ÎCCJ, Decizia nr. 37/2022

Ședința publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 317 din 21 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut considerentele ce vor fi redate în continuare.

Față de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", instanța de revizuire a constatat că Decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost rejudecată și admisă, în parte, acțiunea reclamantului, poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 C. proc. civ.

Primul caz de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - este o aplicare a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a soluționa și de a se pronunța asupra tuturor pretențiilor deduse judecății.

Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut) și plus petita (instanța a dat mai mult decât s-a cerut).

Din motivarea cererii de revizuire formulate în cauză, instanța de revizuire a constatat că revizuentul invocă ipoteza minus petita. Motivul de revizuire menționat se referă însă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, deci la pretențiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce privește situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita), aceasta este incidentă atunci când instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere sau o cerere principală, incidentală, accesorie sau adițională, cu privire la care a fost legal sesizată.

Contrar susținerilor revizuentului, obiectul acțiunii cu care a învestit instanța de contencios administrativ a fost reprezentat de acțiunea în anulare a Deciziei F.G.A. nr. 1407/03.08.2016, și nu analiza caracterului abuziv al clauzelor contractului de asigurare sau al condițiilor de asigurare. De asemenea, nu se poate reține o nepronunțare a instanței asupra tuturor capetelor de cerere, având în vedere soluția de admitere, în parte, a acțiunii, ca urmare a nedovedirii, prin documente justificative, a tuturor obiectelor acoperite de asigurare sau a neafectării acestora prin producerea riscului asigurat.

Potrivit celui de al doilea motiv invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă.

Instanța de revizuire a reținut, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

În cauza pendinte, revizuentul a pretins că hotărârea instanței de recurs a incălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 160/7.07.2015 pronunțate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă potrivit Deciziei nr. 771/2015, în ceea ce privește întinderea prejudiciului care se impune a fi acoperit în baza contractului de asigurare.

Prin hotărârea penală invocată, inculpații - autori ai furtului au fost obligați la plata sumei de 26.736 RON, cu titlu de despăgubiri civile către persoanele vătămate, A. și B., aceasta fiind și suma solicitată prin cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, respinsă, în final, pentru nedepunerea documentelor justificative, în sensul normei A.S.F. nr. 16/2015.

Contrar susținerilor revizuentului, instanța de revizuire a constatat că soluția de admitere, în parte, a cererii de plată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în privința celor două procese neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Instanța de revizuire a reținut că instanța de recurs a analizat argumentele referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat și a constatat, pe de o parte, că nici asigurătorul, și nici Fondul de Garantare a Asiguraților nu au fost parte în dosarul penal, hotărârea penală neputând fi opusă părților din raportul de drept civil născut în baza contractului de asigurare, iar pe de altă parte, hotărârea penală nu detaliază asupra compunerii despăgubirilor, din perspectiva prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, despăgubirile nu au fost stabilite numai în favoarea asiguratului și nu se referă numai la bunurile asigurate.

Împotriva deciziei menționate la punctul I.1 de mai sus, a declarat recurs revizuentul A., fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea atacată sub aspectul inserării, în cuprinsul considerentelor acesteia, a frazei "nu se poate reține o nepronunțare a instanței asupra tutoror capetelor de cerere", arătând că aceasta contravine art. 425 C. proc. civ., fără a preciza în ce constă încălcarea invocată.

Prin restul criticilor formulate prin cererea de recurs, recurentul-revizuent își exprimă diverse nemulțumiri cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei de către instanțele de drept penal și de drept civil, în general, fără a viza, în mod concret, hotărârea atacată.

Intimata nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru lipsa motivării.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

· "Art. 486 - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: […]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

(…)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

· Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurent prin cererea de recurs nu răspund exigențelor dispozițiilor legale citate, întrucât, în motivare, nu se aduce nicio critică hotărârii recurate - sub aspectul soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu judecarea căreia a fost învestită instanța supremă -, care ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de instanță, din oficiu, și va anula recursul ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 317 din 21 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2022.