ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2019

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta A. PFA a chemat în judecată pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est Constanța și a solicitat obligarea pârâtelor la suspendarea contractului de finanțare nr. x încheiat în anul 2013 între reclamantă și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit până la soluționarea aspectelor ce fac obiectul dosarului penal nr. x/2013 aflat pe rolul DNA Constanța, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plații unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată și a solicitat obligarea pârâtelor la suspendarea contractului de finanțare nr. x încheiat în anul 2013 până la soluționarea aspectelor care fac obiectul dosarului penal nr. x/2013 aflat pe rolul DNA Constanța, cu consecința prelungirii perioadei de implementare a contractului cu durata suspendării, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plății unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtelor la suspendarea contractului de finanțare pe o perioadă de 6 luni, cu consecința prelungirii perioadei de implementare a contractului cu durata suspendării, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plății unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.

Prin Sentința nr. 57 din 31 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

Împotriva Sentinței nr. 57 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 11 din Anexa I la contractul de finanțare și a Ghidului Solicitantului în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că un prim motiv de recurs vizează stadiul cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2013. Prin Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 24 mai 2016, în dosarul x/2013 al DNA - Serviciul Teritorial Constanța, i s-a adus la cunoștință măsura punerii în mișcare a acțiunii penale față de inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.. Verificările au vizat documente false folosite de A. în vederea obținerii pe nedrept a finanțării decontate în cadrul contractului de finanțare, în urma depunerii documentelor false acesteia fiindu-i decontată suma de 24.000 euro (prima tranșă de plată) în cadrul contractului de finanțare. În acest sens, se constituie parte civilă în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2013, situație care va avea drept consecință recuperarea întregii finanțări acordate, precum și încetarea contractului de finanțare.

Așadar, întrucât urmează a se recupera tranșa de plată acordată, precum și încetarea contractului, nu mai poate subzista măsura suspendării până la finalizarea cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului, iar o hotărâre definitivă în acest sens ar fi imposibil de pus în executare.

Un alt motiv de recurs vizează nereținerea de către instanța de fond a dispozițiilor Manualului operațional de procedura privind tranziția angajamentelor legale de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, potrivit căruia, în conformitate cu prevederile cap. 19.1 "Dispoziții tranzitorii" din cadrul PNDR 2014 - 2020, a legislației europene relevante, respectiv art. 3 din R (UE) nr. 1310/2013 și art. 16 din R (UE) nr. 807/2014, și a art. III din H.G. nr. 536/2015, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va analiza posibilitatea prelungirii după data de 31.12.2015 a duratei de execuție a contractelor de finanțare încheiate în cadrul PNDR 2007 - 2013. Dispozițiile menționate se aplică beneficiarilor care se încadrează în condițiile de tranziție referitoare la nivelul de plăti efectuate, dispoziții menționate la cap. III, pct. 3.1.1 și 3.1.2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2228/2015 de aprobare a "Manualului operațional de procedura privind tranziția angajamentelor legale de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020".

În funcție de stadiul de implementare, aceste proiecte vor fi preluate integral sau parțial, din perioada de programare 2007 - 2013 în perioada de programare 2014 - 2020 și vor fi finanțate potrivit Capitolului 19 din PNDR 2014 - 2020. Fac obiectul tranziției proiectele contractate până la data de 31 decembrie 2015 pentru care documentația originală nu a putut fi instrumentată de către AFIR. Data până la care se poate extinde perioada contractuală și până la care se pot face plăți pentru beneficiarii PNDR 2007 - 2013 este 30 septembrie 2016. Așadar, măsura dispusă de instanța de fond este netemeinică și nelegală, o astfel de măsură nefiind posibilă având în vedere termenele de finalizare a contractelor asumate prin P.N.D.R. 2007 - 2013, astfel că efectuarea unor plăți după data închiderii programului vor fi suportate exclusiv de la bugetul de stat, rezultând astfel consecințe puternice negative asupra bugetului național.

Art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 oferă doar posibilitatea, nu obligația autorității de a aplica măsura subsecventă de suspendare a contractului în baza prevederilor cuprinse în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare. O eventuală măsură de suspendare se poate dispune doar în situațiile în care contractele/deciziile/ordinele sau acordurile de finanțare o permit, doar în situația în care măsura suspendării vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată. Se oferă posibilitatea suspendării doar în situația în care nu se aduce atingere dreptului autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și doar în situația în care acordurile de finanțare o permit, în speță nefiind îndeplinite aceste condiții, fiind demarat noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. În plus, nu poate fi admisă o măsură de suspendare a contractului până la un termen incert, mai ales că beneficiara și-a asumat, printr-un plan de afaceri, îndeplinirea unor obiective și venituri pe o perioadă de 5 ani, urmărind dezvoltarea succesivă a fermei, prin creșterea numărului de animale și a suprafeței.

Contractele de finanțare având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil sunt contracte administrative, conform calității părților și a obiectului lor, având, de asemenea, și caracter intuitu personae, fiind încheiat integral și exclusiv în considerarea condițiilor îndeplinite de persoana beneficiarului, rezultate în urma unui proces riguros de evaluare, verificare și selecție, exercitat de compartimentele de specialitate ale Agenției, atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și pe parcursul tuturor etapelor contractuale ulterioare. Astfel, chiar dacă contractul de finanțare este un contract administrativ, acesta nu își pierde caracterul de contract bilateral, fiind necesar pentru încheierea acestuia acordul de voință al ambelor părți. Prin urmare, instanța de fond nu se poate substitui autorității contractante în ceea ce privește acordul de voință al autorității contractante în vederea dispunerii unor măsuri în derularea unui contract de finanțare, ce reprezintă legea părților, atâta timp cât beneficiara și-a asumat obligații ferme.

În accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, A.F.I.R. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. Beneficiarul este responsabil de funcționalitatea investiției în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractual de finanțare, Ghidul Solicitantului, legislația națională și europeană. În mod evident, beneficiarul a avut cunoștință despre aplicarea legislației în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanțare prin Ghidul Solicitantului pentru măsura 112, ghid pus la dispoziția potențialilor beneficiari, precum și de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la primul motiv invocat de recurentă, stadiul cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2013 privind beneficiara A., acesta nu reprezintă un motiv de recurs, având în vedere faptul că sunt într-o cale de atac, iar recursul trebuie să vizeze o eventuală netemeinicie a hotărârii instanței de fond, nu alte aspecte ulterioare. Procedura pe care o va pune în aplicare recurenta nu este relevantă în cauză, trebuie analizat dacă instanța de fond a aplicat corect sau nu normele de drept material. Singurele aprecieri sunt legate de demersurile pe care le va întreprinde AFIR, deși, până la pronunțarea instanței în actualul dosar, hotărârea fondului prezintă o autoritate de lucru judecat provizorie de care recurenta trebuie sa țină cont.

Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la nereținerea de către instanța de fond a dispozițiilor Manualului operațional de procedură privind tranzacția angajamentelor legate de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, însă în întâmpinarea formulată de AFIR sau în notele de ședință depuse în dosar sau chiar în concluziile verbale nu s-a făcut nicio trimitere la acesta, astfel încât nici această motivație nu poate fi apreciată ca motiv de recurs.

Afirmațiile pârâtei că în speță nu este posibilă suspendarea întrucât plățile după data efectuării programului vor fi suportate exclusiv de la bugetul de stat vine în contradicție cu suspendarea plății tranșei a doua, care, de asemenea, este dispusă pe același termen, finalizarea cercetărilor. Atât timp cât și contractul și O.U.G. nr. 66/2011 permit suspendarea plății și/sau contractului, legiuitorul, cunoscând clar definiția termenului de "suspendare", a luat în calcul și variantele când suspendarea putea depăși durata contractului, mai ales că în cazul de față contractul a fost încheiat la sfârșitul Programului Național de Dezvoltare Rurala 2007 - 2013, astfel încât afirmațiile pârâtei nu se susțin pe dispozițiile legale. De altfel, însăși recurenta face trimitere la Manualul operațional de procedură privind tranzacția angajamentelor legate de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, în acest sens au fost încheiate și actele adiționale.

Intimata a depus la dosar înscrisuri.

Excepția tardivității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă, cererea de recurs fiind formulată în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Sentința recurată a fost comunicată la data de 25.05.2016 (conform dovezii de înmânare aflate la dosarul de fond), iar cererea de recurs a fost înaintată instanței de fond prin poștă, la data de 8.06.2016 .

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere și proba cu înscrisurile depuse în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Între recurenta pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă, și intimata reclamantă A. Persoană Fizică Autorizată, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/12.06.2013, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare nr. x intitulată "Dezvoltarea fermei vegetale A. PF", durata de execuție a contractului fiind de maxim 36 de luni, începând cu data semnării contractului de finanțare de ambele părți.

Potrivit art. 3 din contract, autoritatea contractantă s-a angajat să acorde sprijin financiar nerambursabil sub forma de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maxim 40.000 euro, echivalentul a maxim 177.780 RON, astfel: prima tranșă de maxim 24.000 euro, echivalentul a maxim 106.668 RON, reprezentând 60% din valoarea totală, a doua tranșă de maximum 16.000 euro, echivalentul a maxim 71.112 RON, reprezentând 40% din valoarea totală. Reclamantei i-a fost achitată prima tranșă din suma totală de plată.

Prin adresa din 07.10.2014, DNA - Serviciul Teritorial Constanța a comunicat AFIR, la solicitarea acesteia nr. 6236/01.10.2014 privind stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013 referitor la beneficiarul A. PFA, în legătură cu proiectul "Dezvoltarea fermei vegetale A.", conform contractului de finanțare nr. x/12.06.2013, că prin ordonanța din 24.07.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale în rem cu privire la comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având drept consecință obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Prin adresa nr. x/09.10.2014, intitulată "Notificarea beneficiarului cu privire la suspendarea plății", AFIR a adus la cunoștința beneficiarului faptul că, urmare a adresei DNA - Serviciul Teritorial Constanța, înregistrate la CRFIR Constanța cu nr. x/08.10.2014, în conformitate cu art. 11 alin. (4) din contractul de finanțare, plata cererii de plată a fost suspendată până la finalizarea cercetărilor. Reclamanta a formulat contestație în instanță, prin Decizia nr. 151/CA/23.09.2015 a Curții de Apel Constanța fiind respinsă acțiunea ca nefondată.

Prin cererea adresată pârâtei AFIR la data de 27.04.2015, reclamanta a solicitat suspendarea derulării Contractului de finanțare nr. x/12.06.2013, iar prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16.09.2015, modificată, admisă prin sentința recurată, a solicitat obligarea pârâtelor la suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare nr. x încheiat în anul 2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013, înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat.

La data de 1.02.2016 a fost încheiat între părți, în baza Ordinului MADR nr. 2228/2015 pentru aprobarea Manualului operațional de procedură privind tranziția angajamentelor legate de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, actul adițional nr. x la contractul de finanțare nr. x/12.06.2013, prin care s-a aprobat continuarea implementării proiectului cu titlul "Dezvoltarea fermei vegetale A. PF" și depunerea tranșelor de plată, în vederea decontării în cadrul PNDR 2014 - 2020 în baza Contractului de finanțare nr. x/12.06.2013. La solicitarea reclamantei de clarificare a duratei de execuție a contractului în discuție, prin adresa din data de 19.02.2016 AFIR a precizat că aceasta este de 36 de luni de la data semnării contractului cadru, și anume 12.06.2016, conform articolului 2.

Motivul de casare invocat de recurenta pârâtă privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Ca urmare a faptului că în dosarul penal nr. x/2013 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, privind pe reclamanta A. PFA, beneficiar în contractul de finanțare nr. x/12.06.2013, s-a dispus începerea urmăririi penale în rem cu privire la comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având drept consecință obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pârâta AFIR a suspendat, în conformitate cu art. 11 alin. (4) din anexa I a contractului de finanțare, plata cererii de plată până la finalizarea cercetărilor, contestația reclamantei cu privire la această suspendare fiind respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 151/CA/23.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Dispozițiile art. 11 alin. (4) din anexa I a contractului de finanțare, prevăd că "Anterior încetării Contractului de Finanțare, autoritatea Contractantă poate suspenda contractul și/sau plata ca o măsură de precauție, fără o avertizare prealabilă.".

Reclamanta a solicitat suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare nr. x încheiat în anul 2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011: (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă. (2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate: a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar; b) pentru beneficiarii publici suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic pentru care a fost formulată sesizarea. (3) Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dreptului autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a lua măsuri privind suspendarea plăților/rambursărilor către beneficiari în baza prevederilor cuprinse în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare. În acest caz, la solicitarea beneficiarului, se poate aplica drept măsură subsecventă și suspendarea aplicării prevederilor contractelor/deciziilor/ordinelor/acordurilor de finanțare în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestora.".

Art. 8 alin. (3) teza a doua prevede, așadar, posibilitatea, la solicitarea beneficiarului, în cazul în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a luat măsura privind suspendarea plăților către beneficiar în baza prevederilor cuprinse în contractul de finanțare, de suspendare a aplicării prevederilor contractului în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestuia.

Motivul de recurs privind imposibilitatea de punere în executare a hotărârii de suspendare a contractului de finanțare până la finalizarea cercetărilor penale, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat, față de stadiul cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2013, și anume Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 24 mai 2016 a DNA - Serviciul Teritorial Constanța pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât recurenta s-a constituit parte civilă, având drept consecință recuperarea întregii finanțări acordate și încetarea contractului de finanțare, este nefondat.

În acest sens, se are în vedere faptul că prin Decizia penală nr. 484 din 25 aprilie 2018, definitivă, Curtea de Apel Constanța a achitat inculpata A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 5 C. pen., art. 2531 alin. (1) și art. 5 C. pen., și a respins acțiunile civile formulate de MADR prin AFIR .

Motivul de recurs privind faptul că instanța de fond nu a reținut dispozițiile Manualului operațional de procedura privind tranziția angajamentelor legale de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, măsura dispusă de instanța de fond nefiind posibilă având în vedere termenele de finalizare a contractelor asumate prin P.N.D.R. 2007 - 2013, astfel că efectuarea unor plăți după data închiderii programului vor fi suportate exclusiv de la bugetul de stat, rezultând astfel consecințe puternice negative asupra bugetului național, este nefondat.

Instanța de fond a reținut demararea noului Program Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 și faptul că prin actul adițional la contract s-a aprobat continuarea implementării proiectului în vederea decontării în cadrul PNDR 2014 - 2020. Astfel cum s-a prezentat anterior, la data de 1.02.2016 a fost încheiat între părți actul adițional nr. x la contractul de finanțare, în baza Ordinului MADR nr. 2228/2015 pentru aprobarea Manualului operațional de procedură privind tranziția angajamentelor legate de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007 - 2013 pentru finanțare din PNDR 2014 - 2020, prin care s-a aprobat continuarea implementării proiectului și depunerea tranșelor de plată în vederea decontării în cadrul PNDR 2014 - 2020.

Consecințele invocate de reclamantă nu sunt de natură să conducă la concluzia că sentința este nelegală, în condițiile în care dispoziția instanței se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, însăși recurenta procedând la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din anexa I a contractului de finanțare, care prevăd că autoritatea contractantă poate suspenda contractul și/sau plata ca o măsură de precauție, posibilitate prevăzută și de art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

Motivele de recurs privind faptul că dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 oferă doar posibilitatea, nu obligația autorității contractante de a aplica o măsură subsecventă de suspendare a contractului, care poate fi dispusă doar în situația în care vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare, imposibilitatea unei asemenea măsuri până la un termen incert, întrucât beneficiara și-a asumat, printr-un plan de afaceri, îndeplinirea unor obiective și venituri pe o perioada de 5 ani, iar instanța de fond nu se poate substitui autorității contractante în ceea ce privește acordul de voință al autorității contractante, beneficiarul fiind responsabil de funcționalitatea investiției în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile prevăzute în contractul de finanțare, Ghidul Solicitantului pentru măsura 112, sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel cum s-a reținut și anterior, dispoziția instanței de obligare a pârâtei la suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare este prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011. Instanța de fond nu s-a substituit autorității contractante în ceea ce privește acordul de voință al autorității contractante, ci a cenzurat refuzul acesteia de aplicare a unor dispoziții legale care conferă beneficiarului unui contract de finanțare, în situația suspendării plății, dreptul la suspendarea aplicării prevederilor contractului în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestora, refuz pe care pe care l-a apreciat, în contextul probatoriului administrat în cauză, ca fiind nejustificat.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate inclusiv să oblige autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit, să impună uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații.

În mod corect a apreciat instanța de fond că nu este necesar ca o atare măsură să vizeze interesul public sau situații urgente/extraordinare, aceste condiții nefiind prevăzute de norma legală aplicată, o asemenea interpretare însemnând a lăsa practic fără conținut dispoziția care se referă expres la prelungirea perioadei de implementare. Cu atât mai mult se impune a se ține seama de faptul că situația a fost determinată de măsura luată de pârâtă, de suspendare a plății contractului de finanțare până la finalizarea cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013, iar în prezent se impune a se avea în vedere și soluția definitivă a instanței penale, Decizia penală nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Constanța, prin care inculpata A. a fost achitată pentru infracțiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 289 C. pen. și art. 2531 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că refuzul pârâtei de a acorda suspendarea solicitată este nejustificat, în condițiile în care reclamanta a formulat solicitarea de suspendare, pe care a motivat-o corespunzător, prin prisma prejudicierii vădite a intereselor sale în ipoteza derulării în continuare a contractului fără ca autoritatea contractantă să-i acorde în termen cea de-a doua tranșă de plată. Deși textul de lege oferă doar posibilitatea, nu și obligația pentru autoritatea contractantă de a suspenda aplicarea prevederilor contractului, în egală măsură dispozițiile legale relevă dreptul beneficiarului în acest sens, ca o măsură subsecventă suspendării executării obligației autorității contractante de a acorda tranșa a II-a de plată.

Pârâta nu a învederat niciun fel de împrejurări obiective care să conducă la concluzia că se impune ca beneficiarului finanțării să i se refuze, pentru motive justificate, posibilitatea prevăzută de lege, de suspendare a aplicării prevederilor contractului în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestuia. În condițiile în care însăși recurenta pârâtă a dispus suspendarea plății, pentru împrejurări infirmate definitiv ulterior de instanța penală, este neîntemeiată invocarea de către aceasta a obligațiilor asumate de beneficiar, întrucât prin contractul de finanțare inclusiv autoritatea contractantă s-a angajat să acorde sprijin financiar, iar ulterior a suspendat plata acestuia în baza unor dispoziții care prevăd, ca măsură subsecventă, și posibilitatea de suspendare a aplicării prevederilor contractului în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestuia.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, sentința recurată, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, a dispozițiilor legale aplicabile contractului încheiat între părți, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocate de recurenta pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.