ÎCCJ, Decizia nr. 23/2022

HOTĂRÂRE

31.01.2022

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 23/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2022

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1571 din 22 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect "acțiune în constatare" în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, față de obiectul acțiunii introductive și în raport cu prevederile art. 97 pct. 4 și 98 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-a apreciat că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii formulate.

Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2021.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 494 și 248 din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cereri, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010, a admis sesizarea formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva judecătorului A. și a constatat încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1933 din 31 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010, a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

La 23 decembrie 2020, reclamanta A. a învestit Tribunalul București cu o acțiune în constatare, anume căderea în desuetudine a Deciziei nr. 1933 din 31 martie 2011 a instanței supreme, secția de contencios administrativ și fiscal (în raport cu motivarea Deciziei nr. 7024 din 01 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2012), precum și pierderea caracterului irevocabil atașat hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 458/2010 și nulitatea absolută a acesteia, care formează obiectul prezentului dosar.

Din cuprinsul art. 97 din C. proc. civ., conform căruia Înalta Curte de Casație și Justiție judecă [...] orice alte cereri date prin lege în competența sa, coroborat cu art. 21 și art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc sfera cauzelor ce revin în competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în raport cu obiectul învestirii, astfel cum a fost el formulat de reclamantă însăși, rezultă că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție deține o competență legală circumscrisă soluționării cererii formulate.

Instanța constată că, în principiu, și fără a antama soluția ce s-ar putea pronunța în cauză, desființarea sau lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătorești se poate solicita numai în cadrul căilor de atac reglementate de C. proc. civ., iar nu pe cale principală sau incidentală, în cadrul unui proces.

Altfel spus, în afara căilor de atac prevăzute imperativ de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Cum, în speță, se tinde la desființarea sau lipsirea de efecte a unei hotărâri pronunțate de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anume secția de contencios administrativ și fiscal, iar în sistemul căilor de atac și în competența formațiunii speciale de judecată reprezentate de Completul de 5 judecători nu poate fi identificată o cale de reformare a unei asemenea hotărâri, înseamnă că singurul mijloc procedural rămâne retractarea acestei soluții.

Or, competența de a dispune retractarea unei hotărâri aparține instanței care a pronunțat hotărârea, anume secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De altfel, aceasta a fost și rațiunea pentru care instanța inițial sesizată s-a dezînvestit în favoarea Înaltei Curți, eroarea care a determinat înregistrarea cauzei pe rolul Completului de 5 judecători fiind aceea că instanța supremă s-ar fi pronunțat în materie disciplinară.

Reamintind și dispozițiile art. 10 "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va da eficiență prevederilor legale anterior menționate și, în aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., va constata că instanța competentă pentru a soluționa cererea este secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.