ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.10.2016 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. - persoană fizică autorizată a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 25718/21.09.2016 de soluționare a contestației formulate de PFA A. înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/22.08.2016 ca nelegală;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 01.08.2016 privind proiectul "Dezvoltarea fermei vegetale A. PFA", cod Contract de Finanțare x, beneficiar A. PFA, ca nelegal;

- suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, potrivit art. 413 C. proc. civ.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 27.03.2017 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la prezentul dosar (nr. x/2016), obiectul dosarului conexat vizând:

- anularea Deciziei (adresei) nr. E28467/3.11.2016 de soluționare a contestației formulate de PFA A. înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/24.10.2016 ca nelegală;

- anularea Notificării nr. x/6.10.2016 emisă de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est Constanța privind încetarea Contractului de Finanțare x, beneficiar A. PFA, ca nelegal;

- suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 103 din 3 mai 2017 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererile conexe formulate de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. PFA criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia, în sensul anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 01.08.2016, a deciziei nr. 25718/21.09.2016 de soluționare a contestației, dar și a notificării nr. x/6.10.2016 privind încetarea contractului de finanțare și, implicit a deciziei nr. E28467/3.11.2016 de soluționare a contestației depusă împotriva notificării de încetare a contractului de finanțare.

Prin decizia nr. 2019 din data de 21 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinței nr. 103 din 3 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea de atac extrordinară exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată a formulat cerere de revizuire susținând, în esență, următoarele motive de nelegalitate:

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire -existența unei hotărâri care să fi fost pronunțată asupra fondului sau care să evoce fondul cauzei - s-a arătat că aceasta este îndeplinită, prin decizia atacată evocându-se fondul cauzei, instanța de recurs analizând cauza din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind contestate actele administrativ fiscale prin care i se impută revizuientei suma de bani cu care AFIR s-a constituit parte civilă, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei.

Referitor la cea de-a doua cerință - existența unor hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite - s-a arătat că atât decizia nr. 484/25.04.2018, pronunțată de către Curtea de Apel Constanta, cât și Decizia nr. 2019/21.05.2020, pronunțată de ÎCCJ, sunt definitive, fiind pronunțate de către instanțe de grad diferit.

În ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, au fost invocate următoarele considerente:

Raportat la motivul prevăzut de legea specială, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004 a susținut că prin decizia a cărei anulare o cere s-a produs o încălcare a principiului securității juridice și, implicit a fost nesocotit art. 6.1 din Convenție (cauza Brumărescu împotriva României).

Prin soluția pronunțata s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea instanței penale, cu privire la latura civilă a cauzei și i-a fost conferit dreptul de a solicita aceleași pretenții pe două căi diferite, cu nesocotirea dispozițiilor art. 28 C. proc. pen.

Pentru infracțiunea ce viza obținerea pe nedrept de sume din bugetul Uniunii Europene și pentru care AFIR s-a constituit parte civilă, prevăzută și sancționată de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, A. a fost achitată, definitiv, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind respinsă și acțiunea civilă pentru suma de 106.266 RON.

Cu toate acestea, în baza aceluiași Proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare, AFIR a procedat la punerea în executare a creanței bugetare (deși instanța penală înlăturase obligația de restituire a sumei de bani), în condițiile în care prin Decizia nr. 2019/2020 instanța suprema a menținut actele administrativ fiscale ca fiind legale și temeinice, validând hotărârea primei instanțe, care își întemeiază soluția de menținere a actelor administrativ fiscale ca fiind legale pe considerentul cuprins în art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

AFIR a fost notificat de către organele de urmărire penală, preluând motivarea DNA, a întocmit Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare și în baza acestui proces-verbal s-a constituit parte civilă și, fără a aștepta soluția pronunțată de instanța penală, a procedat la recuperarea sumelor de bani.

Prin hotărârea pronunțată ulterior de către instanța civilă s-a încălcat principiul securității juridice, deși în practica CEDO s-a stabilit că "o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice".

Elementele pe care se bazează principiul securității juridice sunt certitudinea si predictibilitatea or, tocmai aceste două elemente au fost nerespectate în speța de față, fiind încălcată certitudinea pe care ar fi trebuit să o confere hotărârea definitivă de achitare și predictibilitatea cu privire la posibilitatea efectivă ca o hotărâre judecătorească poată fi pusă în executare, producând efecte în sensul în care a fost pronunțată.

Decizia ICCJ a cărei revizuire se solicită cuprinde dispoziții potrivnice nu doar raportat la decizia Curții de Apel Constanta nr. 484/2018, ci și raportat la sentința nr. 1308/28.09.2018 a Tribunalului Tulcea, în dosarul nr. x/2017. Dosarul menționat, ce a avut ca obiect anularea celor doua acte administrativ fiscale emise de către APIA, a fost suspendat până la soluționarea dosarului penal, tocmai pe considerentul că neregulile reținute de către APIA în cuprinsul actelor administrative erau identice cu cele indicate în adresa DNA - ST Constanta.

Raportat la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a apreciat că cele două hotărâri pronunțate în cauză produc efecte potrivnice.

Din acest punct de vedere, apreciază că instanța supremă ar fi trebuit să analizeze temeinicia procesului-verbal contestat și să constate că acesta este netemeinic, evitând astfel si contrarietatea dintre cele doua hotărâri pronunțate, prin prisma exercitării dreptului de opțiune al persoanei vătămate (electa una via non datur recursus ad alteram).

Soluția instanței de control judiciar

Prin decizia nr. 829 din data de x/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de revizuire declarată de revizuenta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva deciziei nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecarea recursului, potrivit art. 513 alin. (4)

1

din C. proc. civ.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii recurenta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Prin decizia nr. 254/28 iunie 2021 Înalta curte de Casaâie și justiție a admis recursul declarat de recurenta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Deciziei nr. 829 din 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, a casatDecizia nr. 829 din 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencio sadministrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 și a trimis cauza la aceeași instanță, spre rejudecarea cererii de revizuire.

Considerentele Înaltei Curți asupra reviziurii în rejudecare

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că ipoteza acestuia constă în existența "a două hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Demersul judiciar în discuție a fost formulat împotriva deciziei nr. 2019/21.05.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în raport de aspectele dezlegate, în opinia revizuentei, cu efect pozitiv de lucru judecat, prin considerentele Deciziei nr. 484/25.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. noțiunea de "Autoritate de lucru judecat" este definită astfel:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Din coroborarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cu cele ale art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidență teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se confirmă în cauză.

Așadar, condițiile de admisibilitate prevăzute pentru cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ, iar pentru a fi aplicabile astfel de dispoziții este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia atacată și celelalte hotărâri invocate nu există contrarietate, în sensul instituției autorității de lucru judecat, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența efectului pozitiv sau negativ al lucrului judecat.

Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea pronunțată în primul dosar.

Legătura dintre litigii trebuie să fie una concretă și se impune ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părți, existența unei identități de părți fiind esențială pentru reținerea oricăreia dintre valențele lucrului judecat întrucât, relevantă, în aprecierea stării de contradicție, privită prin prisma efectului pozitiv de lucru judecat (evocat de revizuent), fiind împrejurarea dezlegării, cu putere de lucru judecat, a unor aspecte tranșate prin prima hotărâre în privința raporturilor dintre părțile celei de-a doua judecăți, spre a fi împiedicată reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate jurisdicțional între acestea, dacă o astfel de chestiune are legătură cu procesul ulterior.

Totodată, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

În cauza de față, Înalta Curte observă instanța de control judiciar în materie penală a statuat asupra modului de soluționare a laturii civile, prin respingerea pretențiilor părților civile și, implicit cu privire la cele două adeverințe a căror validitate nu mai poate fi pusă, astfel, la îndoială.

Or, în speță, ab inițio, nu se poate reține incidența autorității de lucru judecat, având în vedere că hotărârea de achitare a instanței penale nu împiedică instanța civilă să stabilească culpa pârâtului în ceea ce privește răspunderea sa civilă, întrucât nu există similitudine între vinovăția penală și culpa civilă.

Prin decizia penală nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2016, recurenta a fost achitată, dar celelalte dispoziții ale sentinței instanței defond au fost menținute, respectiv cele vizând anularea adeverințelor prin care se făcea dovada proprietății și a timpului de lucru petrecut în fermă, înscrisuri ce au stat la baza emiterii procesului-verbal.

În ceea ce privește latura penală, în speță, Înalta Curte reține că începerea urmăririi penale s-a dispus de către DNA pentru alte fapte ce vizează proiectul asumat de intimata-recurentă, fapte care nu au fost reținute de AFIR în procesul-verbal de constatare a neregulilor.

Se reține că, AFIR a constatat existența unor nereguli realizate de intimata-recurentă în vederea obținerii finanțării, fără a influența investigațiile de natură penală desfășurate de către DNA, care vizează nereguli realizate de intimată în derularea Contractului de finanțare, mai ales că răspunderea administrativă a beneficiarului pentru neregulile săvârșite în cadrul Contractului de finanțare nu exclud răspunderea penală, care întrunesc și elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Neregulile identificate conduc la recuperarea integrală a finanțării acordate și încetarea valabilității contractului de finanțare pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, indiferent de decizia instanței de judecată privind faptele penaleconform dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute înobținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora. Obligația de recuperarea a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Or, din această perspectivă este evident că revizuenta a invocat aceleași motive de revizuire și în fața instanței de contencios în recurs, motive asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat prin Decizia nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu mai poate fi valorificat ca motiv de revizuire. Astfel, deși nu a fost învestit formal cu soluționarea excepției autorității de lucru a Deciziei nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Constanța, faptul că a pronunțat decizia atacată cu revizuire având în vedere și decizia menționată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluționat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu.

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În aceste condiții, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanța de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și nici instanța de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competența de a cenzura modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nuautorității de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluții putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.

În consecință, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

În concluzie, partea în cauză nu mai poate reitera pe calea revizuirii efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară câtă vreme acestea au fost analizate în cel de al doilea litigiu, în caz contrar încălcându-se principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei.

În ceea ce privește motivul suplimentar de revizuire, prevăzut de Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), respectiv art. 21, care se adaugă celor reglementate de art. 509 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în realitate, revizuenta nu s-a prevalat de acest motiv decât formal, motivarea aferentă reliefând faptul că reprezintă o dezvoltare a motivului de revizuire prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate, în susținerea acestui motiv hotărâri ale instanțelor europene care subliniază necesitatea respectării autorității de lucru judecat.

În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că soluția pronunțată prin decizia atacată nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele de admisibilitate, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (3) din același cod, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva deciziei nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se va depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2022.