Decizia nr. 394/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — Cariera Magistraților. Efectele desființării parțiale a Hotărârii CSM se produc ex tunc încă de la data emiterii actului

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 111 din 13 aprilie 2022 Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele : „Respinge excepția de tardivitate. Respinge cererea de chemare în judecată precizată și completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul A.. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 62 alin. (2) și art. 62 alin. (1) lit. e), ambele din Legea nr. 303/2004 și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.” În esență, instanța de fond a constatat prin sentința pronunțată că în privința reclamantului s-a dispus măsura excluderii din magistratură , în baza Hotărârii nr. 25/J/2021 a CSM, pronunțată în considerarea dispozițiilor art. 100 lit. e) rap. la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, astfel că la data de 14.12.2021 pârâtul a dispus prin Secția pentru judecători, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din același act normativ, suspendarea din funcție. Analizând legalitatea actului de suspendare din funcție, prin raportare la criticile de nelegalitate formulate, instanța de fond a observat că acesta a fost emis de un organ competent, prin raportare la dispozițiile art. 62 și art. 100 și 101 din Legea nr. 303/2004. Au fost înlăturate criticile privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantului în procedura de emitere a actului de suspendare din funcție, cu motivarea potrivit căreia prin raportare la dispozițiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 9 din același act normativ, acest drept nu a fost încălcat câtă vreme reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de acces la instanță, în cursul prezentei proceduri putând formula orice apărări crede de cuviință. Au fost înlăturate și susținerile referitoare la compunerea greșită a autorității emitente a actului contestat, reținându-se că potrivit legii competența de a constata intervenită suspendarea de drept revine Secției de judecători, iar nu Secției de judecători în materie disciplinară. Întrucât nu are caracterul unei sancțiuni disciplinare complementare și nu este emisă în procedura de cercetare și sancționare disciplinară a judecătorului, nu era necesar ca hotărârea de suspendare să fie dispusă prin aceeași hotărâre de soluționare a acțiunii disciplinare, de către Secția de judecători în materie disciplinară. Modalitatea în care a procedat Secția pentru judecători a CSM este în acord cu dispozițiile legale iar garanțiile procesuale ale unui proces echitabil au fost respectate. Au fost înlăturate inclusiv criticile privind modul de organizare a ședinței secției de judecători, instanța de fond observând că este posibilă suplimentarea ordinii de zi a ședințelor secției pentru judecători, în condițiile art. 29 alin. (10), ultima teză din Legea nr. 317/2004. A fost avut în vedere caracterul urgent al măsurii adoptate. Referitor la eventuala incompatibilitate a membrului CSM B., s-a arătat că în acord cu dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sesizarea inspecției judiciare poate fi realizată și de către Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, context în care sesizarea disciplinară realizată de către CSM a fost semnată de către președintele acestuia, în exercitarea atribuțiilor menționate la art. 10 alin. (8) lit. i) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. Critica privind aplicarea retroactivă a măsurii suspendării a fost înlăturată, instanța reținând că măsura operează de drept, în temeiul legii, de la momentul adoptării sancțiunii excluderii din magistratură.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, exclusiv cu privire la modalitatea de judecare a cererii de anulare și de suspendare a executării hotărârii nr. 1537/14.12.2021 adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători, în sensul rejudecării și admiterii acesteia, precum și repunerea reclamantului în situația anterioară, plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării și recunoașterea vechimii în muncă și în magistratură pe această perioadă. Prin cererea de recurs recurentul reclamant a arătat, în susținerea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanța de fond a ignorat principiul aplicării cu prioritate a dreptului european, în materia suspendării disciplinare, în special în ceea ce privește: (i) încălcarea regulii non-regresului în materia statului de drept, și (ii) încălcarea regulii privind tragerea la răspundere disciplinară a judecătorilor, parte componentă a obligației de a respecta independența acestora. În acest sens, a invocat recurentul faptul că HCSM nr. 1537/14.12.2021 nu a fost publicată pe pagina de internet a CSM, faptul că nu s-au respectat regulile de transparență stipulate la art. 29 alin. (11) din Legea nr. 317/2004 și faptul că o parte din membrii CSM au votat pentru admiterea plângerii prealabile, aspect atestat de documentația care a stat la baza emiterii actului. Deși aceste chestiuni au fost invocate în fața instanței de fond, ele nu au fost analizate, ceea ce este de natură a atrage inclusiv incidența cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. A mai arătat recurentul că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea normelor care reglementează întrunirea secției în materie disciplinară. Măsura suspendării trebuia dispusă prin hotărârea de admitere a acțiunii disciplinare, pentru a i se asigura dreptul la un proces echitabil, cu toate garanțiile sale. Tot astfel, au fost greșit aplicate prevederile legale privind alcătuirea Secției care a pronunțat hotărârea, în condițiile în care Secția pentru Judecători din cadrul CSM poate adopta hotărâri în componența normală, dar și în componență specifică domeniului răspunderii disciplinare a judecătorilor, când îndeplinește rolul de ”instanță de judecată" (art. 44 din Legea nr. 317/2004). Această diferență face ca în materia răspunderii disciplinare să difere însăși componența Secției pentru judecători, prin raportare la prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, dar și procedura de lucru a acestei Secții. Făcând referire la dispozițiile art. 62 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 din Legea nr. 317/2004, precum și la art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1073/2018, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1044/10.12.2018, a arătat recurentul că integrarea alin. (8) din Regulament, ce prevede suspendarea din funcție a judecătorului între data pronunțării hotărârii de excludere din magistratură și data eliberării din funcție, în chiar articolul privind soluționarea acțiunii disciplinare și calea de atac existentă, dovedește că măsura suspendării din funcție trebuia luată doar prin hotărârea de soluționare a acțiunii disciplinare, de către Secția pentru judecători în materie disciplinară. Prin aceea că instanța de fond a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a arătat că la rândul său are dubii cu privire la legalitatea măsurii. În continuare, s-a arătat că au fost greșit aplicate normele privind procedura de lucru a CSM, în Secția pentru judecători, respectiv Secția pentru judecători în materie disciplinară. De vreme ce acționează ca o instanță de judecată, Legea nr. 317/2004 (art. 44 – art. 53) instituie veritabile reguli procedurale, menite să asigure garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. Or, deși este vorba de o suspendare de drept, aceasta rămâne în continuare o sancțiune disciplinară, cu caracter complementar, astfel încât aplicarea ei nu se poate face decât prin hotărârea de soluționare a acțiunii disciplinare, asigurându-i judecătorului vizat toate garanțiile procesuale. A arătat recurentul că nu a fost observat faptul că pe ordinea de zi inițială nu a fost inclus pct. 11, privind suspendarea sa din funcție, ceea ce contravine rigorilor de transparență impuse de Legea nr. 317/2004, precum și de Regulamentul CSM. Potrivit art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004. HCSM nr. 1537/14.12.2021 nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 50 din Legea nr. 317/2004 – motivele pentru care au fost înlăturate apărările judecătorului sancționat, calea de atac și termenul de exercitare. Chiar dacă este vorba despre o suspendare de drept din funcție, toate aceste garanții procesuale trebuie respectate. În continuare, recurentul a făcut referire la considerentele în Decizia nr. 774/2015 a C.C.R., referitoare la suspendarea din funcție a judecătorilor pe parcursul soluționării acțiunii disciplinare, la Hotărârea CtEDO din 20.10.2020 dată în cauza 36889/18, menționând că intimatul-pârât CSM a încălcat garanțiile procesuale când adoptat măsura suspendării din funcție, în afara procedurii de soluționare a acțiunii disciplinare, încercând să îl lipsească de dreptul la cale de atac prevăzută de Legea nr. 317/2004 prin art. 51 din Legea nr. 317/2004, dar și art. 62 din Regulamentul CSM. În ceea ce privește caracterul retroactiv al măsurii suspendării, a arătat că este de natură a încălca principiul neretroactivității consacrat prin Constituție, art. 6 C. civ.. În justificarea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurentul că prin cererea precizatoare formulată la data 09.03.2022 a solicitat suspendarea HCSM nr. 1537/14.12.2021 în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar instanța de recurs în soluționarea cererii de suspendare a ignorat complet motivele învederate prin argumentarea cererii de completare a petitului. Totodată, Curtea de Apel Cluj a răspuns pur formal argumentelor privind paguba iminentă, nemenționând nici măcar raționamentul, relația logică dintre argumentele reclamantului și faptul că judecătorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 referitoare la interdicții și incompatibilități.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă, intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Referitor la faptul că instanța de fond ar fi omis să analizeze motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 1537/2021 invocate prin cererea precizatoare formulată la data de 06.04.2022, a arătat că aceste argumente nu au fost analizate de prima instanță în mod corect, deoarece actul de sesizare a instanței este cererea de chemare în judecată, iar adăugarea unor motive suplimentare de nelegalitate poate fi realizată doar în procedura reglementată de art. 204 C. proc. civ., iar nu prin note scrise depuse la dosar la termenul la care a avut loc dezbaterea cauzei în fond. Referitor la pretinsa nerespectare a principiilor dreptului Uniunii Europene în materia statului de drept, s-a arătat că dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 au fost introduse prin Legea nr. 242/2018, venind să reglementeze suspendarea magistratului în situația aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, iar voința legiuitorului a fost aceea de a scoate de sub sfera de reglementare a art. 65/1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ipoteza aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură. Nu se poate vorbi de un regres legislativ în materia suspendării din funcție a judecătorilor, de natură să încalce regula non-regresului, dată fiind realitatea obiectivă a modificărilor legislative intervenite în anul 2018 prin Legea nr. 242/2018 și faptului că prin instituirea cazului de suspendare din funcție s-a urmărit înlăturarea de la activitatea de judecată a unui judecător căruia i s-a aplicat cea mai gravă sancțiune disciplinară din ierarhia sancțiunilor care pot fi aplicate unui judecător în urma cercetării sale disciplinare. Referitor la principiul independenței judecătorilor, a arătat intimatul că art. 19 TUE, încredințează instanțelor naționale și Curții obligația de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul menționat, iar principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii impune elaborarea unor norme care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privința unor elemente exterioare, în special a unor influențe directe sau indirecte ale puterilor legislativă și executivă susceptibile să orienteze deciziile acestora, și excluderea astfel a unei lipse a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestor judecători care să fie de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept. Legislația națională în materia suspendării din funcție a judecătorilor ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură este conformă normelor de drept al Uniunii Europene și respectă principiul independenței judecătorilor, cazul de suspendare din funcție fiind instituit în scopul protejării prestigiului justiției. Referitor la criticile privind nerespectarea normelor privind legala întrunire a secției în materie disciplinară, s-a arătat că dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, preluate în cuprinsul art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018, dispun în sensul că măsura suspendării intervine odată cu pronunțarea hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură, momentul de debut al suspendării fiind cel al excluderii, măsura durând până la data eliberării din funcție a magistratului. Legea nu prevede vreo sancțiune complementară în regimul sancționator al magistraților, astfel încât măsura suspendării din funcție reprezintă o măsură privind cariera judecătorului, iar nu o sancțiune complementară. Împrejurarea că art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consilului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consilului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 reia conținutul normativ al art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, făcând referire la cazul de suspendare din funcție a judecătorului între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de excludere din magistratură și data eliberării din funcție, nu conduce la o altă concluzie. Hotărârea nr. 28J/13.12.2021 a Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este hotărârea prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară exercitată împotriva domnului judecător A. și aceasta trebuie să îndeplinească toate exigențele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 317/2004, iar Hotărârea nr. 1537/14.12.2021 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcție a recurentului-reclamant, căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004. În privința acestei a doua hotărâri a Secției, în lipsa unor dispoziții exprese, sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă și lipsită de ambiguități și de contradicții, în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluții, cerințe care sunt pe deplin îndeplinite. Referitor la lipsa mențiunilor privind calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată, s-a arătat că vătămarea reclamantului este inexistentă. În ceea ce privește modalitatea de desfășurare a ședinței Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14.12.2021, precum și la modalitatea în care a fost adoptată măsura suspendării sale din funcția de judecător, criticile formulate au drept premisă eronată faptul că măsura suspendării din funcție ar fi trebuit dispusă de Secția pentru judecători în materie disciplinară. S-a solicitat respingerea criticilor privind încălcarea regulilor de transparență, ordinea de zi a Secției pentru judecători din data de 14.12.2021 fiind suplimentată, în condițiile art. 29 alin. (10) ultima teză din Legea nr. 317/2004 și art. 47 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. Ședința din 14.12.2021 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a avut caracter nepublic, acest fapt rezultând cu evidență din împrejurarea că ședința a fost transmisă pe pagina de internet a Consiliului, fiind înregistrată și putând fi vizualizată de orice persoană interesată. Referitor la incompatibiltatea unui membru al Consiliului, s-a arătat că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat de către Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar nu de domnul judecător B., în nume propriu, acesta semnând sesizarea în exercitarea atribuțiilor stipulate la art. 10 alin. (8) lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce privește pretinsa încălcare a caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 774/2015 a arătat intimatul că CCR a reținut neconstituționalitatea numai în măsura în care nu s-ar permite atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare". Situația din speța de față este diferită. Referitor la trimiterile la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Camelia Bogdan împotriva României, instanța de fond a reținut în mod corect că instanța europeană a sancționat lipsa din dreptul intern a dreptului de acces la instanță, în condițiile în care în speță reclamantul a beneficiat de acest drept. Referitor la aplicarea retrocativă a măsurii suspendării din funcție, a arătat intimatul că cazul de suspendare din funcție devine incident din momentul pronunțării hotărârii secției corespunzătoare a Consiliului în materie disciplinară prin care se aplică sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004. Or, în speță sancțiunea disciplinară a fost aplicată la data de 13.12.2021, acesta fiind momentul de când operează și suspendarea din funcție în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Referitor la suspendarea executării Hotărârii Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/14.12.2021, a menționat intimatul că în mod corect s-a reținut neîndeplinirea condițiilor reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind „cazul bine justificat” și „pagube iminentă”. La data de 20.01.2023 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise prin care a invocat, în subsidiar apărărilor formulate prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei suspendării din funcție. Totodată, intimatul a menționat că în cursul judecății, prin Decizia civilă nr. 278/12.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost casată în parte Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 25/J/2021, iar în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat domnului A. – judecător la Tribunalul Cluj sancțiunea disciplinară constând în „avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeași lege. S-a mai precizat că la data de 02.06.2022 prin Hotărârea nr. 1533 a Secției pentru judecători din cadrul CSM s-a dispus din nou suspendarea din funcție a reclamantului, începând cu data de 25.05.2022 , ca urmare a aplicării unei noi sancțiuni de excludere din magistratură, iar prin Hotărârea nr. 2001 din 21.07.2022 emisă de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcție a domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 20.07.2022 , ca efect al aplicării unei a treia sancțiuni de aceeași natură, în baza dispozițiilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Referitor la cererea de plată a drepturilor salariale, a arătat intimatul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 52 alin. (1 4 ) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât suspendarea din funcția de judecător a domnului A. nu a survenit pe durata procedurii disciplinare, în condițiile art. 52 alin. (1) din acest act normativ, ci în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Atunci când legiuitorul primar a intenționat să prevadă repunerea în situația anterioară prin plata drepturilor bănești aferente perioadei suspendării, a legiferat aceasta în mod expres, însă în cazul de față o astfel de prevedere legală nu există. De asemenea, dacă s-ar aprecia că cererea în plata drepturilor salariale ar putea fi primită, CSM nu deține calitatea de ordonator de credite față de domnul judecător A., drepturile sale salariale fiind stabilite prin decizii emise de ministrul justiției, care avea calitatea de ordonator principal de credite. Au fost invocate dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 44 și art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dar și prevederile art. 8 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. La termenul de judecată din 26.01.2023 Înalta Curte, din oficiu , a pus în discuție ca motiv de nelegalitate de ordine publică a actului administrativ contestat, eliminarea din ordinea juridică a dispozițiilor Hotărârii Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 28J/13.12.2021, privitoare la sancțiunea eliberării din funcție, ca urmare a pronunțării Deciziei ÎCCJ, Completul de 5 judecători nr. 278/12.12.2022, prin care a fost casată în parte această Hotărâre și s-a dispus aplicarea sancțiunii „avertismentului”.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 5.1 Critica de nelegalitate invocată din oficiu, privind anularea sancțiunii excluderii din magistratură a recurentului, cu consecințe asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Înalta Curte va proceda, cu prioritate, la analiza motivului de nelegalitate invocat din oficiu în ședința publică din data de 26.01.2023, care intră sub incidența cazului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în ipoteza admiterii acestuia devine inutilă analiza celorlalte critici de nelegalitate invocate în recurs, în legătură cu soluția instanței de fond dată asupra cererii în anulare. Astfel, instanța de recurs va avea în vedere că Hotărârea nr. 1537/14.12.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, a cărei anulare a fost solicitată în prezentul litigiu, a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 3030/2004: „ (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri (…) e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție. ” [subl.ns.] Textul normei condiționează așadar suspendarea din funcție a magistratului judecător de necesitatea îndeplinirii condiției referitoare la aplicarea, de către Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind „excluderea din magistratură”, precum și de subzistența acestei condiții până la momentul eliberării din funcție prin decret al Președintelui României, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. În speță, în privința recurentului-reclamant, sancțiunea excluderii din magistratură în temeiul art. 100 alin. (1) lit. e) a fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători în materie disciplinară nr. 28J/13.12.2021. Cu toate acestea, va observa Înalta Curte că în cursul judecății, la data de 12.12.2022, prin Decizia civilă nr. 278 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a fost admis recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 28J/13.12.2021, a fost casată în parte această hotărâre, fiind înlocuită sancțiunea excluderii din magistratură cu sancțiunea „avertismentului”, reglementată de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Va observa instanța de recurs că efectele desființării parțiale Hotărârii CSM nr. 28J/13.12.2021 a Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, în sensul înlăturării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, se produc ex tunc încă de la data emiterii actului, acesta fiind considerat a nu fi existat niciodată în ordinea juridică. Așadar, Înalta Curte va reține că în urma înlăturării retroactive din ordinea juridică a actului administrativ individual de aplicare a sancțiunii disciplinare privind „excluderea din magistratură”, a dispărut din ordinea juridică, cu caracter retroactiv , inclusiv situația premisă avută în vedere de Hotărârea CSM nr. 1537/2021 pentru a se dispune suspendarea din funcție, situație care potrivit legii ar fi trebuit să subziste până la data eliberării din funcție prin decret al Președintelui României. Se identifică așadar, ca motiv nou de nelegalitate a actului administrativ, intervenit în cursul procesului , eliminarea retroactivă a condiției legale la care se referă dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 304/2004 (aplicarea sancțiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură) ca efect al anulării definitive a actului administrativ de sancționare, ceea ce conduce la incidența în cauză a motivului de recurs invocat din oficiu întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu aplicarea prevederilor legale menționate. Va mai observa Înalta Curte că instanța de fond, prin hotărârea recurată, în urma respingerii acțiunii în anularea Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021, nu a mai procedat la analiza fondului cererilor privind recunoașterea vechimii în magistratură și la plata drepturilor salariale, ceea ce atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Pe cale de consecință, pentru motivele arătate, se va dispune casarea parțială a hotărârii și, prin raportare la dispozițiile art. 498 C. proc. civ., se va reține cauza spre rejudecare. În rejudecare, în considerarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 62 alin. (1) lit. e) și art. 100 din Legea nr. 303/2004, observând argumentele anterior expuse referitoare la anularea sancțiunii excluderii din magistratură prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va dispune anularea actului subsecvent, reprezentat de Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/2021, nemaifiind îndeplinite condițiile legale reglementate de art. 62 lit. e) din Legea nr. 304/2004, pentru a interveni suspendarea de drept din funcția de judecător. În ceea ce privește cererile reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâtul CSM, având ca obiect recunoașterea vechimii în magistratură și plata drepturilor salariale, Înalta Curte va observa că acestea au fost întemeiate pe dispozițiile art. 52 alin. (1 1 ) din Legea nr. 317/2004, însă aceste prevederi legale nu sunt aplicabile speței. Astfel, potrivit normei: „1 1 Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție a judecătorului sau procurorului este desființată, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condițiile Legii nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și i se recunoaște vechimea în muncă și în magistratură pe această perioadă.(...)” Textul trebuie însă interpretat în lumina prevederilor din alineatele anterioare ale art. 52, respectiv ale alin. (1) și (1 1 ) ale acestui articol, potrivit cărora: “(1) Pe durata procedurii disciplinare , secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare. 06/01/2016 – alineatul a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia 774/2015 .11/10/2018 – alineatul a fost modificat prin Legea 234/2018 . (1 1 ) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție în condițiile alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție. Competența soluționării contestației aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.(...) [subl.ns.] Va observa așadar Înalta Curte că textul invocat de reclamant ca temei juridic al cererilor accesorii nu este aplicabil speței de față, aspect corect constatat de pârâtul CSM prin apărările formulate, deoarece norma indicată privește exclusiv situația măsurii suspendării dispuse de Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe durata procedurii disciplinare, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare. În speță, suspendarea din funcție a intervenit de drept ca urmare a finalizării procedurii disciplinare în fața Consiliului , prin pronunțarea unei hotărâri de aplicare a sancțiunii excluderii din magistratură. Or, pentru situația desființării măsurii excluderii din magistratură reglementate de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 prin hotărâre definitivă, urmată de desființarea hotărârii de suspendare din funcție, legiuitorul nu a prevăzut prin norme speciale măsuri reparatorii, de natura celor reglementate de dispozițiile art. 52 alin. (1) ind. 4 din Legea nr. 317/2004. În aceste condiții, având în vedere că atât sancțiunea excluderii din magistratură cât și cea a suspendării au fost dispuse prin acte administrative individuale emanând de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive, Înalta Curte va reține că normele speciale se vor completa cu norma generală, care în materia contenciosului administrativ este reprezentată de Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004: „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) , poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (...) (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.” Textele Legii contenciosului administrativ reglementează așadar posibilitatea repararării prejudiciilor materiale și morale cauzate persoanei vătămate de emiterea unui act administrativ nelegal, astfel că în lipsa unor norme speciale derogatorii (Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 317/2004), în cauza de față repararea prejudiciilor se va putea realiza potrivit dispozițiilor legale menționate. În ceea ce privește recunoașterea vechimii în magistratură în contradictoriu cu emitentul actului administrativ desființat prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va observa că această solicitare intră în categoria măsurilor reglementate de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în considerarea faptului că potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, perioada în care reclamantul a fost suspendat din funcție nu a constituit vechime în magistratură, astfel că anularea actului de suspendare va conduce la restabilirea situației anterioare în sensul menționat. Totodată, se va avea în vedere că în exercitarea atribuțiilor legale privind cariera magistraților, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii deține competențe speciale, tot astfel cum potrivit art. 33 din Legea nr. 317/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii întocmește și păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor și procurorilor”. Pe cale de consecință, o solicitare precum cea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este admisibilă atât din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cât și în considerarea atribuțiilor legale specifice ale pârâtului în legătură cu cariera și traseul profesional al judecătorilor. Pentru aceste considerente, în rejudecare, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite primul capăt al cererii accesorii, recunoscând reclamantului vechimea în muncă și în magistratură, pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată. În ceea ce privește apărarea Consiliului referitoare la faptul că, ulterior suspendării din funcție în baza Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021, s-au emis și alte hotărâri de suspendare pe numele reclamantului, astfel că nu ar putea fi recunoscută vechimea acestuia în magistratură, Înalta Curte va reține că prezenta decizie nu privește efectele produse de alte acte administrative, ce nu fac obiectul cauzei , ci exclusiv efectele produse de anularea actului administrativ contestat și, implicit, repararea prejudiciului ca urmare a desființării acestuia. În consecință, în măsura în care în baza altor acte administrative individuale s-au dispus noi măsuri de suspendare din funcție a reclamantului, executarea în concret a acestora nu va fi influențată de măsurile dispuse prin prezenta decizie, care privesc strict legalitatea Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021 a Secției pentru judecători în materie disciplinară și efectele produse de acest act, iar nu efectele juridice produse de emiterea în privința aceluiași reclamant, a altor acte administrative. Referitor la cererea accesorie având ca obiect plata de drepturi salariale , Înalta Curte va observa că această solicitare, astfel cum a fost formulată, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Astfel, se impune a se realiza distincție între plata drepturilor salariale pretinse ca atare de reclamant și plata de despăgubiri , în sensul reglementat de Legea contenciosului administrativ (în acordarea cărora drepturile salariale neîncasate ar putea reprezenta cel mult un element de referință utilizat în cuantificarea daunelor produse de emiterea actului administrativ). Va observa Înalta Curte că potrivit art. 159 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii „(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. (...)” [subl.ns.]. Așadar, plata drepturilor salariale este în strânsă legătură cu prestarea muncii , iar în perioada de suspendare din funcție, reclamantul nu a prestat activitatea specifică, aspect reglementat prin art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. Totodată, constatarea nelegalității actelor administrative ce emană de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate conduce la obligarea acestuia la plata drepturilor salariale în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, nici din perspectiva identificării titularului obligației de plată, dat fiind că emitentul actului administrativ de suspendare nu se află în raporturi juridice de dreptul muncii cu reclamantul, potrivit Legii nr. 304/2004 titularii obligației de plată a acestor drepturi fiind ordonatorii de credite ( art. 35 alin. (1), art. 44 și art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară). Așadar în rejudecare, în considerarea obiectului cererii în pretenții, astfel cum a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, prin raportare având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge această cerere în contradictoriu cu pârâtul CSM, ca neîntemeiată. 5.2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii pe cererea având ca obiect plata drepturilor salariale Referitor la excepția invocată de Consiliul Superior al Magistraturii la termenul de judecată din data de 26.01.2023, se constată că aceste apărări au fost formulate de pârât în subsidiar, exclusiv în privința capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale. Având în vedere că excepția a fost invocată prin raportare la aceleași argumente analizate cu ocazia soluționării fondului acțiunii în pretentii, Înalta Curte urmează a o respinge, toate argumentele expuse de pârât în legătură cu lipsa unor raporturi juridice de muncă între reclamant și pârât de natură a da naștere în patrimoniul primului a dreptului la plata drepturilor salariale, fiind deja validate de instanță ca apărări de fond, potrivit considerentelor anterior expuse. 5.3. Criticile de nelegalitate privind soluția instanței de fond asupra cererii de suspendare, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Curtea va observa că, prioritar analizei criticilor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, se impune a se analiza dacă obiectul cererii de suspendare mai este în ființă în urma anulării definitive a actului administrativ prin intermediul prezentei decizii. În acest sens, Înalta Curte va reține că cererea de suspendare a executării Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021 a fost întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care se referă la posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Or, potrivit celor anterior arătate, acțiunea în anularea Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/14.12.2021 a fost soluționată definitiv prin intermediul prezentei decizii, în sensul anulării actului administrativ contestat. Având în vedere dispozițiile art. 32 și art. 194 C. proc. civ., se va reține că obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să existe și să subziste pe tot parcursul judecății, aceasta fiind o condiție pentru exercitarea acțiunii în procesul civil. În speță, în urma desființării cu caracter definitiv a actului administrativ, Înalta Curte va constata că această condiție nu mai este îndeplinită, consecința fiind cea a respingerii cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurentul reclamant, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a admis în parte acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 1537 din 14 decembrie 2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători, a recunoscut reclamantului vechimea în muncă și în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca fiind rămasă fără obiect.