ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.07.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35.039,58 euro, a dobânzii legale penalizatoare și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4161/10 mai 2021, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că normele de competență prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului sunt incidente.
De asemenea, instanța nu apreciază incidente în cauză dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin art. 8 din contract, părțile nu au ales în mod neechivoc o instanță competentă în a soluționa neînțelegerile dintre ele.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Dej, instanță de la sediul pârâtei.
La termenul de judecată din 11 noiembrie 2021, Judecătoria Dej a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 664/11.11.2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
În esență, Judecătoria Dej a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care statuează că "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."
Instanța a reținut că, potrivit clauzei de la art. 8 din contract, părțile au stabilit că instanța competentă să soluționeze toate litigiile dintre părți este cea din București. Din acest punct de vedere, părțile au procedat în mod convențional la alegerea de competență, toate condițiile prevăzute de art. 126 alin. (1) C. proc. civ. fiind îndeplinite.
Instanța mai reține că textul de lege menționat prevede că părțile pot alege ca procesele dintre acestea să fie judecată de "alte instanțe", fără a limita numărul acestora și fără a impune părților alegerea unei singure instanțe. De asemenea, textul de lege nu impune alte condiții formale cu privire la alegere, fiind însă necesar ca alegerea părților să fie inteligibilă. În cazul de față, părțile au făcut referire la municipiul București, oferind astfel un criteriu cel puțin determinabil cu privire la instanța competentă, fiind lipsit de echivoc faptul că părțile au ales să se judece în municipiul București și că oricare dintre judecătoriile de sector, respectiv Tribunalul București - în funcție de obiectul și natura litigiului - este competentă în urma alegerii, prin raportare la înțelegerea părților.
Totodată, instanța a arătat că la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită și cauza în stare de judecată, la care ambele părți erau în măsură să pună concluzii, și anume termenul din 11.01.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a omis să pună în discuție competența instanței și a stabilit în sarcina reclamantei o serie de măsuri, iar în acest sens a acordat un nou termen de judecată, termen pentru care a prorogat discutarea excepțiilor invocate prin întâmpinare. Procedând în această modalitate, instanța a depășit momentul procedural la care putea verifica și rezolva chestiunea competenței, devenind astfel competentă să soluționeze cauza.
Prin urmare, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Dej, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței că procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Înalta Curte constată că prin art. 8 din Contractul de prestări servicii încheiat între părți, acestea au stabilit că:
"Instanța competentă pentru soluționarea tuturor litigiilor în baza raportului comercial - și după încetarea acestuia- este cea din București.".
Așadar, părțile au convenit ca litigiile privitoare la raportul juridic obligațional dintre acestea să fie soluționate de o altă instanță decât cea competentă teritorial potrivit legii.
Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă, clauza atributivă de competență în temeiul căreia reclamanta a introdus acțiunea la Judecătoria Sectorului 1 București, își produce efectele în cauză, iar sesizarea acesteia a fost făcută în acord cu alegerea de competență a părților stabilită prin clauza inserată la art. 8 din contract, care derogă de la regula de drept comun.
Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și cele ale art. 116 din același Cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente teritorial în acord cu clauza de la art. 8 din contractul încheiat între părți.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.