ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud - Est Constanța, obligarea acestora la suspendarea Contractului de Finanțare încheiat în anul 2013, între aceasta și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin mandatar B. - Director general adjunct al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Sud Est Constanța sub nr. x/2013- (cod vechi-PNDR 2007-2013), actualmente nr. x/2013 (cod nou-PNDR 2014-2020), modificat prin Actele adiționale nr. x/01.02.2016 și nr. y/30.05.2016, până la pronunțarea deciziei definitive privind caracterul penal sau nepenal al faptelor incriminate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plății unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 236 din 25 noiembrie 2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud Est Constanța și, în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizat, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că prima instanță în mod greșit a reținut că, prin notificarea de încetare a contractului de finanțare, emisă în data de 06.10.2016 de autoritatea pârâtă, contractul de finanțare a încetat, caz în care cererea a rămas fără obiect.

Astfel, a învederat că cererea a fost introdusă în instanță la data de 21.09.2016, ca urmare a refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a face aplicarea art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, și anume suspendarea contractului de finanțare până la stabilirea caracterului penal sau nepenal al faptelor ce formează obiectul dosarului penal aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Așadar, la data învestirii instanței contractul de finanțare era în vigoare, iar faptul că autoritatea a continuat să încalce legea, prin emiterea notificării de încetare a contractului de finanțare, la 06.10.2016, mult după introducerea acțiunii, nu poate constitui un motiv ca instanța să nu judece fondul cauzei.

Totodată, recurenta a făcut trimitere la obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, care are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

A mai precizat recurenta că prin sentința nr. 57/2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2016, autoritatea pârâtă a fost obligată la emiterea unei decizii de suspendare a contractului, până la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2013 aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în vederea prelungirii perioadei de implementare, sentința a fost atacată, ulterior cercetarea penală a fost finalizată, i s-a comunicat rechizitoriul, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, situație în care a solicitat autorității pârâte să aplice dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, apreciind că în realitate reclamanta nu aduce niciun argument pertinent de nelegalitate a sentinței recurate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Contractului de finanțare nr. x/2013, modificat prin Actele adiționale nr. x/01.02.2016 și nr. y/30.05.2016, până la pronunțarea deciziei definitive privind caracterul penal sau nepenal al faptelor incriminate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plății unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.

Contractul de finanțare nr. x/12.06.2013 este încheiat între reclamanta A., Persoană Fizică Autorizată, în calitate de Beneficiar și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru punerea în aplicare a Cererii de finanțare nr. x intitulată "Dezvoltarea fermei vegetale A. PF".

Curtea de Apel Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud Est Constanța și, în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Criticile formulate de recurentă vizează soluția pe fondul cauzei.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la obligația instanței de a-și motiva hotărârea, fără să formuleze critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că la data învestirii instanței contractul de finanțare era în vigoare, notificarea privind încetarea contractului fiind emisă ulterior, așa încât erau pe deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În cauză, se reține că, potrivit art. 3 din Contract, reclamantei i-a fost achitată prima tranșă din suma totală de plată (sprijin financiar nerambursabil sub forma de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maxim 40.000 Euro), de 60%, respectiv 106.668 RON, iar a doua tranșă de plată, în valoare de 40%, a fost suspendată, în temeiul art. 11 alin. (4) din Contract, până la finalizarea cercetărilor penale.

Recurenta-reclamantă a fost notificată în acest sens, drept urmare s-a adresat autorității intimate cu o cerere de suspendare a derulării contractului de finanțare, până la pronunțarea definitivă a instanței penale, însă aceasta a fost respinsă.

Ulterior, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.08.2016, s-a reținut că proiectul nu era eligibil în vederea obținerii finanțării, suma de 106.668 RON acordată la prima tranșă reprezentând o plată necuvenită, și că urmează să se emită notificarea de încetare a contractului de finanțare, fapt comunicat recurentei, prin Adresa nr. x/22.08.2016, în care s-a menționat că prevederile invocate ca temei al suspendării contractului de finanțare nu mai pot fi aplicate.

Contestația formulată împotriva procesului-verbal menționat, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, a fost respinsă, menținându-se măsura de restituire a sumei de 106.668 RON și de încetare a contractului de finanțare.

Potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, invocate de recurentă, "În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate:

a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar"

Instanța de control judiciar reține că prin Notificarea nr. x din data de 6 octombrie 2016, emisă de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est Constanța, i s-a adus la cunoștință reclamantei încetarea Contractului de finanțare nr. x/12.06.2013.

Or, în aceste condiții, în care contractul de finanțare nu mai este în derulare, potrivit Notificării nr. x din data de 6 octombrie 2016, acesta fiind reziliat, prevederile legale invocate de recurentă, reprezentate de art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt incidente, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Totodată, în cauză sunt relevante și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contract, care prevăd că "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea sau executarea contractului (…) precum și în situația în care autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

În fine, se observă că partea avea la îndemână un alt demers judiciar, respectiv calea acțiunii în anulare a deciziei de reziliere a contractului de finanțare.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. -Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinței nr. 236 din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2018.

GGC - MP