ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2021

HOTĂRÂRE
10.03.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția Civilă la 23.12.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.552 RON, reprezentând contravaloarea prestațiilor, conform contractului de închiriere nr. x/16.04.2019, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ.

Pârâta, prin administrator judiciar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 4712/29.09.2020, Judecătoria Brăila, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și a reținut, în esență, că sediul pârâtei se află în sectorul 3 al Municipiului București, iar din contract nu rezultă că Brăila ar fi locul prevăzut pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă la 05.11.2020.

Prin sentința civilă nr. 11905/04.12.2020, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că cererea reclamantei se întemeiază pe contractul de închiriere nr. x/16.04.2019, care la art. 11.3 cuprinde o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor de la sediul proprietarului (reclamantei), aflat în satul Muchea, județul Brăila.

Prin urmare, reclamanta a ales instanța competentă potrivit art. 116 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Brăila, în baza art. 126 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât competența acestei instanțe a devenit exclusivă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, în cauză nefiind incidente dispoziții procedurale care să reglementeze, sub aspectul competenței teritoriale, reguli de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, astfel încât vor fi avute în vedere reguli generale în materia competenței teritoriale.

Una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul părților de la norma care o stabilește.

Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În speță, instanța supremă constată că la art. 11.3 din contractul încheiat de părți, acestea au stabilit că soluționarea diferendelor neconciliabile revine instanțelor de judecată competente de la sediul proprietarului utilajelor închiriate, respectiv Comuna Siliștea, Județul Brăila.

Dând efect clauzei atributive de competență convenite prin contract, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Brăila.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța sesizată inițial a fost legal învestită cu soluționarea cauzei și a devenit singura competentă.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Brăila.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
ÎCCJ 2021-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competența de față, constată următorele: Pe rolul Judecătoriei Drăgășani, la data de 6 decembrie 2019 sub nr. x/2019, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamant
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1256/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 8 decembr
ÎCCJ 2020-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 86/2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, sub număr de dosar x/2018, creditoarea
ÎCCJ 2022-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2022
râtei la plata sumei de 3.444,48 RON din care: suma de 852,64 RON reprezintă c/val. chirii facturate și neachitate aferente perioadei 27.05.2019-25.08.2020, conform Contractului de închiriere nr. x/07.09, suma de 698,90 RON reprezintă c/val
Sursă