ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: obligarea pârâtei de rang I (societatea de asigurare) la plata sumei de 148.180 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății), către A. S.A., reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis polița de asigurare seria x nr. x; obligarea pârâtei de rang I, la plata dobânzii legale, aferentă sumei menționate în polița de asigurare, începând cu data înregistrării notificării nr. BN 11 317/01.11.2013 - până la achitarea efectivă și integrală a despăgubirilor, precum și obligarea pârâtei de rang I la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 și urm. C. civ., art. 1073 vechiul C. civ., art. 194 C. proc. civ., art. 451 și următ. C. proc. civ., art. 2540 și următoarele din Noul C. civ., precum și O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Prin încheierea de ședință din 17 septembrie 2014, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1128 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a respins "excepția nulității contractului de asigurare", ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., astfel cum a fost precizată și s-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. să plătească reclamantei, echivalentul în RON, în funcție de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plății efective, al sumei de 148.180 euro, reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis polița de asigurare seria x nr. x, precum și să plătească dobânda legală aferentă acestei despăgubiri, dobândă ce va fi calculată de la data de 01.11.2013 și până la data achitării efective a despăgubirii sus menționate; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. să plătească reclamantei suma de 11.964,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2014, precum și împotriva sentinței civile nr. 1128 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub număr de dosar x/2020

Prin decizia civilă nr. 248/2021 din 10 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva încheierii din 17.09.2014 și împotriva sentinței civile nr. 1128/24.04.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte încheierea din 17 septembrie 2014 și în tot sentința civilă nr. 1128 din 24 aprilie 2019, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ca efect al prescripției dreptului material la acțiune; a menținut celelalte dispoziții ale încheierii din 17 septembrie 2014.

A obligat reclamanta la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 7.440 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat intimata A. S.A. la plata către apelantă a sumei de 8.702,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, atât reclamanta A. S.A., cât și pârâta C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. au formulat cereri de recurs.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea cererii de recurs, reclamanta A. S.A. a susținut, în esență, că instanța de apel a dat o interpretare greșita art. 2527 C. civ., referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție.

Recurenta-reclamantă a susținut că prevederea cuprinsă în clauza 9.15.2 din condițiile generale de despăgubiri pentru plata despăgubirilor de către asigurător se activează la expirarea termenelor prevăzute de lege, prin raportare la Ordonanțele emise de Parchet, in dosarul penal nr. x/2012

Astfel, din Ordonanța de clasare emisă la data de 28-05-2015, în dosarul penal nr. x/2012, rezultă ca prin Ordonanța din data de 25-02-2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Întrucât la data de 25-02-2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală, în dosarul penal nr. x/2012, recurenta-reclamantă a opinat că acesta poate fi considerat momentul la care începe să curgă termenul de 15 zile lucrătoare prevăzut de clauza 9.15.2 din condițiile generale de despăgubiri (de la expirarea căruia asigurătorul este obligat sa efectueze plata despăgubirilor), termen care s-a împlinit la 20-03-2015, iar de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 2 ani, care s-a împlinit în martie 2017. Având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la 29-04-2014, apreciază că aceasta a fost promovată înăuntrul termenului de prescripție.

Dacă se va trece peste această interpretare, recurenta-reclamantă a apreciat că acțiunea penală pusă în mișcare suspendă plata despăgubirilor până la momentul emiterii unei rezoluții de finalizare a cercetărilor ori pronunțării unei soluții definitive de condamnare în dosarul penal.

S-a arătat că, din adresa de răspuns nr. x din 09-03-2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, la solicitarea Băncii cu nr. x/2017, rezultă că împotriva ordonanței de clasare nu a fost formulată plângere, iar pentru cercetarea infracțiunii de înșelăciune s-a format dosarul penal nou cu nr. x/2015. Totodată, arată recurenta-reclamantă, urmare adresei emisă de aceasta, Parchetul atestă faptul că, dosarul penal nr. x/2015 a fost soluționat la data de 24-09-2018, fiind emisă Ordonanța de clasare în cauză, împreună cu referatul cu propunere de clasare, întocmit de organele de cercetare penală.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă susține că nu s-a prescris dreptul băncii de a obține despăgubirea, care face obiectul prezentului dosar.

În opinia sa, instanța a calculat termenul de prescripție, raportându-se în mod greșit la adresa nr. x/05.12.2011 emisă de Inspectoratul de Poliție către asigurător, prin care a fost încunoștiințat că societatea C. S.R.L. a depus la data de 07-11-2011 o plângere penală cu privire la furtul autocarului.

Momentul depunerii unei plângeri penale și momentul înștiințării societății de asigurare (obligată la plata despăgubirilor) în condițiile interpretate de instanța de judecată, nu are relevanță pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, deoarece nu atestă nici existența faptei, nici finalizarea cercetărilor, iar asigurătorul nu a solicitat documente de la Parchet sau Poliție.

Pe de altă parte, clauza 9.15.2 din condițiile generale de despăgubiri lasă loc de interpretare, întrucât prevede că despăgubirile se plătesc în 15 zile lucrătoare de la data primirii ultimului document solicitat de Asigurător.

Or, dacă s-ar considera că în cazul furtului vehiculului este necesar documentul eliberat de poliție după 60 de zile de la data producerii acestuia, atunci clauza se poate interpreta, în sensul că plata va fi efectuată înainte de împlinirea celor 60 de zile. Însă, acest eveniment (împlinirea termenului de 60 zile) nu determină și începerea termenului de prescripție, întrucât esențial este actul eliberat de poliție. Acest act, menționează recurenta, nu există și nu i-a fost comunicat. Nici instanța și nici asigurătorul nu au identificat ultimul document solicitat de Asigurător, respectiv documentul eliberat de Poliție/Parchet din care să rezulte furtul autovehiculului, pentru a justifica plata despăgubirilor, prin existența documentului la dosarul de daună. Aceasta este rațiunea pentru care clauza folosește generic "ultimul document solicitat de Asigurător", dar care se referă concret la un document care să justifice plata despăgubirilor de către asigurător.

Totodată, abordarea asigurătorului în dosarul civil nr. x/2012, în ceea ce privește plata despăgubirilor are relevanță, asigurând continuitate și astfel justificând refuzul de plată a despăgubirilor, până la finalizarea dosarului de cercetare penală.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta-reclamantă a susținut că asigurătorul i-a comunicat asiguratului că a suspendat instrumentarea dosarului de daună până la finalizarea cercetărilor penale. Prin ordonanța din 23-08-2012, Parchetul a reținut că autocarul a fost găsit, iar obligația de despăgubire a fost suspendată. Aceasta înseamnă că dreptul la despăgubire s-ar fi justificat numai la soluționarea definitivă a dosarului penal sau cel puțin la emiterea unei rezoluții prin care cercetarea penală s-a finalizat.

Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă a subliniat că termenul de prescripție a început sa curgă cel mai devreme la data începerii urmării penale, în dosarul penal nr. x/2012, respectiv la data de 25-02-2015 și cel mai târziu la data pronunțării unei rezoluții privind finalizarea cercetărilor sau pronunțarea unei soluții definitive de condamnare în dosarul penal, situație de care s-a prevalat asigurătorul, atunci când a refuzat plata despăgubirilor, asumată în baza poliței de asigurare AVA nr. x/27-05-2011.

Prin cererea de recurs pârâta C. S.R.L. prin lichidator D.. a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea apelului formulat de B. S.A., ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii civile din 17 septembrie 2014 și a sentinței civile nr. 1128 din 24 aprilie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, ca fiind greșită soluția instanței de apel privind admiterea excepției prescripției avându-se în vedere aplicarea greșită a normelor de drept material din Noul C. civ. referitoare la prescripție.

S-a precizat că părțile nu au stat în pasivitate, ci s-a urmărit în permanență, după furtul vehiculului, recuperarea sumelor de la asigurător, sens în care au fost făcute mai multe demersuri, enumerate în cuprinsul cererii de recurs, demersuri care întrerup cursul prescripției.

Recurenta-pârâtă a arătat că aceste demersuri sunt făcute atât de aceasta, în calitate de contractant pentru plata despăgubirilor către bancă, cât și de către bancă pentru plata despăgubirii, toate fiind acte care au împiedicat împlinirea termenului de prescripție a dreptului material de a solicita despăgubirile de la asigurător.

Din punctul de vedere al asigurărilor, pentru plata daunei ultimul document solicitat ar fi fost soluția în dosarul penal, motiv pentru care, și la data de 29.06.2012 s-au solicitat informații în sensul de a se menționa dacă autocarul a fost găsit, data de la care, dacă s-ar lua ca termen de curgere al prescripție, atunci aceasta s-ar fi împlinit în 29.06.2014, iar prezenta acțiune a fost depusă în 29.04.2014, deci înăuntrul termenului de prescripție, luând în considerare tocmai dispozițiile art. 9.15.2. din contract.

Mai mult, ultimul document care ar fi interesat societatea de asigurări era soluția din acest dosar, avându-se în vedere investigațiile efectuate de către aceasta și ancheta poliției care s-a finalizat în 24.09.2018. De altfel, tocmai din acest motiv a fost suspendat prezentul dosarul până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița și, prin urmare, termenul la care s-a depus prezenta acțiune nu poate fi considerat ca fiind prescris.

Prin demersurile făcute atât de către asigurat, cât și de către bancă, termenul de prescripție, chiar dacă ipotetic ar fi început să curgă, a fost întrerupt, potrivit art. 2537 pct. 2 și 4 Noul C. civ. coroborat cu art. 2539 pct. 2 (acțiunea fiind depusă în 6 luni), art. 2540 din același cod, prin următoarele acte: notificare asigurat din 03.07.2012, acționarea în instanță la 06.08.2012 în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, intervenția în interes propriu din 09.04.2013 a băncii în același dosar prin care își invoca dreptul a cărei acțiune se prescrie, soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 57 din 19 februarie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Cluj, depunerea în termen de 6 luni a prezentei acțiuni de când s-a primit soluția din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistrița-Năsăud (motivată în 13.12.2013), definitivă în 19.02.2014, pe lângă notificarea din 01.11.2013, care întrerupe, de asemenea, prescripția.

Avându-se în vedere dispozițiile contractuale de la art. 14.8 si 9.15.2 din contract, nu se poate aprecia că la data de 01.11.2013, când s-a realizat notificarea de către bancă, asigurătorul era de drept în întârziere, întrucât, consideră recurenta, termenul de plată nu a început să curgă, astfel că instanța din apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 2537 și 2540 Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la faptul ca soluția instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de cauză.

În acest sens, recurenta-pârâtă are în vedere faptul că instanța de apel nu a interpretat în mod corect dispozițiile contractuale de la art. 14.8 și 9.15.2, faptul că termenul nu avea cum să înceapă să curgă în 15 zile de la adresa nr. x/05.12.2011 și nici din 04.01.2012, în condițiile în care și după aceste date asigurătorul nu era lămurit și ultimul document solicitat în baza acelorași clauze a fost cel din 29.06.2012, așa încât, chiar dacă termenul ar fi început să curgă de atunci tot ar fi fost în termen prezenta acțiune depusă.

Subliniază că a solicitat a se avea în vedere că până la soluționarea dosarului penal în 24.09.2018 asigurătorul considera că nu ar trebui să achite în baza dispozițiilor contractuale acest dosar de daună. Astfel că la data de 01.11.2013 asigurătorul nu era de drept în întârziere, clauzele contractuale având putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, punerea în întârziere realizată prin notificarea din 03.07.2012 și, respectiv 01.11.2013, are efect de întrerupere a cursului prescripției în baza art. 2537 alin. (4) Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că același efect întreruptiv al prescripției îl are și depunerea prezentei acțiuni în 6 luni, după ce a fost respinsă definitiv în 19.02.2014, prin anulare, cererea de intervenție a A. din dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Cluj și comunicată sentința de anulare la fond după motivarea din 13.12.2013. A precizat că instanța a avut la dosar toate aceste date, respectiv: dosarul penal, clauzele contractuale, dosarul de daună, datele din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bistrița-Năsăud și al Curții de Apel Cluj.

Pe fond, avându-se în vedere faptul că riscul asigurat (furtul autocarului) prin polița de asigurare AVA nr. x s-a produs, iar polița era cesionată în favoarea A. S.A., recurenta-pârâtă a susținut că se impune admiterea acțiunii reclamantei. Toate acuzațiile care s-au făcut cu privire la administratorul societății C. au fost nefondate și s-a urmărit în permanență de către asigurări eschivarea de la plata daunei. Prin Ordonanța de clasare din 24.09.2018 din dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița s-a dispus clasarea cauzei penale privind comiterea de către numitul F. a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că fapta a fost comisă de către acesta, stabilit cu autoritate de lucru judecat, ordonanța nefiind atacată de asigurător.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei A. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului s-a solicitat, în esență, respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 2 martie 2022, a fost respinsă excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare și au fost admis în principiu recursurile, fiind acordat termen pentru judecarea acestora.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, prin ambele cereri de recurs se critică soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, ambele demersuri judiciare ale recurentelor vizând, în concret, același folos practic, astfel încât, în examinarea recursurilor, Înalta Curte de Casație și Justiție va răspunde printr-un considerent unic, criticilor formulate, după cum urmează:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, formulată și înregistrată la 30 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., a solicitat instanței obligarea pârâtei de rang I (societatea de asigurare) la plata sumei de 148.180 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății), către A. S.A., reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului de asigurare facultativă a vehiculelor CASCO pentru care s-a emis polița de asigurare seria x nr. x; obligarea pârâtei de rang I, la plata dobânzii legale, aferentă sumei menționate în polița de asigurare, începând cu data înregistrării notificării nr. BN 11 317/01.11.2013 - până la achitarea efectivă și integrală a despăgubirilor, precum și obligarea pârâtei de rang I la plata cheltuielilor de judecată.

Se constată că pretențiile reclamantei din prezenta cauză au făcut obiectul unui alt dosar al Tribunalului Bistrița, dosar nr. x/2012, în care calitatea de reclamantă a avut-o C. S.R.L., pârâtă fiind B.. În respectiva cauză, A. S.A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu pe care nu a timbrat-o, cererea de intervenție fiind anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 1788/2013 din 8 octombrie 2013, ramasă definitivă prin decizia civilă nr. 57/2014 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă .

Față de succesiunea acestor demersuri judiciare, referitor la întreruperea cursului prescripției, recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. a susținut incidența dispozițiilor înscrise în art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., în sensul îndeplinirii condițiilor obligatorii, prevăzute de textul normativ menționat.

În acest sens, s-a susținut că, în cauza de față, cursul prescripției a fost întrerupt ca urmare a cererii de intervenție formulată de reclamanta A. S.A. în dosarul nr. x/2012, deoarece aceasta a fost anulată ca netimbrată, iar cererea de chemare în judecată, care face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată la 30 aprilie 2014, în termenul de 6 luni impus de art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.:

"Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă."

Din cuprinsul textului legal evocat rezultă că legiuitorul a instituit două condiții obligatorii, pentru întreruperea cursului prescripției extinctive, respectiv:

Cu referire la cea dintâi condiție stipulată de art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., dat fiind faptul că rolul termenului de 6 luni este numai acela de a limita în timp perioada în care reclamantul își poate exercita dreptul de a reintroduce o nouă cerere de chemare în judecată pe rolul instanței judecătorești, cu beneficiul considerării prescripției extinctive întrerupte de la data înregistrării primei cereri, Înalta Curte reține ca fiind îndeplinită prima condiție pentru întreruperea prescripției extinctive.

Se constată că înlăuntrul termenului de 6 luni de la data la care sentința civilă nr. 14720/3/2014 (prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de intervenție a A.) a rămas definitivă în dosarul nr. x/2012, reclamanta A. S.A. a introdus pe rolul instanței, o nouă cerere de chemare în judecată având ca obiect pretențiile solicitate în dosarul x/2012, acțiune care face obiectul cauzei de față.

În legătură cu efectele juridice pe care le produce această nouă cerere de chemare în judecată, Înalta Curte reține că introducerea acestei cereri produce un un efect întreruptiv, provizoriu și condiționat, a prescripției, iar data întreruperii cursului prescripției va fi socotită cea a înregistrării pe rolul instanței judecătorești a primei cereri, respectiv data de 9 aprilie 2013, când a fost înregistrată cererea de intervenție, care a fost anulată în cadrul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Bistrița-Nasăud.

Cu toate acestea, însă, trebuie avut în vedere că efectul întreruptiv al cursului prescripției este produs, conform art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., numai condiționat de admiterea, prin hotărâre definitivă, a acțiunii introductive ce face obiectul prezentei cauze, împrejurare care nu a avut loc, întrucât nu a fost verificată în cauză de către instanța de apel.

În atare situație, dat fiind faptul că efectul întreruptiv al prescripției extinctive, reglementat de art. 2539 alin. (2) teza a II C. civ., este condiționat de admiterea celei de a doua cereri, Înalta Curte constată necesar ca, în rejudecare, instanța de apel, învestită cu soluționarea cauzei pendinte, să procedeze cu prioritate la examinarea și soluționarea fondului prezentei cereri, procedeu de soluționare care, într-adevăr, se circumscrie unei situații derogatorii de la regula instituită de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia:

"instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Drept consecință, pe baza probatoriului ce va fi administrat, instanța de rejudecare urmează a statua în raport de verificarea următoarelor ipoteze: - dacă din probele administrate în cauză, cu ocazia rejudecării, se va aprecia că acțiunea este întemeiată, instanța o va admite și va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată (efectul întreruptiv al prescripției producându-și efectele);

- dacă, însă, din materialul probator, va rezulta că acțiunea este neîntemeiată și s-ar impune respingerea acesteia, în atare ipoteză, efectul întreruptiv, provizoriu, al prescripției extinctive nu va mai opera de la data înregistrării cererii care a fost anulată, astfel încât termenul de prescripție special se va calcula de la data când acesta a început să curgă, fără a se lua în considerare, ca moment întreruptiv, data înregistrării cererii anulate, ci data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată. În raport de data înregistrării acestei din urmă cereri, instanța de rejudecare va analiza, în raport cu aceasta, dacă termenul de prescripție extinctivă era împlinit, urmând a avea în vedere și restul criticilor formulate în recurs, și, în caz afirmativ, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, sens în care va respinge cererea, ca prescrisă.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, urmează a se constata, raportat la modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, că soluția instanței de apel privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al prescripției dreptului material la acțiune nu este corectă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere îndrumările instanței de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pentru lămurirea chestiunilor de drept invocate în cauză, sub aspectul instituției prescripției extinctive, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret și a o fundamenta în mod corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator D.. împotriva deciziei civile nr. 248/2021 din 10 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2022.