ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra excepției inadmisibilității recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (2), art. 55 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art. 26 alin. (1), art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1385, art. 1386, art. 1391 alin. (2), art. 1392 C. civ. și ale Rezoluției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14.03.1965 în materia prejudiciului corporal.

Prin sentința civilă nr. 2093 din 06 august 2020, pronunțată de Tribunalului Ilfov, secția Civilă, s-au respins excepțiile nulității capătului de cerere privind daunele materiale, lipsei calității procesuale pasive și lipsei calității procesuale active a reclamantelor C. și A., invocate de către pârâtă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și D. și în consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către aceștia ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuale activă.

Totodată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele C. și A., privind daunele morale și a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 170.000 euro și către reclamanta A. a sumei de 20.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății și, totodată, s-a respins cererea privind daunele materiale ca neîntemeiată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta E. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor C. și A., și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat, în principal, schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor acordate.

Prin decizia 578 din 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția insuficientei timbrări și s-a anulat apelul formulat de reclamanții A., B., C. și D., ca insuficient timbrat, s-a admis apelul formulat de pârâta E. S.A., s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a micșorat cuantumul daunelor morale acordate, la suma de 60.000 euro, echivalent în RON, la cursul de referință BNR de la data plății, pentru reclamanta C. și s-a menținut suma de 20.000 euro, echivalent în RON, la cursul de referință BNR de la data plății, pentru reclamanta A..

De asemenea, au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 4.160 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Recurenții B. și D. susțin că în mod greșit a fost anulat apelul ca insuficient timbrat deoarece calea ordinară de atac era scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În acest sens au invocat și cele reținute de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 387/2015.

Recurenta C. arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 49 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011, art. 15 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, coroborate cu dispozițiile la art. 1357 alin. (1), art. 1381 alin. (1), art. 1385, art. 1390 și art. 1391 alin. (2) C. civ., considerând că raportat la jurisprudența națională existentă în materia despăgubirilor bănești pentru daunele morale suferite de victime se impune a se reduce drastic cuantumul despăgubirii acordate de către prima instanță, de la suma de 170.000 euro la suma de 60.000 euro, pentru recurenta C..

Potrivit recurentei C., instanța de apel a aplicat în mod absolut jurisprudența ca temei juridic în justificarea reducerii cuantumului despăgubirilor morale, încălcând art. 1 alin. (1) C. civ., care prevede izvoarele dreptului, printre acestea nefiind prevăzută și practica judiciară.

În concluzie, susține recurenta că interpretarea eronată pe care instanța de apel a dat-o textelor legale de drept material menționate a dus în mod direct la reducerea injustă a cuantumului despăgubirilor bănești acordate de prima instanță cu titlu de daune morale.

La 21.07.2021 pârâta E. S.A. a formulat întampinare la recursul formulat, prin care a invocat excepțiile netimbrării, inadmisibilității având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru lipsa motivării, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de recurs, a cărei soluționare face de prisos examinarea excepției nulității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunțate în apel, într-o acțiune formulată la 17 august 2019, în materia asigurărilor de răspundere civilă reglementată de art. 2223 și urm. C. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 18 decembrie 2018, anterior introducerii acțiunii, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește hotărârile pronunțate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din același cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate și având în vedere data introducerii acțiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță o acțiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții D., C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții D., C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.