ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2518/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 19 februarie 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., obligarea acesteia din urmă la plata: sumei de 263.276 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport efectuate către pârâtă în perioada 01.01.2017-31.05.2017 de către SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A., secția de Servicii și Reparații Cluj; a penalităților de întârziere contractuale, în valoare de 0,03 % pe zi de întârziere, dar fără a depăși valoarea debitului principal și, în subsidiar, a dobânzii legale aferente.

Prin sentința civilă nr. 1072 din 16 aprilie 2018, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 3289 din 17 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acestei instanțe și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 380 din 14 septembrie 2018, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin precizarea la acțiune depusă de reclamantă la data de 13.12.2018 prin registratura Tribunalului Specializat Cluj, aceasta a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1.345 - art. 1.348 C. civ., privind îmbogățirea fără justă cauză, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 263.276 RON și a dobânzii legale aferente, calculate începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.02.2018, și până la data achitării integrale a debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 245 din 15 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A., prin administrator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 263.276 RON, reprezentând debit principal, precum și dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 19.02.2018 și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva sentinței civile nr. 245 din 15 februarie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj.

Împotriva acestei decizii, pârâta SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că a arătat instanței de apel că prestarea serviciilor de către reclamantă s-a făcut pe riscul acesteia.

Raportându-se la dispozițiile art. 1.346 lit. c) C. civ., arată că îmbogățirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.

În raport de această prevedere, recurenta-pârâtă susține că, din probele administrate în cauză, rezultă că prestarea serviciilor de către intimata-reclamantă s-a făcut pe riscul acesteia, deoarece la data prestării serviciilor nu mai exista temei contractual pentru prestarea lor și că Hidroelectrica prin adresa nr. x/22.02.2017 a refuzat la plată facturile nr. x/31.01.2017 și nr. x/31.01.2017, emise de reclamantă în absenta unui contract subsecvent semnat între părți.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, chiar dacă s-ar admite că reclamanta avea convingerea că se va încheia un contract subsecvent, acesta nu putea reglementa serviciile prestate anterior.

Un alt aspect ce trebuie reținut este, în opinia recurentei-pârâte, acela că, deși răspunderea nu este contractuală, câtă vreme reclamanta invocă uzanțele între părți, înseamnă că serviciile ar fi trebuit prestate în baza unui caiet de sarcini sau a unei comenzi a Hidroelectrica, aceasta fiind modalitatea de lucru agreată contractual de părți. Or, recurenta-pârâtă susține că nu a transmis nicio comandă și niciun caiet de sarcini privind servicii/lucrări de realizat de către Hidroserv după expirarea duratei contractului.

Așadar, recurenta-pârâtă concluzionează că intimata-reclamanta a continuat prestarea serviciilor pe perioada 01.01.2017-31.05.2017, chiar în absența unui raport juridic între părți, pe riscul exclusiv al acesteia.

Recurenta-pârâtă susține că instanța a procedat la analiza îndeplinirii condițiilor pentru îmbogățirea fără just temei, însă, în considerente, instanța a arătat că nu se poate reține că Hidroserv a acționat pe riscul propriu, fără a motiva și argumenta respingerea motivului de apel invocat.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că prin cererea de apel a arătat că achiesat la concluziile primei instanțe cu privire la faptul că nu sunt incidente în speță situațiile prevăzute la art. 1.346 lit. a) și b) din C. civ., astfel că, instanța de apel nu mai trebuia să trateze aceste aspecte, ci incidența literei c) din art. 1.346 C. civ., însă critica sa a fost respinsă fără a exista o motivare în acest sens.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a procedat la o analiză riguroasă a cauzei, limitându-se la a adera la concluziile primei instanței și de a respinge motivul de apel invocat, însă fără a motiva această soluție.

Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze criticile invocate prin acțiune și în calea de atac, urmând ca soluția pronunțată să cuprindă, în conformitate cu exigențele instituite imperativ de art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept, care au dus la convingerea personală a judecătorului.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare atât a art. 1.346, cât și a art. 1.345 C. civ.

Recurenta-pârâtă reia argumentele expuse în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează exclusiv situația de fapt și probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri.

Recurenta-pârâtă arată că soluția instanței este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 1.345 C. civ., obligația îmbogățitului fiind aceea de a restitui însărăcitului valoarea îmbogățirii sale, numai în limita însărăcirii corelative. Or, prin acordarea de către instanță a dobânzii legale, recurenta-pârâtă apreciază că nu se mai respectă acest principiu, urmând ca Hidroserv să încaseze o sumă mai mare decât serviciile prestate, astfel că s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei prin plata dobânzii legale penalizatoare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul și a fixat termen la data de 9 decembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea de către instanța de apel a controlului judiciar, odată cu învestirea acesteia cu soluționarea căii de atac declarate împotriva hotărârii.

Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susținerea acestui motiv de recurs ce vizează faptul că prestarea serviciilor s-a făcut pe riscul intimatei-reclamante, în raport de situația de fapt și de probele administrate în cauză, la care recurenta face trimitere, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Aceste argumente reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe și a concluzionat că intimata-reclamantă, prin prestarea serviciilor de transport nu a acționat pe riscul propriu, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor sale, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a art. 1.345 și art. 1.346 C. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-pârâte exprimă nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la situația de fapt și la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Recurentul-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ împotriva deciziei civile nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ împotriva deciziei civile nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.