ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2022

HOTĂRÂRE

23.02.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 784 din 03 iunie 2021, Judecătoria Mizil a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, apreciind că, pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere material, trebuie să calculeze mai întâi valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

În acest sens, instanța a avut în vedere suma pretinsă la primul capăt de cerere, la care a adăugat chiria datorată de locatar pentru un an de zile, adică 12.000 de euro, reprezentând 59.076 RON, la care a adăugat suma pretinsă în petitul unu al cererii, respectiv 153.599 RON, rezultând un total ce depășește pragul de 200.000 de RON.

În raport de aceste considerente, instanța a apreciat că tribunalul este competent să judece prezenta acțiune.

Sub aspectul competenței teritoriale, instanța a avut în vedere faptul că părțile sunt libere să stabilească în contract instanța ce va fi competentă să soluționeze litigiile dintre părți, iar în raport de art. 15 din contractul de locațiune, litigiile dintre părți ce rezultă din interpretarea, executarea, modificarea sau încetarea prezentului contract se vor soluționa de instanțele de drept competente de la sediul locatarului.

Având în vedere că sediul pârâtei, adică al locatarului, este în municipiul Timișoara, astfel cum reiese din certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, instanța a apreciat că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze cererea de chemare în judecată, întrucât în circumscripția acestei instanțe se află sediul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 528 din 27 septembrie 2021, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în baza dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara, apreciind că este competentă material să judece cauza, în raport cu valoarea fiecărui capăt de cerere, potrivit dispozițiilor art. 99 C. proc. civ., luând în considerare faptul că cea mai mare pretenție se situează sub valoarea de 200.000 RON, prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 15047 din 23 noiembrie 2021, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență; s-a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casașie și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Instanța a constatat că, potrivit încheierii civile din 15 februarie 2021, la primul termen la care părțile au fost legal citate, Judecătoria Mizil a procedat la verificarea competenței în temeiul art. 131 C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială, invocată din oficiu.

Prin încheierea din 02 martie 2021, aceeași instanță a respins excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu.

Ulterior, la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv prin sentința civilă nr. 784 din 03 iunie 2021 Judecătoria Mizil a admis atât excepția necompetenței materiale, cât și a celei teritoriale, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Câtă vreme la primul termen de judecată Judecătoria Mizil a respins excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, nu a pus în discuție și nu a soluționat excepția necompetenței materiale și a necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinare, această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza începând cu depășirea momentului procesual al primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate, deoarece la acel moment instanța inițial învestită este datoare să își verifice competența.

De asemenea, instanța a reținut că încheierea prin care Judecătoria Mizil a respins excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și s-a declarat implicit competentă teritorial, deci și material să soluționeze cauza, are un caracter interlocutoriu, judecătorul neputând reveni asupra sa.

Totodată, instanța a reținut relevanța în cauză a deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în care s-a statuat că, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Mizil competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 153.559,56 RON (T.V.A. inclus), reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului reclamantei, izvorât din contractul de locațiune nr. 1/C/139 încheiat la data de 14.06.2018; obligarea pârâtei la predarea spațiului (teren și construcție) situat în comuna Ceptura, sat Ceptura de Jos nr. 634A, județul Prahova; obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei contractuale, în cuantum de 1.000 euro/lună, începând cu data de 01.04.2020 și până la momentul semnării procesului-verbal de predare primire; cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reține că prin încheierea civilă din 15 februarie 2021, la primul termen la care părțile au fost legal citate, Judecătoria Mizil a procedat la verificarea competenței în temeiul art. 131 C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială, invocată din oficiu, iar prin încheierea din 02 martie 2021, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale.

Ulterior, la cel de-al doilea termen de judecată, instanța a pus în discuția părților excepțiile necompetenței materiale și teritoriale invocate de pârâtă prin întâmpinare, iar prin sentința civilă nr. 784 din 03 iunie 2021 Judecătoria Mizil a admis atât excepția necompetenței materiale, cât și a celei teritoriale, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că încheierea din 02 martie 2021, prin care Judecătoria Mizil a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, are caracter interlocutoriu. Ca atare, instanța nu mai poate reveni asupra ei, instanța sesizată de către reclamant rămânând învestită cu judecarea cauzei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Judecătoriei Mizil, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.