ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2678/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 22 octombrie 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat constatarea nulității absolute a Acordului de mediere nr. 7 din 11 mai 2014 încheiat de către părți, acord consfințit prin sentința nr. 500 din 4 iunie 2014 de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2014, cu consecința desființării actelor juridice subsecvente.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 66 din 7 iulie 2020, respinge excepția inadmisibilității acțiunii, admite excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă, cât și de către intervenienta accesorie și, în consecință, respinge acțiunea ca fiind prescrisă.

Se formulează apel de către reclamantă, apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 374 din 29 decembrie 2020 de către Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, anulându-se în parte sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a acordului de mediere nr. 7 din 11 mai 2014, consfințit prin sentința civilă nr. 500 din 4 iunie 2014 a Judecătoriei Vatra Dornei, respingându-se ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale, către reclamantă. A fost menținută dispoziția cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Împotriva deciziei civile nr. 374 din 29 decembrie 2020 formulează recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care vizează greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune urmare a constatării unei cauze de nulitate absolută și nu a unei cauze de nulitate relativă prescriptibilă în termenul de 3 ani.

Circumscris acestui motiv de recurs se arată și faptul că instanța de apel a soluționat pe fond acțiunea în anularea acordului de mediere, cu încălcarea art. 9 C. proc. civ., constatând nulitatea în baza altor temeiuri de drept decât cele invocate de către reclamantă.

Astfel, reclamanta intimată a invocat, ca și motiv de nulitate, art. 1250 C. civ., art. 1257 C. civ. potrivit căruia "în caz de violență sau dol, cel al cărui consimțământ este viciat are dreptul de a pretinde, în afară de anulare, și daune-interese (…)", or, sancțiunea pentru aceste vicii este nulitatea relativă, susține recurenta.

Se arată că a fost invocată nulitatea absolută și prin raportare la art. 1166, art. 1179 și art. 1250 C. civ., însă niciunul din aceste texte nu reglementează un caz de nulitate absolută.

Deși partea a invocat lipsa totală a consimțământului, curtea de apel a constatat nulitatea absolută pentru lipsa cauzei, încălcându-se astfel principiul disponibilității.

Pe cale de consecință, susține recurenta, fiind vorba despre o nulitate relativă în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.

Recurenta invocă și alte motive de casare pe care le încadrează în conținutul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, motive care, în esență, vizează reținerea greșită de către instanța de apel că ar avea relevanță faptul că intervenienta deținea o dublă calitate, pe cea de asociat și de reprezentant legal întrucât B. nu a fost reprezentată de C., ci de D. în calitate de administrator special, la data semnării acordului de mediere recurenta se afla în reorganizare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Se critică și greșita reținere a efectului pozitiv al lucrului judecat dedus din decizia nr. 307 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Suceava; nesocotirea dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 31/1990 referitoare la efectuarea formalităților de publicitate privind persoanele care reprezintă societatea; încălcarea dispozițiilor art. 427 C. proc. civ. privitoare la efectele hotărârii judecătorești.

Recursul este fondat pentru considerentele următoarele:

Înalta Curte va analiza, numai primul motiv de recurs referitor la greșita soluționare a excepției prescripției și implicit, la calificarea greșită a cauzei de nulitate invocată în susținerea demersului judiciar astfel cum a fost formulat prin acțiunea introductivă.

Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta intimată A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Acordului de mediere nr. 7 din 11 mai 2014 încheiat cu recurenta pârâtă B. invocând ca temeiuri de drept dispozițiile art. 1254 alin. (1 - 2), art. 1247, art. 1250 și art. 1204 C. civ.

În concret, se invocă ca și motiv de nulitate absolută lipsa consimțământului la încheierea acordului de mediere de către reclamanta intimată A. pe motiv că intervenienta C., care a semnat acordul, nu avea calitatea de administrator, fiind doar asociat, Hotărârea A.G.A. din 28 august 2013 care îi conferea acesteia calitatea de administrator statutar fiind anulată definitiv pe cale judecătorească, neavând astfel putere de reprezentare cu privire la societate.

Se invocă și lipsa capacității de exercițiu a reclamantei, ca și capacitate de a contracta, de asemenea ca și o altă cauză de nulitate absolută.

Instanța de apel avea îndatorirea, în respectarea și aplicarea principiului disponibilității procesului civil prevăzut în art. 9 din C. civ., să primească și să soluționeze cauza potrivit obiectului și limitelor stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Deși prin cererea de chemare în judecată au fost invocate, ca și cauze de nulitate absolută, lipsa consimțământului și lipsa capacității de exercițiu a uneia dintre părțile semnatare ale contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, instanța de apel reține, în cuprinsul considerentelor prezentate, că "numai aparent asistăm la invocarea mai multor motive de nulitate a acordului contestat, contrar celor reținute de prima instanță care a procedat la o analiză distinctă a acestora și că, în realitate, există o interdependență a cauzelor de nulitate circumscrise cauzei juridice a acțiunii, astfel încât acestea trebuie tratate în mod unitar și indisolubil, ca decurgând una din cealaltă".

Încălcând principiul disponibilității, instanța de apel, pentru a demonstra în cele din urmă că actul încheiat de părți este lovit de nulitate absolută, analizează cauza juridică a acțiunii, libertatea contractuală a părților, buna-credință a acestora la încheierea acordului de mediere, analizează acțiunea frauduloasă a intervenientei, nefiind învestită a le cerceta.

În logica juridică a instanței de apel, faptul că hotărârea adunării generale a A. din 28 august 2013 a fost anulată, printr-o sentință judecătorească definitivă hotărâre în baza căreia intervenienta C. era numită administrator statutar, reprezintă cauza nulității acordului de mediere încheiat la data de 11 mai 2014, ca efect al aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, ceea ce duce la concluzia existenței unei cauze de nulitate absolută.

Faptul că hotărârea Adunării Generale a A. s-a constatat că este lovită de nulitate absolută, urmare a încălcării unor norme de drept material prevăzute în Legea nr. 31/1990, nu duce la concluzia că și în prezenta cauză avem de-a face cu o nulitate absolută, motivele de nulitate invocate fiind diferite și trebuie analizate distinct de către instanța de apel.

Încălcarea dreptului de dispoziție al părților, unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil echivalează cu încălcarea unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel încât Înalta Curte constată că reprezintă o cauză de nelegalitate pe care o încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind vorba despre încălcarea unei norme de drept material care să determine reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca atare, admițând recursul în temeiul art. 497 C. proc. civ. hotărârea va fi casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel care va analiza și se va pronunța doar cu privire la cele două cauze de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată, stabilind dacă este vorba despre nulitate relativă ori absolută, funcție de care va soluționa excepția prescripției dreptului material la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. PRIN E. împotriva deciziei nr. 374 din 29 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.