ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma evenimentului rutier din data de 7.12.2013, și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, raportate la suma datorată, de la data de 03.08.2017 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii de despăgubiri) și până la executarea efectivă a obligației de plată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3562 din 10 septembrie 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia FGA nr. 7286/04.07.2017 și a obligat pârâtul la plata către reclamant a daunelor morale, în cuantum de 800 RON, menținând, în rest, soluția de respingere ca nefondate a celorlalte pretenții ale reclamantului.

Totodată, a obligat pârâtul la plata parțială a cheltuielilor de judecată, în sumă de 130 RON (taxa judiciară de timbru).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu prevederile art. 19 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015 și art. 9 și 17 din Norma ASF nr. 16/2015, fără să țină cont de apărările din întâmpinare. Astfel, intimatul-reclamant a solicitat obligarea Fondului la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, dar nu a solicitat și anularea actului administrativ emis, așa încât s-a pronunțat pe un capăt de cerere cu care nu a fost investită.

Recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul a învederat că prima instanță, raportat la faptul că intimatul nu a depus un certificat medico-legal în susținerea cererii de plată, apreciind că este necesar acest document, acesta fiind motivul de respingere a cererii sale de plată, a încuviințat pentru parte efectuarea unei expertize medico-legale, însă, pentru că nu s-a prezentat în acest sens, a fost decăzută din probă.

Cu toate acestea, ulterior, prima instanță a considerat că înscrisurile depuse la dosar, constând în 4 zile de spitalizare, dovedesc numărul de zile de îngrijiri medicale.

În opinia recurentului, în mod greșit prima instanță nu a ținut cont de apărările autorității pârâte, necesitatea unui certificat medico-legal la dosarul de daune fiind prevăzută de însăși procedura de soluționare a pretențiilor, în lipsa acestui înscris nefiind posibilă cuantificarea despăgubirii cuvenite în caz de vătămare corporală, invocând practica instanțelor care aplică criterii corecte, rezonabile și raportate la elemente cuantificabile și cu valoare probantă în funcție de numărul de zile de îngrjiri medicale ce rezultă din acest certificat.

Prin urmare, a apreciat că în mod neîntemeiat prima instanță a obligat Fondul la daune morale în lipsa respectivului certificat, cu atât mai mult cu cât reclamantul a refuzat să întreprindă demersurile necesare pentru obținerea acestui act, și, deși a acceptat procedura de acordare a daunelor morale de către Fond, raportându-se la aceasta, a reținut că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aprecieze acordarea despăgubirilor morale în funcție de numărul de zile de spitalizare, chiar în lipsa certificatului medico-legal, dispoziții pe care recurentul le apreciază contradictorii raportat la întreaga motivare a sentinței.

În plus, a învederat că prima instanță nu a avut în vedere în totalitate Decizia FGA nr. 258/2016 privind descrierea procedurii de lucru, care a completat Decizia FGA nr. 142/2016, ce prevede că dosarul de daună privind vătămarea corporală trebuie să conțină, printre altele, și copia certificatului medico-legal care să ateste vătămările suferite și numărul de îngrijiri medicale necesare pentru refacere.

Făcând trimitere la procedura reglementată de Legea nr. 213/2015 și de Norma ASF nr. 16/2015, recurentul a arătat că are obligația de a analiza cererile potențialilor creditori de asigurări prin intermediul direcțiilor de specialitate raportat la procedura legală, fără a putea deroga de la aceste demersuri pentru unii creditori de asigurare.

În aceste condiții, depunerea înscrisului medical din care să rezulte neîndoielnic numărul de zile de îngrijiri medicale este obligatorie, în baza acestuia se efectuează analiza prejudiciilor aduse ca urmare a producerii unui eveniment rutier, dosarul de daună trebuind să conțină înscrisul respectiv.

Totodată, a precizat că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit Fondul, acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și exonarea de la plata cheltuielilor de judecată, urmând să fie obligat intimatul la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu soluționarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma evenimentului rutier din data de 07.12.2013, și a penalităților de întârziere în raport cu suma datorată, de la data de 03.08.2017 și până la executarea efectivă a obligației de plată.

Curtea de apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat în parte decizia contestată și a obligat pârâtul la plata sumei de 800 RON, daune morale, menținând soluția de respingere a celorlalte pretenții formulate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Referitor la critica recurentului, potrivit cărirea în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de control judiciar observă că această excepție a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 29.01.2018, încheiere care nu a fost atacată prin prezentul demers judiciar, așa încât nu poate forma obiectul analizei, cu toate acestea, se reține că, prin încheierea respectivă, prima instanță a luat act de precizarea reclamantului cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind că aceasta reprezintă în esență o cerere precizatoare potrivit art. 204 alin. (2) pct. 1 din Coodul de procedură, iar nu o cerere modificatoare, dat fiind că din motivarea cererii rezultă că reclamantul a înțeles să solicite inclusiv desființarea deciziei de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a făcut trimitere la considerentele sentinței atacate pe care le-a socotit ca fiind contradictorii, întrucât prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aprecieze acordarea despăgubirilor morale în funcție de numărul de zile de spitalizare, chiar în lipsa certificatului medico-legal, deși în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, deci fiind necesar un astfel de act, însă reclamantul nu s-a prezentat în acest scop.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor Legii nr. 213/2015, în sensul că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului moral, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, nu poate fi primit.

Se reține că recurentul a criticat hotărârea primei instanțe, în esență, în raport cu necesitatea unui certificat medico-legal la dosarul de daune, ceea ce este prevăzut chiar de procedura de soluționare a pretențiilor, în lipsa acestui înscris nefiind posibilă cuantificarea despăgubirii cuvenite în caz de vătămare corporală, apreciind astfel că decizia contestată este legală.

Prin decizia atacată, nr. 7286/2017, a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor morale, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit intensitatea suferințelor fizice la care a fost supus, neînțelegând să depună la dosar un certificat medico-legal conținând numărul de zile de îngrijiri medicale.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 și ale Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

În conformitate cu Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalității:

"se consideră vătămare minoră cea care necesită un număr maxim de 30 de zile de îngrijiri medicale".

Numărul de îngrijiri medicale se stabilește prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existența unui prejudiciu și întinderea acestuia, cum de altfel și recurentul a susținut.

Din actele medicale atașate cererii de plată, constând în buletinul de analize medicale, scrisoarea medicală și biletul de ieșire din spital, rezultă că reclamantul a fost spitalizat ca urmare a vătămării integrității corporale în intervalul 07.12.2013 - 11.12.2013, un interval de 4 zile.

Din scrisoarea medicală reiese că acesta a fost "ocupant al unui automobil, fiind rănit în urma coliziunii cu un alt automobil, o camionetă sau camion, suferind o contuzie a toracelui, TCC minor gr. 1, contuzie gamba dreaptă cu escoriații adiacente și durere acută", act medical coroborat cu Ordonanța de clasare existentă la dosar, în sensul în care leziunile suferite provin din accidentul produs la data de 07.12.2013 din culpa persoanei asigurate RCA la B. S.A..

Prima instanță, constatând că, într-adevăr, reclamantul nu a prezentat un certificat medico-legal pentru dovedirea în integralitate a cererii în raport cu toate susținerile sale, în sensul că a suferit un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale, și că efectele accidentului s-au perpetuat în timp, a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale, însă partea nu s-a prezentat în acest sens, fiind astfel decăzută din probă.

În aceste condiții, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere că actele medicale depuse la dosarul de daună fac dovada asupra vătămării corporale a reclamantului, care a necesitat un număr de 4 zile de spitalizare, însă autoritatea publică pârâtă nu a ținut cont de valoarea probatorie a acestor acte.

Or, în aplicarea Procedurii interne de acordare a despăgubirilor, recurentul avea obligația de a valorifica cel puțin cele 4 zile de îngrijiri medicale dovedite de reclamant.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale atașate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, ca urmare a internării acestuia pentru o perioadă de 4 zile într-o unitate medicală, efect al producerii unu accident de circulație soldat cu vătămarea sa corporală.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptățit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanță, în conformitate cu Procedura internă de acordare a despăgubirilor și în considerarea existenței unei vătămări corporale, care a necesitat un număr de 4 zile de îngrijiri medicale, a obligat pârâtul la plata daunelor morale, care vor fi determinate potrivit Anexei 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, cuantumul total al acestora fiind de 800 RON (200 RON/zi de îngrijiri medicale).

Totodată, cum nu există un act normativ care să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor morale ce se acordă persoanelor în caz de vătămare corporală, vor fi avute în vedere prevederile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: (…) 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Prevederile sus-menționate stau la baza Procedurii adoptate prin Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016, prin care autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea medie a despăgubirilor acordate de instanțele din România.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negativ suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Așa fiind, stabilirea cuantumului daunelor morale prin raportare la Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016, respectă obligația referitoare la calculul cuantumului despăgubirii ținând cont de criterii obiective.

Totodată, se constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3562 din 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.