ÎCCJ, decizie (scj.ro #211856)

Conflict negativ de competență. Acțiune în anularea actelor emise de o societate cu răspundere limitată în etapa premergătoare încheierii unui contract de servicii ce vizează aspecte referitoare la modul de organizare și funcționare al acesteia. Competență materială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Anulare act

Contract de prestări servicii

Autoritate contractantă

Societate cu răspundere limitată

Competență materială

Litigiu civil

Cerere neevaluabilă în bani

C. proc. civ., art. 94 alin. (1) lit. h), art. 107 alin. (1), art. 135 alin. (1), (4)

Legea nr. 101/2016, art. 2 alin. (1)

Legea nr.98/2016, art. 4, art.6 alin. (3)

Legea nr. 31/1990

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. b), f), art. 10

Pentru utilizarea căii administrativ-jurisdicționale prevăzute de Legea nr. 101/2016 de către persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său, actul pretins nelegal se impune să fie emis de către o autoritate contractantă, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.

O societate cu răspundere limitată, înființată și organizată potrivit Legii nr. 31/1990, care desfășoară activități comerciale, nu se încadrează în niciuna dintre categoriile instituite de lege pentru a se putea reține calitatea sa de autoritate contractantă și, prin urmare,

în cazul în care obiectul acțiunii îl reprezintă anularea actelor emise de către aceasta în etapa premergătoare încheierii unui contract de servicii de contabilitate și de resurse umane, care vizează aspecte referitoare la modul său de organizare și funcționare, nu se poate considera că procedura organizată de societate intră în sfera actelor care ar atrage incidența unor norme legale speciale.

Prin urmare, chiar dacă actele contestate de reclamantă au fost încheiate pe parcursul desfășurării procedurii de achiziție organizate de pârâtă, față de lipsa calității acesteia de autoritate contractantă sau de entitate economică, în sensul art. 6 din Legea nr. 98/2016, contestarea lor nu se poate realiza în cadrul legal stabilit de legiuitor în materia achizițiilor publice, organizarea unei proceduri interne, fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 98/2016, fără îndeplinirea cerințelor legale, nefiind de natură să atragă de plano aplicarea prevederilor imperative ale Legii nr. 101/2016.

În această situație litigiul este unul civil, sens în care competența de soluționare a acestuia aparține instanței de drept comun, respectiv instanței civile.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067 din 11 octombrie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor la 23.02.2023, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L.,  a formulat contestație împotriva actelor emise de această din urmă societate în cadrul procedurii simplificate organizate pentru atribuirea contractului de servicii de contabilitate, respectiv împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. RS1815/16.02.2023 și a raportului procedurii nr. RS1814/16.02.2023.

Prin decizia nr. 456/C9/444/28.02.2023, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/113/2023 la 07.03.2023.

Prin încheierea din 23.03.2023, Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în sensul că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lit. a), b) și c) prevăzute de acest text de lege, motiv pentru care a apreciat că, față de calitatea părților, litigiul este unul cu profesioniști, având ca obiect „obligația de a face”.

Prin decizia nr. 86/Fca/30.03.2023, Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, față de prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și de faptul că litigiul este unul civil, neevaluabil în bani, instanța competentă este judecătoria. Totodată, văzând dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., precum și că sediul social al pârâtei se află în Sectorul 5, București, a stabilit că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să judece cauza.

Totodată, a reținut că susținerile reclamantei cu privire la competența Judecătoriei Brăila, întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 191 C. civ., nu pot fi reținute, în condițiile în care litigiul este unul între profesioniști.

La 26.04.2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorul 5 București, Secția a II-a civilă, care, prin sentința civilă nr. 5127/08.06.2023, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, față de prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 3 lit. b) și art. 4 din Legea nr. 98/2016, pe care le-a evocat, și față de verificarea efectuată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P.), a rezultat că S.C. B. S.R.L. figurează în calitate de autoritate contractantă; astfel, a apreciat că în favoarea S.C. B. S.R.L. operează prezumția că aceasta este autoritate contractantă, sens în care a conchis că instanța inițial învestită este competentă să judece cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

În speță, obiectul litigiului îl reprezintă contestația formulată de către reclamantă împotriva actelor emise de pârâtă în cadrul procedurii organizate de aceasta pentru atribuirea contractului de furnizare a unor servicii de contabilitate și de resurse umane, acte care, potrivit reclamantei, contravin normelor legale în materia achizițiilor publice, solicitând, în consecință, anularea lor.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ,,

Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi

”.

Așadar, pentru utilizarea căii administrativ-jurisdicționale prevăzute de acest act normativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său, actul pretins nelegal se impune să fie emis de către o autoritate contractantă, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.

Referitor la calitatea de autoritate contractantă, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, la

art. 4

din Legea nr. 98/2016, categoriile de subiecte de drept ce pot fi calificate astfel.

Potrivit textului de lege enunțat, ,,

sunt autorități contractante:

a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice; b) organismele de drept public; c) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la

lit. a)

sau

b)

.

(2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1)

lit. b)

se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1)

lit. a)

care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial; b) au personalitate juridică; c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1)

lit. a)

sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1)

lit. a)

sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1)

lit. a)

ori de către un alt organism de drept public.

(3)

Se consideră că nevoile de interes general, prevăzute la alin. (2)

lit. a)

, au caracter industrial sau comercial, dacă entitatea înființată, în condițiile legii, de către o autoritate contractantă îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții: a) funcționează în condiții normale de piață; b) urmărește obținerea unui profit; c) suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale”.

Raportând aceste cerințe la prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în speță, pârâta nu se încadrează în niciuna dintre categoriile instituite de lege pentru a se putea reține calitatea sa de autoritate contractantă, în măsura în care aceasta este o societate cu răspundere limitată, înființată și organizată potrivit Legii nr. 31/1990,  care desfășoară activități comerciale, potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, iar prin activitatea sa urmărește obținerea unui profit și suportă pierderile rezultate din exercitarea activității sale.

De altfel, nici incidența dispozițiilor

art.

6 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, care obligă un operator economic, care nu are calitatea de autoritate contractantă, să respecte dispozițiile acestui act normativ, nu poate fi reținută, din moment ce procedura organizată de pârâtă a fost derulată pentru contractarea unor servicii de contabilitate și de resurse umane, care vizează aspecte referitoare la modul de organizare și funcționare al pârâtei.

În concluzie, chiar dacă actele contestate de reclamantă au fost încheiate pe parcursul desfășurării procedurii de achiziție organizate de pârâtă, față de lipsa calității acesteia de autoritate contractantă sau de entitate economică, în sensul art. 6 din Legea nr. 98/2018, contestarea lor nu se poate realiza în cadrul legal stabilit de legiuitor în materia achizițiilor publice, organizarea unei proceduri interne, fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 98/2016, fără îndeplinirea cerințelor legale, nefiind de natură să atragă

de plano

aplicarea prevederilor imperative ale Legii nr. 101/2016.

Mai mult, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte constată că litigiul nu poate fi calificat ca fiind în contencios administrativ, pentru a se reține regulile de competență prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta nu are calitate de autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din același act normativ, având în vedere că este o societate care a fost înființată, organizată și funcționează în condițiile Legii nr. 31/1990, iar, conform acelorași informații furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, activitatea desfășurată de pârâtă nu este una în regim de putere publică.

În consecință, reținând că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea actelor emise de către pârâtă în etapa premergătoare încheierii unui contract de servicii și că procedura organizată de pârâtă nu intră în sfera actelor care ar atrage incidența unor norme legale speciale, Înalta Curte constată că procesul de față este unul civil, sens în care competența de soluționare a acestuia aparține instanței de drept comun, respectiv instanței civile.

Prin urmare, față de natura și caracterul neevaluabil în bani al acțiunii, precum și de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 107 alin. (1) din același cod, competentă să judece procesul este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul pârâtei.

Așa fiind, reținând că sediul social al S.C. B. S.R.L. se află în sectorul 5, București, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 5 București.