ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2021

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților: - anularea Deciziei nr. 1407/03.08.2016, emisă de pârât; - admiterea în tot a cererii de despăgubire; - obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 01.05.2016 și până la emiterea unei hotărâri definitive sau efectuarea plății; - plata unor despăgubiri morale al căror cuantum va fi precizat ulterior, în condițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 1848 din 19 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia F.G.A. nr. 1407/03.08.2016, în limita sumei de 1242 RON și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1848 din 19 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat, în parte, sentința recurată și, rejudecând: a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să acorde despăgubiri reclamantului și pentru următoarele bunuri sustrase din locuință: televizor LCD, motoferăstrău și cositoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Cererea de revizuire La data de 3.08.2020, A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a arătat că instanța de recurs a ignorat conținutul contractului și al poliției de asigurare, al actelor de cercetare penală și al hotărârii judecătorești pronunțate, despre care a apreciat că reprezintă doar "o seamă de înscrisuri", iar în final și-a întemeiat soluția pe "condițiile de asigurare". Deși instanța a reținut că în raporturile cu F.G.A. se prezumă valabilitatea contractului de asigurare, acesta fiind temeiul solicitării despăgubirii, în cuprinsul hotărârii nu se face nicio referire clară și concretă la aspectele prevăzute în polița de asigurare/contractul semnat de ambele părți. În privința condițiilor de asigurare, revizuentul a arătat că acestea nu reprezintă clauze contractuale, neexistând nicio dovadă că ele aparțin poliței de asigurare deținute de acesta, chiar instanța indicând "caracterul abuziv al unor clauze inserate în cuprinsul condițiilor" și nu în cuprinsul contractului. Invocând dispozițiile art. 431 alin. (2), art. 435 și art. 430 C. proc. civ., revizuentul a arătat instanța de recurs nu a avut în vedere valoarea despăgubirilor civile stabilite definitiv în cadrul procesului penal și nu s-a pronunțat asupra tuturor bunurilor sustrase înscrise în lista depusă la dosarul cauzei, asupra solicitării de acordare a penalităților de întârziere, a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor morale, ignorând autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale.

Apărările formulate de intimat Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise pentru termenul acordat în ședință publică, solicitând, în esență, respingerea cererii de revizuire, aceasta neîncadrându-se în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea. Revizuirea unei hotărâri judecătorești poate fi cerută numai dacă este vorba despre: - o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel; - o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel; - o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, prin care se evocă fondul. Evocarea fondului presupune, în primă instanță, examinarea raportului juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator. Față de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", se constată că decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost rejudecată și admisă în parte acțiunea reclamantului, poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 C. proc. civ. Primul caz de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - este o aplicare a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a soluționa și de a se pronunța asupra tuturor pretențiilor deduse judecății. Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut) și plus petita (instanța a dat mai mult decât s-a cerut). Din motivarea prezentei cereri de revizuire, se constată că revizuentul invocă ipoteza minus petita. Motivul de revizuire menționat se referă însă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, deci la pretențiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce privește situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita), aceasta este incidentă atunci când instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere sau o cerere principală, incidentală, accesorie sau adițională, cu privire la care a fost legal sesizată. Contrar susținerilor revizuentului, obiectul acțiunii cu care a învestit instanța de contencios administrativ este reprezentat de acțiunea în anulare a deciziei F.G.A. nr. 1407/03.08.2016 și nu analiza caracterului abuziv al clauzelor contractului de asigurare sau al condițiilor de asigurare. De asemenea, nu se poate reține o nepronunțare a instanței asupra tuturor capetelor de cerere, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii, ca urmare a nedovedirii prin documente justificative a tuturor obiectelor acoperite de asigurare sau a neafectării acestora prin producerea riscului asigurat. Potrivit celui de al doilea motiv invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în litigii care s-au derulat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză juridică. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă. Se reține, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat. În prezenta cauză, revizuentul pretinde că hotărârea instanței de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 160/7.07.2015 pronunțate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă potrivit deciziei nr. 771/2015, în ceea ce privește întinderea prejudiciului care se impune a fi acoperit în baza contractului de asigurare. Prin hotărârea penală invocată inculpații - autori ai furtului au fost obligați la plata sumei de 26.736 RON despăgubiri civile către persoanele vătămate A. și B., aceasta fiind și suma solicitată prin cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, respinsă în final pentru nedepunerea documentelor justificative, în sensul normei A.S.F. nr. 16/2015 . Contrar susținerilor revizuentului, Înalta Curte constată că soluția de admitere în parte a cererii de plată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în privința celor două procese neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză. De asemenea, instanța de recurs a analizat argumentele referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat și a reținut, pe de o parte, că nici asigurătorul și nici F.G.A. nu au fost parte în dosarul penal, hotărârea penală neputând fi opusă părților din raportul de drept civil născut în baza contractului de asigurare, iar pe de altă parte, hotărârea penală nu detaliază asupra compunerii despăgubirilor, din perspectiva prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, despăgubirile nu au fost stabilite numai în favoarea asiguratului și nu se referă numai la bunurile asigurate. Pentru considerentele expuse, constatând că argumentele invocate de revizuent nu demonstrează temeinicia motivelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 513 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta cerere de revizuire . PENTRU ACESTE MOTIVE,