Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2022
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2022

HOTĂRÂRE
26.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1192 din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2790/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cerere înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. X/2/2021, reclamantul A a formulat,
ÎCCJ 2022-02-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 881/2022
Ședința publică din data de 16 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2021-05-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-10-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2023-05-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă