Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 mai 2023

Decizia nr. 2814/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 182 din 4 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare: Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească acesteia dobânzi legale penalizatoare, determinate potrivit art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data plății despăgubirilor, 29.10.2021. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-reclamantă, respectiv la plata sumei de 588,54 RON, reprezentând onorariu avocațial, și a sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.