ÎCCJ, Decizia nr. 31/2022

Hotărârea pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), secția pentru judecători în materie disciplinară Prin Hotărârea nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, CSM, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplicat pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua, lit. m) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea adoptată de CSM, secția pentru judecători Prin Hotărârea nr. 1106 din 30 septembrie 2021 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Hotărârea secției pentru judecători nr. 1106/2021), în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 317/2004), CSM, secția pentru judecători, a hotărât suspendarea din funcție a doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Călărași, începând cu 30 septembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Calea de atac exercitată Împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 1106/2021, A., invocând dispozițiile art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, a exercitat calea de atac, recalificată ca acțiune în anulare, prin care solicită anularea hotărârii atacate, repunerea în situația anterioară, plata drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada suspendării, în condițiile Legii nr. 303/2004, și recunoașterea vechimii în muncă și în magistratură pe această perioadă. Calea de atac a fost înregistrat la 2 decembrie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea de declinare a competenței Prin Sentința civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de Apel București a reținut, în esență, considerentele arătate în continuare. În raport cu Hotărârea nr. 14J din 30.09.2021 a CSM, secția pentru judecători, în materie disciplinară și Hotărârea secției pentru judecători nr. 1106/2021 și având în vedere dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție, elementul esențial ce se impune a fi stabilit în vederea soluționării excepției de necompetență este cel referitor la includerea sau nu a hotărârii secției pentru judecători a CSM, prin care se dispune suspendarea din funcție a unui judecător în raport de prevederile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, în categoria "materiei disciplinare". Legiuitorul infraconstituțional a ales, prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, să reglementeze o competență materială nu în mod direct, ci prin utilizarea unui procedeu de trimitere la norma constituțională, sens în care se impune recurgerea la interpretarea și aplicarea acesteia din urmă. Prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, legiuitorul a înțeles să împartă acțiunile împotriva hotărârilor secțiilor CSM în două categorii, prin raportare la obiectul acestora și pentru delimitarea cărora se face trimitere directă la norma constituțională regăsită în art. 134 alin. (3) din Constituție. Printr-o interpretare teleologică și sistematică, prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 reglementează competența de soluționare a acțiunilor împotriva hotărârilor secției pentru judecători/procurori "în orice alte situații", respectiv în situațiile ce reprezintă regula generală, pentru situațiile speciale în care se atacă o hotărâre în materie disciplinară, textul limitându-se să facă trimitere la dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, fără a dezvolta în vreun fel acest domeniu. În acest sens, pentru determinarea domeniului de reglementare a situațiilor referitoare la materia disciplinară, din dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, rezultă că singurul criteriu de delimitare între cele două categorii de acțiuni este cel dat de materia în care a fost adoptată hotărârea ce face obiectul cauzei și nicidecum de organul concret care a adoptat respectiva hotărâre, pentru a putea opera o diferențiere între hotărârile emise de către secția pentru judecători și cele emise de către secția pentru judecători în materie disciplinară. De asemenea, noțiunea de "materie disciplinară" nu poate primi o interpretare restrânsă, instanța apreciind că, în această categorie, intră toate măsurile care privesc și își au fundamentul pe instituția răspunderii disciplinare a magistraților, inclusiv măsura suspendării acestora din funcție prin raportare la o procedură sau o sancțiune disciplinară, astfel cum se va arăta în continuare. În ceea ce privește aspectul referitor la încadrarea prezentei acțiuni, suspendarea din funcție a unui judecător în raport de prevederile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, respectiv ca urmare a admiterii acțiunii disciplinare și a aplicării sancțiunii excluderii din magistratură prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, nu poate fi exclusă din domeniul "materiei disciplinare". Astfel, se observă faptul că art. 62 din Legea nr. 304/2004 reglementează mai multe situații în care intervine sau poate interveni suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor, acestea putând fi încadrate în trei categorii și anume cea referitoare la materia penală, cea referitoare la materia disciplinară și cea legată de motive medicale. Or, analizând din această perspectivă motivul în raport de care s-a dispus suspendarea reclamantei din funcția de judecător, se observă faptul că acesta nu poate fi încadrat decât în categoria referitoare la materia disciplinară, atâta timp cât respectiva suspendare a fost dispusă ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură și fără legătură cu celelalte două categorii și anume cea referitoare la materia disciplinară și cea legată de motive medicale.

Înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție La termenul de judecată din 31 ianuarie 2022, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., procedând la verificarea, din oficiu, a competenței materiale a Completului de 5 judecători de a judeca pricina, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele arătate în continuare, ceea ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei. Din expunerea circumstanțelor cauzei, rezultă că, prin Hotărârea nr. 14J/2021, secția pentru judecători, în materie disciplinară a aplicat pârâtei A. sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură". Având în vedere sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" aplicată pârâtului, prin Hotărârea nr. 1106/2021, secția pentru judecători, a dispus suspendarea din funcție a judecătorului, începând cu data la care a fost pronunțată hotărârea instanței disciplinare, în temeiul următoarelor dispoziții legale: - art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: "Art. 40. - (1) secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor: [...] k) dispune suspendarea din funcție a judecătorilor". - art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora: "Art. 62. - (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: [...] e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție. [...] (2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii." În circumstanțele expuse, este necesar a se face distincția dintre atribuțiile administrative ce revin CSM, în calitate de autoritate publică, și atribuțiile administrativ-jurisdicționale ale CSM, în îndeplinirea rolului de instanță extrajudiciară în materie disciplinară (așa cum s-a reținut și în Deciziile Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003 și nr. 391 din 17 aprilie 2007), rol conferit prin dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, conform cărora "CSM îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (...)". În acest sens, din analiza dispozițiilor Legii nr. 317/2004, se constată că, în cuprinsul Cap. IV - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii": - în Secțiunea 1, sunt prevăzute "Dispoziții comune" referitoare la atribuțiile CSM; - în Secțiunea a 2-a, sunt reglementate "Atribuțiile Plenului CSM" - în Secțiunea a 3-a, sunt reglementate "Atribuțiile secțiilor CSM" - în Secțiunea a 4-a, sunt reglementate "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților". Hotărârea prin care a fost aplicată sancțiunea "excluderii din magistratură" a fost pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară în exercitarea atribuțiilor prevăzute în cuprinsul Cap. IV - Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților". În reglementarea Cap. IV - Secțiunea a 4-a din Legea nr. 317/2004, CSM îi revine competența de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicționale, așa cum a fost calificată din punct de vedere juridic atât de Curtea Constituțională, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003 și nr. 391/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020). În cadrul acestei proceduri administrativ-jurisdicționale, Completului de 5 judecători îi revine competența de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile în materie disciplinară ale CSM, cum sunt, spre exemplu: recursul exercitat împotriva hotărârii prin care se soluționează acțiunea disciplinară (cale de atac reglementată de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004); contestația formulată împotriva hotărârii prin care secția în materie disciplinară dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției (cale de atac reglementată de art. 52 alin. (1)1 din Legea nr. 317/2004). Competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor CSM în materie disciplinară este reglementată prin dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, conform cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție", iar, la nivel infra-constituțional, este prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), conform cărora "Completurile de 5 judecători (...) soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege." În consecință, conform dispozițiilor menționate, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este limitată la căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile CSM constituite în materie disciplinară, în îndeplinirea rolului de instanță de judecată prevăzut de art. 134 alin. (2) din Constituție și, subsecvent, la nivel infraconstituțional, prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ["Art. 44. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004 (...)"]. Or, în cauză, calea de atac este exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate de secția pentru judecători a CSM în exercitarea altor atribuții decât cele specifice rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, hotărâre în privința căreia sunt incidente alte norme de competență decât cele ale art. 134 alin. (3) din Constituție și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ori cele cuprinse în Secțiunea a 4-a a Cap. IV din Legea nr. 317/2004 ori în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. În privința Hotărârii secției pentru judecători nr. 1106/2021, sunt incidente normele de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004, conform cărora: "Art. 9. - Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun." Art. 9 din Legea nr. 304/2004 reglementează competența de soluționare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor adoptate de secțiile CSM în alte materii decât în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Or, pentru argumentele expuse anterior, hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze nu este pronunțată în materie disciplinară, ci este adoptată de secția pentru judecători a CSM în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică. Norma de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004 se coroborează cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului", în aplicarea cărora, având în vedere faptul că reclamanta are domiciliul în Municipiul Călărași, revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București competența de soluționare a cauzei. Se cuvine a fi menționat faptul că situația premisă - hotărârea CSM prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" - care a stat la baza adoptării Hotărârii secției pentru judecători nr. 1106/2021 nu atrage competența Completului de 5 judecători prin simpla asimilare cu competența ce revine acestei formațiuni de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. A accepta o asemenea teorie ar echivala, potrivit acelorași rațiuni, cu faptul că revine instanței penale competența de soluționare a căii de atac exercitate împotriva hotărârii secției pentru judecători a CSM prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului în cazurile reglementate de art. 62 alin. (1) lit. a), a1) și a2) din Legea nr. 304/2004, și anume: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară; a1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; a2) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Pe de altă parte, în condițiile în care suntem în prezența unor norme de competență exprese, care reglementează competența diferită de soluționare a căilor de atac împotriva hotărârilor secției pentru judecători în alte domenii decât răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, respectiv împotriva hotărârilor secției pentru judecători în materie disciplinară, a considera că revine Completului de 5 judecători competența de a soluționa și alte căi de atac decât cele date de lege în competența sa, prin combinarea unor dispoziții de competență diferite, echivalează cu o prorogare de competență contrară dispozițiilor legale în vigoare. Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, rolul judecătorului este de a interpreta și aplica legea în concret, în circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului cu care este învestit, nefiindu-i conferit dreptul de a crea, modifica sau completa dispozițiile legii. În speță, a crea o normă de competență nouă prin interpretarea a două norme de competență diferite reprezintă o situație de instituire a unei legi noi, ceea ce ar constitui o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixtiune nepermisă în sfera puterii legislative, singura căreia îi revine prerogativa de modificare sau completare a dispozițiilor legale în vigoare. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele: (i) "(...) în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, aceștia "se supun numai legii". Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege" și ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că "Justiția se înfăptuiește în numele legii" fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. (...) Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speța concretă." (Decizia Curții Constituționale nr. 250/2017, parag. 26); (ii) "în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu" (Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009); (iii) "(...) principiul separației puterilor în stat impune o anumită ordine constituțională, grefată pe activitatea generatoare de norme primare a Parlamentului, celorlalte ramuri ale puterii publice revenindu-le competența de a pune în aplicare aceste norme; numai Curții Constituționale îi este permis să constate neconstituționalitatea acestora și, astfel, să le elimine din fondul activ al legislației primare. În schimb, celelalte autorități publice nu pot completa, modifica, sau abroga actele legislative ale Parlamentului [...], nici prin acte administrative și nici prin hotărâri judecătorești (...). Fiecare dintre autoritățile publice trebuie să se cantoneze în limitele propriei sale competențe, neputând să își aroge competențe legislative" (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, parag. 135). Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admisă excepția necompetenței materiale a Completului de 5 judecători și va fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere declinările reciproce de competență dispuse în cauză, se reține incidența dispozițiilor art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".