ÎCCJ, Decizia nr. 233/2019

Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 173 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, au fost admise recursurile declarate de pârâtele A. și B. împotriva Hotărârii nr. 28J din 3 octombrie 2017, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016. A fost casată în parte Hotărârea nr. 28J din 3 octombrie 2017, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016 și, rejudecând: - în temeiul art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. - judecător la Tribunalul Călărași sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanța" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. l) din aceeași lege; - în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată doamnei B. - vicepreședinte al Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din aceeași lege; - au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Au fost respinse, ca nefondate, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierilor de ședință pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016 și recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de ședință din 15 martie 2017, 28 martie 2017, 10 aprilie 2017, 27 aprilie 2017, 21 iunie 2017 și 13 septembrie 2017, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei menționate a formulat cerere de revizuire A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În susținerea cererii, revizuenta a arătat, în esență, că instanța de recurs a apreciat întemeiat recursul doar cu privire la cererea de la pct. III, pe care a soluționat-o cu privire la înlocuirea sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, dispunând mutarea sa disciplinară pe un an la Tribunalul Constanța, lăsând nesoluționată cererea prin care a solicitat plata tuturor drepturilor de care revizuenta ar fi beneficiat dacă nu ar fi avut întreruptă activitatea pe perioada suspendării din funcția de judecător dispusă prin Hotărârea CSM nr. 1168/19.1.2017, până la soluționarea recursului, respectiv 14.12.2017 - 02.10.2018, deși soluționarea acestei cereri era consecința directă a casării în parte a hotărârii recurate, fiind desființat retroactiv de instanța de recurs actul administrativ jurisdicțional prin care revizuenta a fost concediată disciplinar.

De asemenea, din dispozitivul și motivarea deciziei civile atacate rezultă și faptul că instanța de recurs nu a soluționat cererea de la pct. I.10 (pag. 2 recurs), prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 28J/2017 pronunțate de instanța disciplinară, a întregii proceduri de cercetare disciplinară și a acțiunii disciplinare, reprezentată de rezoluția din 30.06.2016, cerere motivată în fapt și în drept la pct. I.10 lit. d) (pag. 38 - 40 recurs), prin care recurenta a susținut și dovedit că inspectorul șef adjunct, procuror C., s-a aflat în incompatibilitate la data confirmării rezoluției din 30.06.2016, întrucât a contribuit la efectuarea cercetării disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 și a administrat personal probe în dovedirea acuzațiilor formulate împotriva revizuentei, contrar atribuțiilor pe care le avea conform art. 47 alin. (3) și art. 69 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, pe care a dovedit că le-a încălcat.

În continuare, se susține că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, întrucât hotărârea atacată este o hotărâre definitivă care evocă fondul, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra cererilor prezentate anterior, dezvoltându-se pe larg și fondul acestor cereri pretins a fi nesoluționate de instanța de recurs.

În concluzie, se solicită admiterea cererii de revizuire și, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii instanței de recurs.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra admisibilității cererii de revizuire, aspect care face inutilă prezentarea și expunerea atât a aspectelor referitoare la fondul cauzei, cât și a motivelor cuprinse în cererea de revizuire.

În raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea de revizuire este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., republicat, pot face obiectul cererii de revizuire hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, această regulă fiind stabilită și pentru motivul prevăzut de art. 509 pct. 1 din același cod.

Revizuenta a înțeles să solicite revizuirea Deciziei civile nr. 173 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în recurs, prin care s-a soluționat fondul cauzei, în sensul în care instanța de recurs a admis recursurile pârâtelor și a casat în parte hotărârea recurată, motiv pentru care nu pot fi primite susținerile intimatei Inspecția Judiciară referitoare la faptul că, în speță, cererea de revizuire ar fi inadmisibilă din perspectiva neevocării fondului de către hotărârea atacată.

Revizuenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar ca argumente de fapt arată, în sinteză, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii din recurs prin care a solicitat plata tuturor drepturilor de care revizuenta ar fi beneficiat dacă nu ar fi avut întreruptă activitatea pe perioada suspendării din funcția de judecător dispusă prin Hotărârea CSM nr. 1168/19.1.2017, până la soluționarea recursului și nici asupra cererii din recurs prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 28J/2017 pronunțate de instanța disciplinară, a întregii proceduri de cercetare disciplinară și a acțiunii disciplinare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat în cauză, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

".1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut"

Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) din același cod, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanța este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

Astfel, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este o aplicare a principiului disponibilității și vizează contradicțiile dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a acordat. Prin "lucru cerut" se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii.

Din textul legii rezultă că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere trei ipoteze, prima fiind de extra petita, a doua de minus petita, iar a treia de plus petita. Toate cele trei ipoteze au în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, adică pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a cererii de chemare în judecată: cererea principală, cererea reconvențională, cereri de intervenție.

În ceea ce privește ipoteza a doua minus petita invocată în cauză, aceasta vizează situația în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere, mai exact când nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizată, formulate în termen, indiferent dacă ele au un caracter principal, accesoriu, incidental sau adițional, singura condiție fiind ca aceste cereri să vizeze obiectul litigiului.

Nu se poate vorbi de minus petita în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra altor cereri decât cele privind obiectul cererilor de chemare în judecată, spre exemplu: asupra cererilor privind acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător; asupra unei excepții procesuale; asupra unei apărări (argument) invocată de parte etc. De asemenea, nu se poate vorbi de minus petita nici atunci când instanța nu s-a pronunțat pe fond, deoarece a rezolvat cauza pe baza unei excepții peremptorii.

În cauză, revizuenta are calitatea de pârâtă într-o acțiune disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2016, prin care reclamanta Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. l) din Legea nr. 303/2004, și pârâtei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) și lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În fața instanței disciplinare, revizuenta a invocat, printre altele, în legătură cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, excepția nulității absolute a Rezoluției din 30 iunie 2016 și a întregii proceduri de cercetare disciplinară pentru depășirea competențelor legale și regulamentare și pentru afectarea independenței și imparțialității inspectorului-șef adjunct, care s-a implicat în cercetarea disciplinară, culegând personal probe în dovedirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Excepția invocată de revizuentă a fost respinsă de instanța disciplinară prin încheierea din 28 martie 2017, iar ulterior, prin motivele de recurs, revizuenta a formulat critici împotriva respectivei încheieri și a Deciziei nr. 28J/2017 legate de respingerea acestei excepții.

De asemenea, în cadrul motivelor de recurs, revizuenta a solicitat, în subsidiar, în cazul în care instanța de recurs constata că pârâta (revizuenta din cauză) se face vinovată de săvârșirea abaterilor disciplinare, înlocuirea sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură cu o sancțiune mai blândă, reintegrarea sa în funcția de judecător, corelativ cu recunoașterea tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat anterior aplicării sancțiunii disciplinare.

Din conținutul actelor și lucrărilor din cauză, rezultă fără dubiu că susținerile revizuentei din recurs prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 28J/2017 pronunțate de instanța disciplinară, a întregii proceduri de cercetare disciplinară și a acțiunii disciplinare, precum și cele prin care a cerut, în ipoteza în care instanța de recurs ar fi înlocuit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, reintegrarea în funcția de judecător și recunoașterea drepturilor de care ar fi beneficiat anterior aplicării sancțiunii disciplinare reprezintă apărări ale pârâtei în acțiunea disciplinară, nicidecum capete de cerere (pretenții concrete) aferente obiectului cererii principale, astfel că aceste susțineri nu pot fi încadrate în motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 ipoteza a doua C. proc. civ.

Astfel spus, motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilității se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în speță, instanța fiind sesizată cu o acțiune disciplinară, în condițiile art. 49 și următoarele din Legea nr. 317/2004.

În accepțiunea revizuentei, nepronunțarea instanței de recurs pe fiecare motiv de nelegalitate invocat pentru a susține solicitarea de anulare a procedurii disciplinare și recunoașterea drepturilor de care ar fi beneficiat anterior aplicării sancțiunii disciplinare echivalează cu nepronunțarea asupra unui lucru cerut, fapt ce determină, în opinia sa, incidența motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ.

Or, ceea ce invocă, în fapt, revizuenta este nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de nelegalitate pe care aceasta și-a fundamentat cererea de recurs, ceea ce nu se încadrează în ipoteza cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., nefiind identică situația nepronunțării asupra unui lucru cerut cu cea a nepronunțării asupra unui motiv de nelegalitate antamat în calea recursului.

Mai mult decât atât, instanța de recurs a constatat că aceste susțineri nici nu sunt întemeiate, din considerentele Deciziei civile nr. 173/03.10.2018 rezultând că apărările revizuentei referitoare la nulitatea procedurii disciplinare au fost analizate de instanța de recurs care a detaliat argumentele pentru care nu au putut fi reținute.

De asemenea, din examinarea deciziei atacate, rezultă că, în privința revizuentei, instanța de recurs a respins recursul declarat de A. împotriva încheierilor de ședință pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016; admițând recursul declarat de aceeași pârâtă împotriva Hotărârii nr. 28J/2017, a fost casată în parte hotărârea instanței disciplinare și aplicată revizuentei sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanța", fiind astfel înlocuită implicit sancțiunea anterior aplicată de excludere din magistratură.

Pentru repunerea în situația anterioară și recunoașterea drepturilor salariale aferente, revizuenta a urmat o altă cale legală, formulând în acest sens cereri la secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate întâmpinării depuse de intimată.

În consecință, constatând că nu sunt întrunite cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de către revizuentă, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 173 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN