ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2663/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3186 din 15 iunie 2021, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Șimleul Silvaniei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererii de validare a popririi, din analiza art. 790 alin. (1), raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a stabilit că aceasta are un caracter imperativ, cererea urmând a fi adresată judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Așadar, competența teritorială stabilită de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu este una alternativă, astfel încât creditorul să aibă posibilitatea de a alege între mai multe instanțe care sunt, deopotrivă, competente. Legiuitorul a impus ordinea imperativă a instanțelor considerate competente, care vor fi sesizate de către persoana care dorește să sesizeze instanța de executare cu soluționarea unei cereri privind validarea popririi.

În cauza dedusă judecății, la data sesizării executorului judecătoresc debitorul avea domiciliul în orașul Șimleu Silvaniei, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate aflată la dosar.

Prin sentința civilă nr. 1147 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Șimleul Silvaniei, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul B. și terțul poprit C. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Oradea; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport de data înregistrării cererii de executare la executorul judecătoresc, respectiv 25 iunie 2016 și față de dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi", în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la această dată.

Potrivit art. 780 C. proc. civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Conform art. 651 C. proc. civ., "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În cauză, instanța a reținut că, la momentul deschiderii dosarului de executare și declanșării procedurii de executare silită, debitorul își avea locuința în Oradea, Calea x, Bihor, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Mai mult, Judecătoria Oradea este instanța care a încuviințat executarea silită în cursul anului 2016.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătorie Oradea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei cereri de validare de poprire se face prin raportare la dispozițiile art. 790 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale prin care se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, se constată că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 7151 din 27 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2016.

În sensul respectării principiului unicității instanței de executare a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, pronunțată dosarul nr. x/2021 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Astfel cum a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Oradea, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.