ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4376/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 7285/4.07.2017, în ceea ce privește soluția de respingere parțială de la plată a sumei reprezentând cuantumul despăgubirii și obligarea acestuia la achitarea sumei de 13.583,18 RON reprezentând diferență pretenții de despăgubire, solicitată prin cererea de plată din data de 31.05.2016.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 991 din data de 6.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial Decizia FGA nr. 7285 din data de 4.07.2017, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată pentru suma de 8.444,68 RON, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.444,68 RON și a menținut Decizia contestată în ceea ce privește respingerea cererii de plată pentru suma de 5.138,50 RON.

Recursul exercitat în cauză. Împotriva sentinței civile nr. 991 din data de 6.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015, a dispozițiilor art. 16, art. 18, art. 20 și art. 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, precum și a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților este persoană juridică de drept public, înființată ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plații, așa cum sunt definite la art. 5". Din analiza prevederilor art. 12 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 213/2015, precum ale prevederilor art. 16, 18, art. 20 alin. (3) și art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015 reiese cu evidență obligația FGA de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, FGA neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți la FGA. Totodată, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015: "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare". Raportat la aceste dispoziții, FGA este obligat la a analiza și instrumenta dosarele de daună conform acestor condiții și, pentru a evita discrepanțele dintre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a se asigura respectarea principiului echității în ce privește soluționarea cererilor de plata, FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului B.. B. este un sistem informatic, acceptat atât de toți asigurătorii, cât și de unitățile service, FGA evitând astfel crearea unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de prețurile practicate de unitățile service care efectuează reparația autovehiculelor avariate, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare. Prin urmare, în mod cu totul neîntemeiat, instanța de fond a înlăturat modalitatea de determinare de către FGA a cuantumului despăgubirii, înscrisurile existente la dosarul de daună (inclusiv Fișa de calculație de reparație) demonstrând că a fost făcută o analiză comparativă, ceea ce tocmai reclamanta-intimată nu a depus. Devizul întocmit de către unitatea service C. S.R.L. la secțiunea piese are afișat doar prețul. În acest caz, acestea sunt prețurile maximale recomandate de producător/importator pentru România. Cuantumul real al daunei nu este stabilit pe baza prețurilor maximale care sunt în fapt prețuri recomandate de către producătorii/importatorii din România al mărcilor de autovehicule și nicidecum prețuri practicate pe piața liberă.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-reclamantă SC "A." SRL nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014: "(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53. (...) (6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule. (7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate". Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare și în raport nu de o medie a prețurilor practicate de unitățile de specialitate, ori de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță. Așa fiind, instanța de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că în lipsa unui temei legal, instanța nu poate considera că decizia autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil, chiar și în contextul în care pentru a efectua această operațiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță, utilizate în aplicația B.. Mai observă Înalta Curte că diferența respinsă la plată, potrivit deciziei atacate și documentației administrative care a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, vopsitoriei și a unor piese, fără ca pârâtul să motiveze în detaliu raționamentul pentru care a procedat în acest fel, aspect față de care apreciază că această măsură nu poate fi considerată ca fiind legală și temeinică cu atât mai mult cu cât, media prețurilor a fost raportată la sistemul B. de către unitatea de specialitate. Totodată, reține Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că, "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA". Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță. Înalta Curte apreciază, așadar, ca fiind nelegală decizia contestată, respectiv refuzul autorității de a achita întreaga despăgubire solicitată și plafonarea despăgubirii în raport de un criteriu care, deși pare obiectiv, nu este prevăzut de lege și anume prețurile practicate de unitățile de reprezentanță. În cauză dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât în privința modului de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (3), (6) și 7 din Norma ASF nr. 23/2014, iar cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat de reclamantă cu documente justificative, nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin raportare la anumite prețuri de reprezentanță, verificare care a excedat obligației de diligență a Fondului de Garantare în raport de dispozițiile art. 51 (7) din Norma ASF nr. 23/2014. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 991 din 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,