ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 87/2021

HOTĂRÂRE

21.01.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 87/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 6 februarie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanței să dispună restituirea sumei de 26.939 RON achitate de reclamantă, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 81 din 14 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinți, care a fost desființată în integralitate prin decizia nr. 1632 din 6 iunie 2018 pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, precum și plata dobânzii legale penalizatoare, de la data plății și până la data restituirii efective a sumei menționate.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 1232 din 14 iulie 2020 a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de instanță din oficiu și a dispus declinarea în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., reținând că raportul dedus judecății are natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competența materială a tribunalului.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 6 octombrie 2020, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 6456 din 18 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. și că, în cauză, debitorul pretins al obligației de restituire are domiciliul în județul Mehedinți, orașul Drobeta Turnu Severin, litigiul dintre părți fiind solicitat a fi soluționat prin raportare la dispozițiile C. civ. referitoare la plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 decembrie 2020, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii înregistrate pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Înalta Curte reține că instanța a fost învestită cu o acțiune prin care angajatorul (reclamanta) a solicitat obligarea pârâtului (salariat) la restituirea sumei de 26.939 RON achitate de reclamantă, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 81 din 14 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinți, care a fost desființată în integralitate prin decizia nr. 1632 din 6 iunie 2018 pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, precum și plata dobânzii legale penalizatoare, de la data plății și până la data restituirii efective a acestei sume.

În acest context, se reține că, deși reclamanta a introdus acțiunea pe rolul judecătoriei invocând că ar fi efectuat o plată nedatorată, ceea ce ar atrage competența materială a judecătoriei, se constată că în fapt și în drept raportul juridic dedus judecății îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competența materială a tribunalului, fiind o acțiune promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor pretins a fi achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, de primă instanță, care ulterior este desființată în calea de atac.

Astfel, prezenta cauză are ca obiect obligarea salariatului de restituire a sumelor pretins a fi primite de către acesta ca despăgubire stabilită prin hotărâre judecătorească desființată de instanța superioară, acțiune care constituie un conflict de muncă.

Art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii dispune că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, iar conform art. 269 alin. (1) din același act normativ, prevede că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii".

Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin că prezenta cauză are natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competența materială a tribunalului.

În acest context, trebuie avută în vedere decizia nr. 15 din 20 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că: "Acțiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, de primă instanță, care ulterior este desființată în calea de atac, îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, a cărui soluționare se circumscrie prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atrăgând competența materială de soluționare în primă instanță în favoarea tribunalului, secția specializată în litigii de muncă și asigurări sociale, conform art. 208 și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Așadar, pentru stabilirea tribunalului competent teritorial în soluționarea cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, în conformitate cu care "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

În prezenta cauză, reclamanta A. S.A., este angajatorul care are sediul în București, aspect în raport cu care va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.