ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2086/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș, la data de 29.05.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitand instantei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.840 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate decurgând din derularea Contractului de prestări servicii nr. x/31.03.2017, ce are ca obiect întocmirea documentațiilor de întabulare a certificatelor de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, Hidroelectrica-SH Hațeg - UHE Caransebeș, astfel:

- Factura nr. x/07.12.2018- în valoare de 2.777,60 Iei, reprezentând penalități de întârziere în execuția Contractului de prestări servicii nr. x/31.03.2017, aferente perioadei 01.04.2018-04.12.2018;

- Factura nr. x/05.03.2020 - în valoare de 5.062,4 RON, reprezentând penalități de întârziere în execuția Contractului de prestări servicii nr. x/31.03.2017, aferente perioadei 05.12.2018-01.03.2020.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1350 și art. 1.531 din C. proc. civ. și dispozițiile Contractului nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 195/2021 din 2 martie 2021, Judecătoria Beiuș a admis excepția de necompetență materială și a hotărât declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare, sub un prim aspect, judecătoria a considerat că a respectat prevederile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. și a invocat excepția necompetenței materiale în termen, după întrunirea condițiilor cerute de art. 131 din C. proc. civ., respectiv la momentul în care părțile au putut pune concluzii.

S-a constatat că temeiul pretențiilor reclamantei îl reprezintă contractul de prestări servicii nr. x/31.03.2017, încheiat între părți ca urmare a ofertei prezentate de pârâtă.

Totodată, s-au reținut prevederile art. 53 din Legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, conform cărora "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care isi are sediul social/domiciliul reclamantul."

În conformitate și cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, instanța a apreciat că reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale -Hidroelectrica S.A. are calitatea de autoritate publică, iar procesul pendinte decurge din executarea unui contract administrativ, sediul reclamantei/autoritate contractantă fiind în București, astfel că secția civilă a Tribunalului București este competentă sub aspect material și evident teritorial.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 23 aprilie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1816 din 28 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că nu a fost legal sesizat cu soluționarea cauzei, întrucât, în speță, momentul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. a fost depășit, dat fiind că părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii asupra competenței (cu privire la determinarea căreia era suficientă lectura cererii de chemare în judecată) la termenul din data de 03.11.2020; excepția de necompetență a fost invocată însă la termenul din data de 09.02.2021, cu depășirea limitei temporale prevăzute de lege.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție cu majoritate reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Înalta Curte formulează observația că tribunalul învestit de judecătorie prin hotărârea de declinare a competenței și-a invocat, la rândul său, necompetența materială procesuală nu în virtutea unor dispoziții legale incidente în raport de obiectul cauzei (deci nu în virtutea normelor de competență propriu-zise), ci exclusiv în legătură cu nerespectarea termenului legal în care putea fi ridicată excepția de necompetență de către prima instanță sesizată.

Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Beiuș, având ca obiect o acțiune în pretenții, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 7.840 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate decurgând din derularea Contractului de prestări servicii nr. x/31.03.2017, ce are ca obiect întocmirea documentațiilor de întabulare a certificatelor de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, Hidroelectrica-SH Hațeg - UHE Caransebeș.

Sub aspectul determinării competenței materiale, Judecătoria Beiuș a avut în vedere dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că reclamanta are calitate de autoritate publică, iar procesul pendinte decurge din executarea unui contract administrativ, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul București, instanță civilă în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei (autoritate contractantă).

Pe de altă parte, Tribunalul București a avut în vedere regimul juridic al invocării excepției de necompetență materială, în sensul că aceasta ar fi fost ridicată de judecătorie abia la termenul de judecată din 9 februarie 2021, cu nesocotirea normei juridice de ordine publică, reglementată prin art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În speță, se reține că primul termen la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe care și-a declinat competența (Judecătoria Beiuș) a fost cel din 3 noiembrie 2020, termen la care instanța a constatat că, în cadrul procedurii prealabile fixării primului termen de judecată, prevăzută de art. 201 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 209 alin. (5) din același cod, pârâtei nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de reclamantă la cererea reconvențională, depusă la dosar la 15.10.2020. Drept urmare, cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea pârâtei își formuleze apărări, eventual să depună răspuns la întâmpinare, fiind prorogată și discutarea probațiunii în cauză.

La termenul imediat următor, din data de 12 ianuarie 2021, instanța a admis cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului pârâtei și a prorogat discutarea competenței.

La termenul din 9 februarie 2021, s-a amânat discutarea excepției necompetenței materiale a judecătoriei, având în vedere cererea de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare formulată de administratorul pârâtei, reținându-se și faptul că pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri suplimentare, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 2 martie 2021, Judecătoria Beiuș a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția necompetenței sale materiale, aceasta fiind soluționată, în sensul admiterii ei și declinării competenței în favoarea Tribunalului București.

Prin urmare, verificarea competenței în fața primei instanțe potrivit art. 131 din C. proc. civ. a fost prorogată la al doilea termen de judecată, prin încheierea din 12 ianuarie 2021, urmare a amânării judecății pentru lipsă de apărare în temeiul art. 222 C. proc. civ., iar la termenul următor din 9 februarie 2021 a fost ridicată excepția necompetenței materiale procesuale a judecătoriei.

În rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, în noua reglementare a C. proc. civ., legiuitorul a reformat regimul de invocare a necompetenței materiale și teritoriale de ordine publică, prin limitarea în timp a posibilității invocării excepției de necompetență, din rațiuni care urmăresc să prevină abuzul de drept și să asigure judecarea cu celeritate a pricinilor.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă litigiului pendinte, "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii în fața primei instanțe."

Aceste dispoziții legale nu pot fi însă interpretate și aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanții procesuale ale părților, îndeosebi a efectivității principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenței, instanța trebuie să se asigure că părțile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenței materiale procesuale urmând a fi tranșată definitiv înaintea instanței respective printr-o încheiere interlocutorie.

Or, în cadrul aceleiași sarcini ce revine instanței de a asigura celeritatea judecății, în sensul art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în care se înscrie și verificarea propriei competențe, este înscrisă expres, prin dispozițiile art. 241 alin. (3) C. proc. civ., și obligația de a se proceda la verificarea procedurii de comunicare a actelor de procedură pentru termenul de judecată și de a se ordona, dacă e cazul, luarea măsurilor de efectuare ori de refacere a acestor proceduri.

În situația particulară a litigiului pendinte, nu a fost invocată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Beiuș în cadrul procedurii de verificare a competenței chiar de la primul termen de judecată din 3 noiembrie 2020, urmare a aprecierii de către prima instanță sesizată că nu fusese parcursă integral procedura de comunicare prevăzută de art. 209 alin. (5) coroborat cu art. 201 C. proc. civ., în legătură cu cererea reconvențională.

Cu alte cuvinte, chiar dacă, principial, cererea reconvențională se judecă de către instanța competentă pentru cererea principală, în virtutea prorogării legale de competență prevăzute de art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cu excepțiile prevăzute de lege, Judecătoria Beiuș era ținută să asigure în mod unitar cadrul procesual necesar pentru exercițiul corespunzător al dreptului la apărare și al dezbaterii contradictorii asupra cererilor deduse judecății, inclusiv pe cale incidentală, apreciind că avea prioritate complinirea obligației legale de comunicare a actelor de procedură ce țin de faza scrisă pregătitoare a procesului.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (2) C. proc. civ. care impunea punerea în discuția părților și verificarea competenței la primul termen la care părțile sunt legal citate, textul, în forma modificată face referire la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii."

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepțional, verificarea competenței și invocarea subsecventă a excepției de necompetență să aibă loc și la termenul imediat următor termenului la care părțile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancțiunea decăderii instanței din dreptul de a invoca excepția necompetenței materiale procesuale, ipoteză care se regăsește în speță.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reține și în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecății în temeiul art. 222 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiași hotărâri de unificare a jurisprudenței menționate anterior, în această situație, instanța sesizată prin declinarea competenței poate să verifice modul în care normele referitoare la condițiile și termenul de invocare a excepției de necompetență au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanță de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea și oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, care au condus la amânarea judecății (vezi paragraful 71).

Prin urmare, în contextul măsurilor dispuse la primul termen de judecată, de comunicare prealabilă a actelor de procedură, măsuri ce urmăreau tocmai garantarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității, părțile neputând pune concluzii asupra competenței în sensul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., lipsa unei mențiuni în cuprinsul încheierii de ședință privind prorogarea discutării competenței nu poate conduce la concluzia că judecătoria ar fi devenit competentă material să soluționeze litigiul după acest prim termen, prin acoperirarea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termenul legal.

În raport cu considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.

Cu opinia separată, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș.

Opinie separată

În dezacord cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Beiuș, având în vedere următoarele considerente:

Chiar dacă prin Legea nr. 310/2018 au fost aduse modificări, printre altele, și alin. (1) al art. 131 din C. proc. civ., introducându-se, pe lângă cerința ca părțile să fie legal citate, și condiția ca acestea să poată pune concluzii (deci, nu să pună efectiv), ajungându-se, astfel, ca în actualul sistem al C. proc. civ. primul termen de judecată să preia, practic, toate funcțiile "primei zile de înfățișare" din reglementarea anterioară, în opinia mea, în fața primei instanțe învestite - Judecătoria Beiuș, data de 3 noiembrie 2020, stabilită prin rezoluție de judecătorul cauzei, a reprezentat primul termen de judecată, în configurația dată de art. 131 din C. proc. civ., astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Astfel, cu toate că la acest termen a fost prezent doar reprezentantul pârâtei reclamantă reconvențional A. S.R.L., procedura de citare cu partea lipsă a fost legal îndeplinită, dovada de citare a reclamantei pârâtă reconvențional Societatea de Prelucrare a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. aflându-se la dosar.

Pe de altă parte, deși este real faptul că întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de această din urmă societate nu a fost comunicată, odată cu citația emisă pentru încunoștințarea părții adverse despre stabilirea primului termen de judecată, această comunicare având loc chiar la termenul de judecată stabilit pentru data de 3 noiembrie 2020, din cuprinsul procesului-verbal de ședință reiese că reprezentantul pârâtei reclamantă reconvențional nu a solicitat amânarea judecății pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și, eventual, pentru a formula un răspuns la întâmpinare (știut fiind faptul că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, răspunsul la întâmpinare nu mai este un act de procedură obligatoriu).

Din contră, din cuprinsul încheierii de ședință rezultă că judecătorul cauzei a pus în vedere reprezentantului societății pârâte reclamantă reconvențional, odată cu înmânarea unui exemplar al întâmpinării la cererea reconvențională, să depună răspuns la întâmpinare. Mai mult, instanța, din oficiu (de vreme ce nu apare consemnată nicio solicitare de amânare formulată de singura parte prezentă la proces), a dispus, în considerarea respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, amânarea judecării cauzei pentru data de 12 ianuarie 2021.

Or, în condițiile în care reprezentantul părții prezente, căruia i s-a comunicat la acel termen de judecată, un exemplar al întâmpinării formulate de partea adversă, deși avea dreptul, nu a solicitat amânarea judecății pe acest motiv, consider că acordarea unui nou termen de judecată de către instanță, din oficiu, nu era justificată de respectarea celor două principii mai sus evocate, amânarea judecării cauzei fiind dispusă exclusiv din voința instanței, iar nu la solicitarea părții îndreptățite de o eventuală astfel de măsură.