ÎCCJ, Decizia nr. 30/2022

Asupra cererii de suspendare a executării de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, CSM, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe rețelele de socializare și, cu majoritate, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 1537 din 14 decembrie 2021 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Hotărârea secției pentru judecători nr. 1537/2021), în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 317/2004), CSM, secția pentru judecători a hotărât suspendarea din funcție a domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 13 decembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Prin cererea înregistrată la 22 decembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, cu obligarea pârâtului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată, invocând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 345/2021 din 30 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, considerentele arătate în continuare.

S-a apreciat că prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, următoarele dispoziții: art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție; art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 304/2004); art. 40 alin. (1) lit. k), art. 51 alin. (1) și (3) și art. 52 alin. (1) - (13) din Legea nr. 317/2004; art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) și art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004; art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă să soluționeze cererea de suspendare a executării actului administrativ este instanța competentă să soluționeze acțiunea de fond.

Actul a cărui suspendare se solicită îl reprezintă Hotărârea secției pentru judecători nr. 1537/2021, prin care a fost dispusă măsura suspendării din funcție a reclamantului, începând cu 13 decembrie 2021, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, iar motivul determinant al suspendării din funcție a reclamantului l-a constituit Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021 a secției pentru judecători în materie disciplinară, prin care a fost admisă acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată reclamantului sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură".

Or, în raport de această stare de fapt, Hotărârea secției pentru judecători nr. 1537/2021 constituie un act adoptat în cadrul procedurii disciplinare, suspendarea din profesie a reclamantului fiind, urmare a opțiunii legiuitorului exprimată explicit în cuprinsul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, un efect al aplicării prevederilor art. 100 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, respectiv un efect direct al împrejurării că magistratul care a făcut obiectul procedurii disciplinare a fost sancționat disciplinar cu excluderea din profesie.

Ca atare, în raport de împrejurarea că Hotărârea secției pentru judecători nr. 1537/2021 reprezintă o hotărâre adoptată în materie disciplinară, independent de mijlocul procedural prin care se deduce judecății solicitarea de suspendare temporară a efectelor unei astfel de hotărâri, singura instanță competentă să soluționeze o astfel de cerere este Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Numai interpretând astfel prevederile legale menționate - care nu precizează nimic despre posibilitatea de contestare a măsurii reglementate de art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 și, respectiv, pe cale de consecință, despre competența de soluționare a unei astfel de acțiuni, poate fi respectată voința legiuitorului constituant privitoare la conferirea unor garanții suplimentare în materia procedurii disciplinare derulate împotriva unui magistrat, căruia însăși Constituția îi recunoaște inamovibilitate, în condițiile legii.

Un argument a fortiori este acela că, întrucât împotriva măsurii suspendării care se adoptă pe durata procedurii disciplinare în temeiul art. 52 din Legea nr. 317/2004 legiuitorul a prevăzut calea de atac a contestației asupra căreia îi revine competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii de suspendare din funcție, cu atât mai mult în situația în care, la finalul procedurii disciplinare, sancțiunea aplicată impune, în temeiul legii, și suspendarea din funcție a magistratului până la definitivarea hotărârii de sancționare competența soluționării cererii de suspendare a hotărârii de suspendare din funcție nu poate reveni decât Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens, sunt relevante argumentele Curții Constituționale reținute în Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, prin care s-a apreciat că dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că "recursul" prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM, pronunțate în materie disciplinară, reținându-se, în esență, că o astfel de concluzie se impune în raport de împrejurările că "recursul" din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii secțiilor CSM pronunțate în procedura jurisdicțională disciplinară, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât asupra legalității procedurii disciplinare, cât și asupra temeiniciei hotărârii, procedurile disciplinare intrând sub incidența art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială.

Or, fiind recunoscut inclusiv în practica Curții Constituționale că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Completul de 5 judecători, are competența de a soluționa cauza sub toate aspectele, atât asupra legalității procedurii disciplinare, cât și asupra temeiniciei hotărârii, iar Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537 din 14 decembrie 2021 fiind o hotărâre adoptată în procedura disciplinară care l-a vizat pe reclamant, nu sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004, în sensul că cererea reclamantului ar avea ca obiect o hotărâre a secției pentru judecători căreia i se aplică dreptul comun al contenciosului administrativ, putând fi sesizată curtea de apel cu soluționarea cererii de suspendare a executării acestei hotărâri.

O interpretare contrară ar fi de natură să încalce dreptul de acces la instanță al reclamantului, întrucât curtea de apel nu ar putea, nici măcar la nivel de aparență, astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004, să analizeze aspectele de legalitate privitoare la procedura disciplinară derulată împotriva reclamantului, competența exclusivă în materie revenind Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a declinării de competență, Dosarul nr. x/2021 a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 104 din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

La termenul de judecată din 31 ianuarie 2022, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., procedând la verificarea, din oficiu, a competenței materiale a Completului de 5 judecători de a judeca pricina, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele arătate în continuare, ceea ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei.

Din expunerea circumstanțelor cauzei, rezultă că, prin Hotărârea nr. 28J/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a aplicat pârâtului A. sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură".

Având în vedere sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" aplicată pârâtului, prin Hotărârea nr. 1537/2021, secția pentru judecători, a dispus suspendarea din funcție a judecătorului, începând cu data la care a fost pronunțată hotărârea instanței disciplinare, în temeiul următoarelor dispoziții legale:

- art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"Art. 40. - (1) secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor: [...] k) dispune suspendarea din funcție a judecătorilor".

- art. 62 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

"Art. 62. - (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: [...] e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție. [...] (2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii."

În circumstanțele expuse, este necesar a se face distincția dintre atribuțiile administrative ce revin CSM, în calitate de autoritate publică, și atribuțiile administrativ-jurisdicționale ale CSM, în îndeplinirea rolului de instanță extrajudiciară în materie disciplinară (așa cum s-a reținut și în Deciziile Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003 și nr. 391 din 17 aprilie 2007), rol conferit prin dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, conform cărora "CSM îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (...)".

În acest sens, din analiza dispozițiilor Legii nr. 317/2004, se constată că, în cuprinsul Cap. IV - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii":

- în Secțiunea 1, sunt prevăzute "Dispoziții comune" referitoare la atribuțiile CSM;

- în Secțiunea a 2-a, sunt reglementate "Atribuțiile Plenului CSM"

- în Secțiunea a 3-a, sunt reglementate "Atribuțiile secțiilor CSM"

- în Secțiunea a 4-a, sunt reglementate "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților".

Hotărârea prin care a fost aplicată sancțiunea "excluderii din magistratură" a fost pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară în exercitarea atribuțiilor prevăzute în cuprinsul Cap. IV - Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților".

În reglementarea Cap. IV - Secțiunea a 4-a din Legea nr. 317/2004, CSM îi revine competența de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicționale, așa cum a fost calificată din punct de vedere juridic atât de Curtea Constituțională, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003 și nr. 391/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020).

În cadrul acestei proceduri administrativ-jurisdicționale, Completului de 5 judecători îi revine competența de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile în materie disciplinară ale CSM, cum sunt, spre exemplu: recursul exercitat împotriva hotărârii prin care se soluționează acțiunea disciplinară (cale de atac reglementată de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004); contestația formulată împotriva hotărârii prin care secția în materie disciplinară dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției (cale de atac reglementată de art. 52 alin. (1)1 din Legea nr. 317/2004).

Competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa căile de atac împotriva hotărârilor CSM în materie disciplinară este reglementată prin dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, conform cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție", iar, la nivel infra-constituțional, este prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Completurile de 5 judecători (...) soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege."

În consecință, conform dispozițiilor menționate, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este limitată la căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile CSM constituite în materie disciplinară, în îndeplinirea rolului de instanță de judecată prevăzut de art. 134 alin. (2) din Constituție și, subsecvent, la nivel infraconstituțional, prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ["Art. 44. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004 (...)"].

Or, în cauză, calea de atac este exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate de secția pentru judecători a CSM în exercitarea altor atribuții decât cele specifice rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, hotărâre în privința căreia sunt incidente alte norme de competență decât cele ale art. 134 alin. (3) din Constituție și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ori cele cuprinse în Secțiunea a 4-a a Cap. IV din Legea nr. 317/2004 ori în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

În privința Hotărârii secției pentru judecători nr. 1537/2021, sunt incidente normele de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004, conform cărora:

"Art. 9. - Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun."

Art. 9 din Legea nr. 304/2004 reglementează competența de soluționare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor adoptate de secțiile CSM în alte materii decât în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Or, pentru argumentele expuse anterior, hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze nu este pronunțată în materie disciplinară, ci este adoptată de secția pentru judecători a CSM în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică.

Norma de competență de la art. 9 din Legea nr. 304/2004 se coroborează cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului", în aplicarea cărora, având în vedere faptul că reclamantul are domiciliul în Municipiul Cluj-Napoca, revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cauzei.

Se cuvine a fi menționat faptul că situația premisă - hotărârea CSM prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" - care a stat la baza adoptării Hotărârii secției pentru judecători nr. 1537/2021 nu atrage competența Completului de 5 judecători prin simpla asimilare cu competența ce revine acestei formațiuni de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. A accepta o asemenea teorie ar echivala, potrivit acelorași rațiuni, cu faptul că revine instanței penale competența de soluționare a căii de atac exercitate împotriva hotărârii secției pentru judecători a CSM prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului în cazurile reglementate de art. 62 alin. (1) lit. a), a1) și a2) din Legea nr. 304/2004, și anume: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară; a1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; a2) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Pe de altă parte, în condițiile în care suntem în prezența unor norme de competență exprese, care reglementează competența diferită de soluționare a căilor de atac împotriva hotărârilor secției pentru judecători în alte domenii decât răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, respectiv împotriva hotărârilor secției pentru judecători în materie disciplinară, a considera că revine Completului de 5 judecători competența de a soluționa și alte căi de atac decât cele date de lege în competența sa, prin combinarea unor dispoziții de competență diferite, echivalează cu o prorogare de competență contrară dispozițiilor legale în vigoare.

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, rolul judecătorului este de a interpreta și aplica legea în concret, în circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului cu care este învestit, nefiindu-i conferit dreptul de a crea, modifica sau completa dispozițiile legii. În speță, a crea o normă de competență nouă prin interpretarea a două norme de competență diferite reprezintă o situație de instituire a unei legi noi, ceea ce ar constitui o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixtiune nepermisă în sfera puterii legislative, singura căreia îi revine prerogativa de modificare sau completare a dispozițiilor legale în vigoare. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele: (i) "(...) în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, aceștia "se supun numai legii". Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege" și ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că "Justiția se înfăptuiește în numele legii" fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. (...) Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speța concretă." (Decizia Curții Constituționale nr. 250/2017, parag. 26); (ii) "în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu" (Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009); (iii) "(...) principiul separației puterilor în stat impune o anumită ordine constituțională, grefată pe activitatea generatoare de norme primare a Parlamentului, celorlalte ramuri ale puterii publice revenindu-le competența de a pune în aplicare aceste norme; numai Curții Constituționale îi este permis să constate neconstituționalitatea acestora și, astfel, să le elimine din fondul activ al legislației primare. În schimb, celelalte autorități publice nu pot completa, modifica, sau abroga actele legislative ale Parlamentului [...], nici prin acte administrative și nici prin hotărâri judecătorești (...). Fiecare dintre autoritățile publice trebuie să se cantoneze în limitele propriei sale competențe, neputând să își aroge competențe legislative" (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, parag. 135).

În concluzie, reținând că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj competența materială și teritorială de soluționare a căii de atac exercitate împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, aceleiași instanțe îi revine și competența de soluționare a cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va fi admisă excepția necompetenței materiale a Completului de 5 judecători și va fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere declinările reciproce de competență dispuse în cauză, se reține incidența dispozițiilor art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care se solicită suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Hotărârii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, adoptate Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac, potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Obligatorie pentru instanța de trimitere, conform art. 135 alin. (2) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.

GGC - ED