ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 38/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 38/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej la data de 05.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., intervenient forțat fiind C., a solicitat ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 7.071,77 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Prin sentința nr. 1109 din 15 septembrie 2020, Judecătoria Dej a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Instanța a constatat că pârâta B. are sediul în localitatea Voluntari, localitate care potrivit Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii se află în circumscripția Judecătoriei Buftea.
Față de aceste împrejurări, întrucât a fost sesizată o altă instanță decât cea de la domiciliul consumatorului, anume Judecătoria Dej, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dej, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Prin sentința nr. 9777 din 25 noiembrie 2020, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
La pronunțarea acestei hotărâri instanța a reținut că Judecătoria Dej a exercitat un drept pe care nu îl avea, invocând din oficiu necompetența sa și declinând cauza către Judecătoria Buftea, nesocotind dreptul pârâtei care, prin inacțiune, a acceptat competența instanței inițial învestite.
Cât privește împrejurarea învederată de către Judecătoria Dej în sensul că ar fi incidente prevederile art. 121 teza I C. proc. civ., ipoteză în care excepția necompetenței teritoriale ar putea fi invocată din oficiu, instanța a arătat că pârâta B. nu are calitatea de consumator, așa încât Judecătoria Buftea nu este competentă nici din această perspectivă.
Față de cele de mai sus, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea și a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej la data de 05.05.2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., intervenient forțat fiind C., a solicitat ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 7.071,77 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a arătat că în data de 03.03.2017, în localitatea Dej, la iesirea din afara localitatii Dej, jud. Cluj, în apropierea D., intervenientul forțat C., aflat la volanul autovehicolului cu nr. de înmatrlculare x a săvârșit un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea autovehicolului cu nr. de înmatriculare x proprietatea A. S.A. asigurat facultativ (CASCO) la societatea reclamantă. Persoana pagubită a solicitat societății reclamante în calitate de asigurător facultativ al bunului avariat repararea pagubei. În baza politei de asigurare facultativă CASCO nr. x, valabilă la data producerii accidentului, A. S.A. a deschis dosarul de daună x finalizat cu plata unei despagubiri în cuantum de 7.071,77 RON, reprezentând costul reparației la autoturism.
Prin raportare la obiectul cererii, se reține că dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materie de asigurări, prevăzând că cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate ori locul unde s-a produs riscul asigurat.
Față de împrejurarea că din actele de la dosar rezultă că riscul asigurat s-a produs în localitatea Dej, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Dej, în circumscripția căreia se arată că a avut loc evenimentul rutier pentru care se solicită dezdăunarea.
La stabilirea competenței s-au avut în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente - Judecătoria Dej fiind instanța sesizată în cauză de către reclamantă.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.