ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1581/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului de față, analizând actele dosarului, constată următoarele:

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 39.135,16 RON reprezentând dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referință BNR aferentă sumei de 214.630 RON, de la data plății ultimei despăgubiri-25.08.2018 și până la introducerea cererii, precum și a dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 10 din O.G. nr. 13/2011, de la data 26.08.2021 și până la achitarea debitului.

S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 39 din 10 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția prescripției dreptului material la actiune, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă s-a admis apelul reclamantei A. S.A. prin lichidator judiciar H., fiind anulată sentința apelată.

În rejudecare, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește despăgubirile în sumă de 2.280 RON achitate către I., fiind respinge aceste pretenții ca prescrise.

S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restul pretențiilor, fiind admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 212.350 RON reprezentând despăgubiri, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, de la data de 25.08.2018 și până la achitarea integrală a sumei datorate.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea recursului, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Recurentul a învederat că, în cazul acțiunii în regres, termenul de prescripție este termenul general de 3 ani, reglementat de art. 2.517 C. civ. coroborat cu art. 2.528 din același cod.

Potrivit recurentului, în raport cu termenul de prescripție de 3 ani aplicabil speței, indiferent care ar fi momentul de început al acestuia, cererea reclamantei, formulată la 25 august 2021, este prescrisă.

Dimpotrivă, dispozițiile art. 1.394 C. civ., reținute de către instanța de apel, privesc acțiunea în răspundere civilă, iar nu acțiunea în regres a asigurătorului, care se supune regulii generale a prescripției.

Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanța de apel a încălcat normele de drept material referitoare la prescripție, pronunțând o hotărâre nelegală.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Se constată că hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acțiunea promovată la data de 3 septembrie 2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata despăgubirilor achitate persoanelor vătămate, ca urmare a accidentului rutier produs, pârâtul fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe respectiv a celei de ucidere din culpă. Sumele solicitate de reclamantă au fost plătite în temeiul poliței de asigurare RCA seria x/25/C25/HP nr. x.

Temeiul de drept invocat în susținerea cererii este art. 24 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care acțiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea unei acțiuni împotriva celui răspunzător de producerea pagubei avându-și izvorul în contractul de asigurare.

Prin Decizia nr. 23/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a tranșat faptul că acțiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului este o acțiune comercială, întrucât are la bază raportul de asigurare încheiat între asigurător și asigurat, iar subrogarea în drepturile beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei are ca izvor contractul de asigurare. În considerentele acestei decizii s-a reține că invocarea răspunderii civile delictuale a terțului, în baza dispozițiilor art. 998 și 999 din C. civ., aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acțiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acțiune, îndreptată împotriva terțului vinovat de producerea accidentului, își are temeiul în contractul de asigurare.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care se statuează că acțiunile societății de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuție din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deținătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecință a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia societatea de asigurare neputând invoca în favoarea sa acțiunea în regres reglementată de lege.

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 3 septembrie 2021, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (...) ".

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Dreptul la recurs în materia asigurărilor fiind suprimat, rezultă că decizia atacată este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Amintește astfel Înalta Curte că, deși dispozitivul deciziei atacate cuprinde mențiunea "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare ", aceasta nu îndreptățește pârâtul să declare o calea de atac pe care legea nu o prevede, față de dispozițiile legale mai sus redate.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.