ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2021

HOTĂRÂRE

03.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 10 februarie 2021 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.841,06 RON, reprezentând contravaloare servicii furnizate și neachitate și suma de 200 RON, cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 493 din 26 mai 2021, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care prevăd că "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Instanța a reținut că părțile din prezenta cauză au calitățile de profesionist și consumator, iar pârâta B. S.R.L. are sediul în Timișoara, str. x, jud. Timiș, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Totodată, instanța a arătat că norma juridică privind competența teritorială în cazul consumatorilor are caracter imperativ, fiind edictată intereselor consumatorilor și reglementează o competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Prin urmare, constatând că pârâta B. S.R.L. are sediul în juduțul Timișoara, instanța a apreciat că Judecătoriei Timișoara îi revine competența de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 11977, pronunțată la 30 septembrie 2020 de Judecătoria Timișoara, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata cauzei, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță deoarece prin contractul de cesiune de creanță, reclamanta în calitate de creditoare cesionară a dobândit numai dreptul de creanță. Contractul de cesiune de creanță nu produce efecte asupra normelor de competență teritorială stabilită de lege așa încât raportul juridic dintre prezenta reclamantă și pârâtă nu este un raport între un profesionist și un consumator, reclamanta nefiind un profesionist, iar pârâta un consumator în sensul dispozițiilor legii nr. 193/2000.

Astfel, instanța a apreciat că în speță devin incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", astfel încât instanța competentă teritorial este Judecătoria Câmpulung Moldovenesc care a fost întâi sesizată de către reclamantă, iar pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce această excepție de necompetență teritorială prin prisma dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., dispoziții care sunt de ordine privată.

În concluzie, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și Judecătoria Timișoara s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litgiu având ca obiect pretenții, prin cererea de valoare redusă formulată reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.841,06 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

În speță, părțile nu au calitatea de profesionist și consumator, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înțeles să uzeze de procedura specială de soluționare a cererilor de valoare redusă, așa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea în primă instanță este judecătoria, iar competența teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecății, competența teritorială se determină potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă, respectiv:

"în afară de instanțele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată astfel că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.