ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2021

HOTĂRÂRE
21.10.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 19 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței obligarea pârâtei la achitarea sumei de 4.279.08 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin activitatea ilicită a acesteia privind contractul LOCUINȚA AVANTAJ PLUS cu nr. AF121F640.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1165, art. 1357 alin. (1) și art. 1170 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2268 din 17 mai 2021, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, reținând că, litigiile născute în temeiul contractului se vor soluționa de instanțele competente din București, iar pârâta are sediul în Sectorul 6, așa încât raportat la prevederile art. 107 C. proc. civ., instanța a admis excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 8 iunie 2021, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 5834 din 15 iulie 2021, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reținând incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Drobeta Turnu Severin și Judecătoria Sectorului 6, București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 13 august 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2012, Înalta Curte reține că la data de 15 iunie 2015 între C. S.A. și minorul D. prin reprezentanții legali: A. și B. a fost încheiat contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ nr. AF121 F640, iar prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat plata sumei de 4.279,08 RON - primă de stat - reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin activitatea ilicită a pârâtei.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că acțiunea are ca temei răspunderea civilă delictuală a pârâtei, susținându-se că prin activitatea desfășurată, prin promovarea înșelătoare și prin deturnarea de la scopul inițial a unor prevederi legale, demonstrate de Curtea de Conturi și confirmate de Înalta Curte, prin decizia nr. 3541/2019, C. S.A. a creat reclamanților un prejudiciu, a cărui recuperare a fost solicitată prin prezenta acțiune.

În acest context, se reține incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit cărora "(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 9) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Așadar, dispozițiile evocate instituie o competență teritorială alternativă pentru cererile formulate de consumatori împotriva profesioniștilor pentru repararea unor prejudicii, fie în favoarea instanței unde s-a săvârșit fapta ilicită, fie în favoarea instanței unde s-a produs prejudiciul, astfel că, în acest caz, alegerea instanței aparține reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 116 Cod procedură civilă.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1
ÎCCJ 2021-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția Civilă la 23.12.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în j
ÎCCJ 2023-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2023
Astfel, instanța a reținut că nu rezultă că pârâta ar exercita în mod statornic activitate pe raza circumscripției Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. De asemenea, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită contra
ÎCCJ 2021-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sectia a II-a Ci
ÎCCJ 2022-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 658/2022
Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la 14.04.2021 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârât
Sursă