ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 825/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, la data de 10 februarie 2015, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" și Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 29.685,60 RON, conform cererii de rambursare nr. x din 30.07.2014, aferentă Contractului de finanțare nr. x/7.10.2013, cod SMIS 42365, precum și la plata dobânzii de 0,028% pe zi, de la data scadenței cererii de rambursare - 7.10.2014 și până la plata efectivă. 1.

Prin Sentința civilă nr. 1909 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2015. 1.

La data de 27 ianuarie 2016, reclamanta Societatea A. SRL a depus la dosarul cauzei precizări referitoare la argumentele din cererea de chemare în judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 30 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: (i) a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia; (ii) a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia; (iii) a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 29.685,60 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x din 30.07.2014, conform Contractului de finanțare nr. x/07.10.2013, cod SMIS 42365; (iv) a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii, începând cu data de 07.10.2014 și până la plata efectivă; (v) a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 30/09.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată. 3.1. Pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum rezultă din raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și respingerea acțiunii formulată față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, raportat la obiectul cererii, calitatea procesuală pasivă aparține în exclusivitate Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POSCEE, această autoritate având atribuția conferită de lege privind emiterea avizului final și a plății cheltuielilor eligibile cuprinse în cererile de rambursare. Astfel, în baza Acordului-cadru de delegare a atribuțiilor, încheiat între Autoritatea de Management pentru POSCEE, actual Ministerul Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar, Autoritatea de Management a delegat recurentei-pârâte doar atribuțiile administrative de verificare a cererilor de rambursare, păstrându-și atribuția de autoritate de plată. Împrejurarea că, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit Acordului-cadru de delegare de atribuții, Organismul Intermediar a verificat și transmis cererea de rambursare Autorității de Management, nu conferă acestuia calitatea procesuală pasivă în speță, atâta timp cât pretențiile reclamantei nu se referă la exercitarea atribuțiilor legale ale recurentei-pârâte, ci vizează atribuții exercitate de Autoritatea de Management, respectiv Ministerul Fondurilor Europene. În consecință, nu există identitate între recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă aparținând Ministerului Fondurilor Europene. Recurenta-pârâtă a apreciat că sentința atacată este nelegală și sub aspectul obligării, în solidar, a ambilor pârâți, la plata către reclamantă a sumei de 29.658,60 RON, ceea ce dă dreptul intimatei-reclamante să pretindă întreaga sumă de la oricare dintre pârâți, la alegerea sa, neținând cont de faptul că recurenta-pârâtă nu are atribuții de plată, acestea revenind exclusiv pârâtului Ministerul Fondurilor Europene. În acest sens, recurenta-pârâta a invocat prevederile art. 20 alin. (11) și alin. (12) din Acordul-cadru de delegare de atribuții, arătând că, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, a procedat la primirea și verificarea cererii de rambursare și a documentelor suport și transmiterea acesteia către Autoritatea de Management, în vederea validării cheltuielilor declarate eligibile și efectuării plății. În urma verificării administrative a centralizatorului nr. 34/26.08.2015, care cuprinde cererea de rambursare nr. x/30.07.2014, Autoritatea de Management a constatat neeligibilitatea cheltuielilor privind achiziționarea sistemului antiefracție și a instalației termice, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 184/21.01.2008, Anexa 1, potrivit căruia instalațiile aferente construcțiilor se încadrează în categoria "clădire: achiziție, construcție, modernizare", fiind greșit încadrate de beneficiar în categoria mijloace fixe. 3.2. Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în baza mandatului legal acordat conform art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că motivarea instanței de fond are un caracter succint, cuprinzând, în realitate, doar o preluare a constatărilor din raportul întocmit de auditorul financiar B.. Instanța de fond nu a efectuat propria analiză cu privire la constatările auditorului financiar și nici nu a analizat poziția procesuală exprimată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că hotărârea judecătorească este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 184/2008 și Ordinul comun nr. 1704/2920/2009 al Ministrului Economiei și al Ministrului Finanțelor Publice. Instanța de fond a creat aparența că ordinele invocate ar reglementa chestiuni diferite și doar cel de-al doilea ar fi incident în cauză și corect aplicat de către reclamantă, deși, în realitate, Ordinul nr. 1704/2920/2009 a modificat prevederi ale Ordinului nr. 184/2008. În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 184/2008, Anexa 1, instalațiile aferente construcțiilor se încadrează în categoria "clădire: achiziție, construcție, modernizare", iar nu în cadrul categoriei mijloace fixe, cum greșit au fost încadrate de intimata-reclamantă. Este evident că atât sistemul antiefracție, cât și instalația termică privesc construcția și modernizarea clădirii, fiind parte a fluxului tehnologic, dar neregăsindu-se în cadrul descrierii fluxului tehnologic menționat în cadrul cererii de finanțare. De altfel, însăși denumirea proiectului, respectiv "Îmbunătățirea și diversificarea capacității de producție prin achiziționarea unei hale de producție și achiziționarea de echipamente tehnologice ...", determină încadrarea sistemului antiefracție și a instalației termice în categoria instalațiilor aferente construcțiilor, acestea nefiind instalații și echipamente care fac parte din fluxul tehnologic. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Societatea A. SRL a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de la 12.05.2016, solicitând respingerea recursurilor declarate de pârâți, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin Rezoluția din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sunt fondate, pentru următoarele considerente: II.1. Referitor la recursul declarat de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive Prin sentința recurată, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, reținând că această instituție are calitate procesuală, fiind organismul intermediar care implementează proiectul și parte a Contractului de finanțare nr. x/7.10.2013. Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, soluția primei instanțe neținând seamă de atribuțiile legale distincte, exercitate de cei doi pârâți chemați în judecată, în calitate de Organism Intermediar, respectiv de Autoritate de Management. Potrivit Acordului-cadru din 11.03.2013, depus la dosarul cauzei de recurenta-pârâtă, Ministerul Economiei (ale cărui atribuții sunt îndeplinite în prezent de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de Autoritate de Management, a delegat pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar, parte din atribuțiile ce-i reveneau cu privire la implementarea Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013. Delegarea atribuțiilor s-a realizat conform H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, Înalta Curte având în vedere următoarele dispoziții incidente speței: "Art. 10 - Se desemnează Ministerul Economiei și Finanțelor ca autoritate de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice", având responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate acestui program. Art. 17 - Autoritatea de management are următoarele atribuții principale: [...] 36. în urma verificărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și ale art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei autorizează plățile, elaborează și transmite Autorității de certificare și plată cereri de rambursare și/sau declarații de cheltuieli validate și efectuează plățile către beneficiar, după caz. Art. 23 - Se desemnează agențiile pentru dezvoltare regională (...) drept organisme intermediare pentru Programul operațional sectorial «Creșterea competitivității economice». Art. 31 - (1) Organismele intermediare au atribuții delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operațional aflat în gestiune. (...). (3) Delegarea de atribuții către un organism intermediar/secretariat tehnic comun și reglementarea mecanismelor de coordonare și control ale acestuia de către autoritatea care deleagă se realizează pe bază de acord." Înalta Curte constată că, în aplicarea prevederilor H.G. nr. 457/2008, Autoritatea de Management, în prezent recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, și-a menținut atribuțiile referitoare la luarea deciziei finale privind aprobarea cererilor de rambursare și autorizarea cheltuielilor eligibile, astfel cum rezultă din prevederile art. 20 alin. (11) și (12) din Acordul-cadru. Potrivit art. 7 lit. B) pct. 49 din contractul de finanțare, recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia verifică realitatea, legalitatea și conformitatea tuturor documentelor ce însoțesc cererea de rambursare și raportul de progres transmis de către Beneficiar, pe care le transmite Autorității de Management, însoțite de avizul de plată. Totodată, potrivit art. 7 lit. C) pct. 58 din Contractul de finanțare nr. x/7.10.2013, Autoritatea de Management efectuează rambursarea cheltuielilor eligibile, după verificarea și avizarea raportului privind cererea de rambursare și a documentelor transmise de Organismul Intermediar. În cauza de față, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 29.685,60 RON, conform cererii de rambursare nr. x/30.07.2014, avizată de recurenta-pârâtă și trimisă spre decontare pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, care, în calitate de Autoritate de Management, a emis un refuz de plată, motivat de caracterul neeligibil a cheltuielilor solicitate la rambursare. Prin urmare, este corectă susținerea recurentei-pârâte, în sensul că obiect al prezentei cauze îl constituie modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de plată ce-i revin pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, reclamanta criticând refuzul acestei autorități de a dispune rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului finanțat, iar nu modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor legale ce-i revin pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Pe cale de consecință, neavând atribuții privitoare la efectuarea plăților către beneficiarul contractului de finanțare, pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă aparținând exclusiv pârâtului Ministerul Fondurilor Europene. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, va casa sentința atacată, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și va respinge cererea în anulare formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. II.2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, parag. 59]. 34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, parag. 60)." Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28 - 30)." În raport de aceste considerații de ordin teoretic, de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de argumentarea în fapt și în drept a acestora, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil. Înalta Curte constată că motivarea instanței de fond se rezumă la preluarea concluziilor raportului întocmit de auditorul financiar B., aflat la dosarul curții de apel, depus în probațiune de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, precum și la expunerea unor scurte concluzii privind nelegalitatea actului administrativ atacat, preluate din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin acțiune. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți ori citarea concluziilor unui raport de audit (probă cu caracter extrajudiciar) nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului. Este de necontestat că soluția judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse, care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii recurate nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare. Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, va casa Sentința civilă nr. 30 din 9 februarie 2016 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.