ÎCCJ, Decizia nr. 32/2022

Hotărârea pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), secția pentru judecători în materie disciplinară Prin Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, CSM, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe rețelele de socializare și, cu majoritate, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), secția pentru judecători Prin Hotărârea nr. 1537 din 14 decembrie 2021 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Hotărârea secției pentru judecători nr. 1537/2021), în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 317/2004), CSM, secția pentru judecători a hotărât suspendarea din funcție a domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 13 decembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Cererea de suspendare a executării Prin cererea înregistrată la 27 decembrie 2021, pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție și trimisă administrativ către Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, unde s-a înregistrat sub nr. x/2021 din 30 decembrie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, cu obligarea pârâtului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată, invocând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea de declinare a competenței Prin Sentința civilă nr. 11 din 19 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat suspendarea, respectiv constatarea suspendării Hotărârii nr. 1537 din 14.12.2021 adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, precum și plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, prin Hotărârea nr. 1537 din 14.12.2021 adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantului, judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 13.12.2021, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere că prin Hotărârea nr. 281 din 13.12.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în temeiul art. 100 lit. e) și art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța a reținut că, potrivit art. 134 alin. (3) din Constituția României, revizuită, "hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție". De asemenea, a avut în vedere dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că aparține completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție competența soluționării recursului formulat împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară. Potrivit art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, "hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție în condițiile alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție. Competența soluționării contestației aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii". Din ansamblul reglementărilor referitoare la competența de soluționare a cererilor privind răspunderea disciplinară a magistratului, instanța a reținut că legiuitorul a prevăzut, în acord cu dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituția României, revizuită, ca în această materie competența de soluționare a litigiilor să revină exclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în complet de 5 judecători în materie civilă, din nicio normă legală neputându-se deduce vreo intenție a legiuitorului de partajare a competențelor între mai multe instanțe de grad diferit. Dacă legiuitorul, în acord cu dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituția României, revizuită, a menționat expres în cuprinsul art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004 competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește măsura suspendării din funcție a magistratului pe parcursul cercetării disciplinare, în aceeași măsură această competență ratione materiae se impune în cazul în care suspendarea din funcție a magistratului a fost dispusă ca o consecință a sancțiunii disciplinare aplicate la finele cercetării disciplinare. Normele de drept comun instituie, de asemenea, aceeași modalitate de stabilire a competenței ca cea anume prevăzută de art. 134 alin. (3) din Constituția României, revizuită, pentru ipoteza specifică a materiei disciplinare. Astfel, și prin raportare la dreptul comun, cererea de suspendare a executării actului administrativ - întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - revine instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ atacat. Instanța a constatat că reclamantul a indicat, printre temeiurile de drept ale cererii sale și prevederile art. 484 alin. (2) C. proc. civ., iar acestea, precum în ipotezele anterior redate, au la bază același raționament în ceea ce privește stabilirea competenței, aceasta revenind instanței sesizate cu judecarea recursului. Astfel, a apreciat că cererea reclamantului privind suspendarea, respectiv constatarea suspendării Hotărârii nr. 1537 din 14.12.2021 adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin care s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantului, judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 13.12.2021, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca o consecință directă a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, constituie o cerere în materie disciplinară având ca obiect o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, și astfel, competența de soluționare a cauzei revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (3) din Constituția României, revizuită, constituită în complet de 5 judecători în materie civilă, conform art. 52 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește excepția conexității cererii de chemare în judecată cu cererea care face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 139 C. proc. civ., competența de soluționare a acesteia revine instanței competente să soluționeze cauza. Soluționarea acestei excepții presupune o analiză a legalității și oportunității reunirii cauzelor, pentru asigurarea unei mai bune soluționări a acestora și evitarea unor soluții contradictorii, iar reunirea cauzelor se impune numai dacă sunt întrunite condițiile anume prevăzute în art. 139 alin. (1) C. proc. civ. Or, în cazul în care instanța apreciază că aceste condiții nu sunt întrunite, poate reține în continuare cauza spre soluționare, ceea ce presupune în primul rând că aceasta este competentă să soluționeze cauza. De asemenea, excepția inadmisibilității cererii poate fi soluționată numai de instanța competentă, aceasta având abilitatea de a verifica existența condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea respectivei cereri de chemare în judecată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a apreciat că numai instanța care stabilește competența de soluționare a cauzei poate pune în discuție și aprecia asupra întrunirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, întrucât premisa sesizării Curții Constituționale a României o reprezintă condiția ca aceasta să vizeze o normă aflată în legătură cu stabilirea competenței de soluționare a cauzei. Or, instanța care stabilește competența de soluționare a cauzei este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Ca urmare a declinării de competență, Dosarul nr. x/2021 a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție La termenul de judecată din 7 februarie 2022, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., procedând la verificarea, din oficiu, a competenței materiale a Completului de 5 judecători de a judeca pricina, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele arătate în continuare, ceea ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei. Din expunerea circumstanțelor cauzei, rezultă că, prin Hotărârea nr. 28J/2021, secția pentru judecători, în materie disciplinară a aplicat pârâtului A. sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură". Având în vedere sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" aplicată pârâtului, prin Hotărârea nr. 1537/2021, secția pentru judecători, a dispus suspendarea din funcție a judecătorului, începând cu data la care a fost pronunțată hotărârea instanței disciplinare, în temeiul următoarelor dispoziții legale: - art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: "Art. 40. - (1) secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor: [...] k) dispune suspendarea din funcție a judecătorilor". - art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora: "Art. 62. - (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: [...] e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție. [...] (2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii." În circumstanțele expuse, este necesar a se face distincția dintre atribuțiile administrative ce revin CSM, în calitate de autoritate publică, și atribuțiile administrativ-jurisdicționale ale CSM, în îndeplinirea rolului de instanță extrajudiciară în materie disciplinară (așa cum s-a reținut și în Deciziile Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003 și nr. 391 din 17 aprilie 2007), rol conferit prin dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, conform cărora "CSM îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (...)". În acest sens, din analiza dispozițiilor Legii nr. 317/2004, se constată că, în cuprinsul Cap. IV - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii": - în Secțiunea 1, sunt prevăzute "Dispoziții comune" referitoare la atribuțiile CSM; - în Secțiunea a 2-a, sunt reglementate "Atribuțiile Plenului CSM" - în Secțiunea a 3-a, sunt reglementate "Atribuțiile secțiilor CSM" - în Secțiunea a 4-a, sunt reglementate "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților". Hotărârea prin care a fost aplicată sancțiunea "excluderii din magistratură" a fost pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară în exercitarea atribuțiilor prevăzute în cuprinsul Cap. IV - Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților". În reglementarea Cap. IV - Secțiunea a 4-a din Legea nr. 317/2004, CSM îi revine competența de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicționale, așa cum a fost calificată din punct de vedere juridic atât de Curtea Constituțională, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003 și nr. 391/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020). În cadrul acestei proceduri administrativ-jurisdicționale, Completului de 5 judecători îi revine competența de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile în materie disciplinară ale CSM, cum sunt, spre exemplu: recursul exercitat împotriva hotărârii prin care se soluționează acțiunea disciplinară (cale de atac reglementată de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004); contestația formulată împotriva hotărârii prin care secția în materie disciplinară dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției (cale de atac reglementată de art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004). Competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor CSM în materie disciplinară este reglementată prin dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, conform cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție", iar, la nivel infra-constituțional, este prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Completurile de 5 judecători (...) soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege." În consecință, conform dispozițiilor menționate, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este limitată la căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile CSM constituite în materie disciplinară, în îndeplinirea rolului de instanță de judecată prevăzut de art. 134 alin. (2) din Constituție și, subsecvent, la nivel infraconstituțional, prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ["Art. 44. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004 (...)"]. Or, în cauză, calea de atac este exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate de secția pentru judecători a CSM în exercitarea altor atribuții decât cele specifice rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, hotărâre în privința căreia sunt incidente alte norme de competență decât cele ale art. 134 alin. (3) din Constituție și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ori cele cuprinse în Secțiunea a 4-a a Cap. IV din Legea nr. 317/2004 ori în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. În privința Hotărârii secției pentru judecători nr. 1537/2021, sunt incidente normele de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004, conform cărora: "Art. 9. - Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun." Art. 9 din Legea nr. 304/2004 reglementează competența de soluționare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor adoptate de secțiile CSM în alte materii decât în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Or, pentru argumentele expuse anterior, hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze nu este pronunțată în materie disciplinară, ci este adoptată de secția pentru judecători a CSM în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică. Norma de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004 se coroborează cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului", în aplicarea cărora, având în vedere faptul că reclamantul are domiciliul în Municipiul Cluj-Napoca, revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cauzei. Se cuvine a fi menționat faptul că situația premisă - hotărârea CSM prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" - care a stat la baza adoptării Hotărârii secției pentru judecători nr. 1537/2021 nu atrage competența Completului de 5 judecători prin simpla asimilare cu competența ce revine acestei formațiuni de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. A accepta o asemenea teorie ar echivala, potrivit acelorași rațiuni, cu faptul că revine instanței penale competența de soluționare a căii de atac exercitate împotriva hotărârii secției pentru judecători a CSM prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului în cazurile reglementate de art. 62 alin. (1) lit. a), a1) și a2) din Legea nr. 304/2004, și anume: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară; a1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; a2) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Pe de altă parte, în condițiile în care suntem în prezența unor norme de competență exprese, care reglementează competența diferită de soluționare a căilor de atac împotriva hotărârilor secției pentru judecători în alte domenii decât răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, respectiv împotriva hotărârilor secției pentru judecători în materie disciplinară, a considera că revine Completului de 5 judecători competența de a soluționa și alte căi de atac decât cele date de lege în competența sa, prin combinarea unor dispoziții de competență diferite, echivalează cu o prorogare de competență contrară dispozițiilor legale în vigoare. Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, rolul judecătorului este de a interpreta și aplica legea în concret, în circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului cu care este învestit, nefiindu-i conferit dreptul de a crea, modifica sau completa dispozițiile legii. În speță, a crea o normă de competență nouă prin interpretarea a două norme de competență diferite reprezintă o situație de instituire a unei legi noi, ceea ce ar constitui o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixtiune nepermisă în sfera puterii legislative, singura căreia îi revine prerogativa de modificare sau completare a dispozițiilor legale în vigoare. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele: (i) "(...) în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, aceștia "se supun numai legii". Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege" și ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că "Justiția se înfăptuiește în numele legii" fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. (...) Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speța concretă." (Decizia Curții Constituționale nr. 250/2017, parag. 26); (ii) "în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu" (Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009); (iii) "(...) principiul separației puterilor în stat impune o anumită ordine constituțională, grefată pe activitatea generatoare de norme primare a Parlamentului, celorlalte ramuri ale puterii publice revenindu-le competența de a pune în aplicare aceste norme; numai Curții Constituționale îi este permis să constate neconstituționalitatea acestora și, astfel, să le elimine din fondul activ al legislației primare. În schimb, celelalte autorități publice nu pot completa, modifica, sau abroga actele legislative ale Parlamentului [...], nici prin acte administrative și nici prin hotărâri judecătorești (...). Fiecare dintre autoritățile publice trebuie să se cantoneze în limitele propriei sale competențe, neputând să își aroge competențe legislative" (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, parag. 135). În concluzie, reținând că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj competența materială și teritorială de soluționare a căii de atac exercitate împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, aceleiași instanțe îi revine și competența de soluționare a cererii de suspendare a executării formulate în cauză. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi admisă excepția necompetenței materiale a Completului de 5 judecători și, pe cale de consecință, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, care urmează a avea în vedere și excepțiile invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare. Având în vedere declinările reciproce de competență dispuse în cauză, se reține incidența dispozițiilor art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".