ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 5085 din 27.03.2017 și admiterea în întregime a pretențiilor formulate cu privire la daunele produse în urma accidentului rutier din data de 28.12.2009, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4592 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat decizia nr. 5085/27.03.2017 și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii de despăgubire pentru suma solicitată de reclamantă, în cuantum de 5000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubire; a respins, ca nefondată, cererea reclamantei privind plata penalităților de întârziere precum și plata cheltuielilor ocazionate de judecata litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 3368 RON (onorariu avocat redus, taxa judiciară de timbru și cheltuieli deplasare).

Împotriva sentinței civile nr. 4592 din 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei, cu menținerea deciziei atacate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanța a interpretat greșit legislația aplicabilă, preluând punctul de vedere al expertului extrajudiciar propus de către reclamantă, fără a argumenta în considerentele hotărârii care a fost rațiunea pentru care a opinat în acest sens și care au fost motivele înlăturării punctului de vedere al specialiștilor evaluatori ai B. S.A., cât și al celor de la FGA.

Susține că faptul că FGA a preluat punctul de vedere al specialiștilor de la B. S.A. nu poate reprezenta un motiv de critică, întrucât dosarul de daună a fost reanalizat de către recurent.

Critică faptul că instanța de fond a preluat punctul de vedere al unui expert extrajudiciar, în sensul că obiectul evaluării este un autoturism istoric, fără a arăta cum s-a ajuns la o despăgubire de 5000 euro și care au fost motivele pentru care la suma evaluată inițial chiar de către expert nu au fost luate în calcul reparațiile și coeficientul de uzură al autovehicului. Consideră că aceste specificații erau impetuos necesare, după cum se impunea și indicarea legislației aplicabile în materie, având în vedere că orice autoturism are un grad de uzură care se raportează la momentul evaluării. Mai mult, consideră că trebuie avute în vedere dispozițiile Ordinului CSA nr. 21/2009, privind dauna totală și valoarea maximă de despăgubire acordată.

Recurentul-pârât arată că nu are temei legal pentru a calcula valoarea unui vehicul în considerarea acestuia ca fiind de epocă sau normal, întrucât Ordinul CSA nr. 21/2009, aplicabil în cauză, nu face o asemenea distincție.

Consideră că prima instanță ar fi trebuit să procedeze la instrumentarea dosarului în mod nemijlocit, prin administrarea propriului probatoriu, în care părțile să aibă posibilitatea să formuleze apărări, să conteste eventualele rapoarte de expertiză, în condiții de contradictorialitate.

Recurentul-pârât opinează că în mod greșit instanța l-a obligat la plata directă a sumei de 5000 euro, în loc să-l oblige la reanalizarea cererii de plată, motiv pentru care apreciază că sentința recurată încalcă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 5085 din 27.03.2017 și admiterea în întregime a pretențiilor formulate cu privire la daunele produse în urma accidentului rutier din data de 28.12.2009, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că una dintre criticile formulate în recurs vizează reținerea în considerentele hotărârii recurate a concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară, critică pe care instanța de recurs o încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanța de recurs constată că această critică este fondată, având în vedere că instanța de fond a dat relevanță concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară, depus la dosar de către reclamantă, în ceea ce privește modalitatea de evaluare a autovehiculului din speță.

Înalta Curte constată că legiuitorul a înțeles să instituie prin art. 16 C. proc. civ., principiul administrării nemijlocite a probelor, potrivit căruia:

"Probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel", iar excepțiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare și aplicare.

De asemenea, pentru administrarea unei probe, legiuitorul a prevăzut un control de admisibilitate pe care instanța trebuie să îl efectueze, după ascultarea punctelor de vedere ale părților cu privire la proba propusă, în condiții de contradictorialitate.

Este adevărat că această expertiză extrajudiciară reprezintă un înscris avut în vedere de instanță în cadrul probei cu înscrisuri, dar fiind contestat de pârât, care nu a fost de acord cu concluziile pe care le conține, era necesară punerea în discuție de către instanță în virtutea rolul activ conferit de normele procedurii civile, a unei expertize judiciare de specialitate, pentru a da eficiență principiului administrării nemijlocite a probelor și pentru a asigura echilibrul părților în manifestarea dreptului la apărare al acestora, prin formularea de puncte de vedere, obiective și obiecțiuni la raportul de expertiză.

În consecință, recurentului-pârât i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării probei cu expertiza judiciară de specialitate, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

În ceea ce privește critica potrivit căreia în mod greșit instanța a obligat recurentul la plata directă a sumei de 5000 euro, în loc să-l oblige la reanalizarea cererii de plată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, întrucât prin decizia contestată, Fondul de Garantare a Asiguraților analizase pe fond cererea reclamantei.

În raport cu motivul de nelegalitate anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4592 din 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4592 din 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.