreciat că existența sau inexistența unei suprafețe libere de teren nu face obiectul pricinii de față. Prin urmare, elementele factuale de care recurenta s-a prevalat pentru a susține lipsa faptei ilicite au fost înlăturate motivat de instanțele devolutive, nemaiputând fi reevaluate în recurs. Cât privește criticile ce vizează dosarul CASBI al antecesoarei reclamatelor, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că aceste apărări au fost invocate de către Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu doar în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de fond după închiderea dezbaterilor, astfel că prima instanță nu avea cum să le analizeze. Astfel, curtea a apreciat că nici instanța de apel nu este îndrituită să cerceteze aceste aspecte în cuprinsul aceste căi de atac. În acest context, se observă că recurenta nu a combătut soluția instanței de apel cât privește considerentele pentru care aceasta nu a analizat critica formulată, or, prin prezenta cale de atac nu poate critica măsura dispusă de curte prin formularea unor apărări legate de fondul dreptului pretins, cu referire la calitatea intimaților reclamanți de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. Recurenta afirmă că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale Orașul Sărmașu, invocată prin întâmpinare, iar instanța de apel reține că pârâtele, inclusiv Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu, nu au respectat sentința civilă nr. 434 din 13 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Luduș, prin care s-a constatat, fără identificare topo, că există teren liber. Or, în opinia recurentei, deși a fost validată soluția instanței de fond privind lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sărmașu, instanța de apel obligă și această pârâtă la plata prejudiciului pretins cauzat, ceea ce echivalează cu o motivare contradictorie. Înalta Curte constată că această critică, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nu a mai fost susținută de către recurentă, astfel că nu se mai impune analiza sa. Totodată, raportat la poziția procesuală a recurentei exprimată la cuvântul pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte nu va cenzura nici susținerile acesteia conform căreia motivarea instanței de apel, în sensul că intimaților li s-a cauzat un prejudiciu efectiv constând în lipsa de folosință a terenului, contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi dobândită de pe acel teren, precum și contravaloarea subvențiilor ce s-ar fi putut obține de la Statul Român, este contradictorie și cuprinde motive străine de natura cauzei (ceea ce ar atrage aplicarea art. 488 pct. 6 C. proc. civ.). Față de aceste considerente, constatând legalitatea deciziei atacate, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga partea căzută în pretenții - recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sărmașu la plata sumei de 4570 către intimații G. și H., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv onorariu avocat în sumă de 3570 RON și 1000 RON . PENTRU ACESTE MOTIVE,