ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 7 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. a solicitat obligarea pârâtei Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A.) la plata sumei de 445.021,88 RON cu TVA (373.967,97 RON fără TVA), dobânda legală penalizatoare și rata inflației, aplicate la valoarea de 445.021,88 RON - lucrări și servicii executate și neplătite, calculate de la 31 ianuarie 2017 și până la data plății efective a debitului principal, precum și plata cheltuielilor de judecată pe care le va înregistra în vederea soluționării cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 94 alin. (1), lit. j), art. 194 și următoarele și art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 84/2014, art. 1270 C. civ., art. 1272, art. 1330-1343, art. 1350, art. 1536 și următoarele, art. 1635-1649, art. 1166, art. 1169-1170 și următoarele C. civ., Ordonanța nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 50 din 18 octombrie 2018, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

La 17 iulie 2019, reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în totalitate a deciziei atacate, iar în rejudecare să se admită acțiunea și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 445.021,88 RON cu TVA (373.967,97 RON fără TVA), dobânda legală penalizatoare și rata inflației, aplicate la valoarea de 445.021,88 RON, lucrări și servicii executate și neplătite, calculate de la data de 31 ianuarie 2017 și până la data plății efective a debitului principal.

Recurenta-reclamantă a precizat că, în speță, sunt îndeplinite atât condițiile răspunderii contractuale, cât și condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

S-a învederat că SH Porțile de Fier - sucursala pârâtei nu răspunde singură în nume propriu, iar îmbogățirea nu este doar în patrimoniul său, așa cum reține instanța de apel, fiind un dezmembrământ al S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., motiv pentru care s-a apreciat că îmbogățirea pârâtei S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. este certă și este îndeplinită condiția legăturii directe dintre cele două fapte, respectiv lucrările și serviciile efectuate de recurenta-reclamantă au mărit patrimoniul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. din care face parte și SH Porțile de Fier, în detrimentul patrimoniului recurentei-reclamante, care a cheltuit forța de muncă și materiale pentru îndeplinirea comenzilor solicitate a fi executate.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în speță, comenzile emise de reprezentanții împuterniciți ai SH Porțile de Fier, cât și de reprezentantul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. reprezintă un acord de voință cu intenția de a constitui un raport juridic, iar în temeiul uzanțelor și practicilor statornicite între părți, recurenta a executat cu bună-credință lucrările și serviciile solicitate, apreciindu-se astfel că s-a acceptat oferta de contractare. De altfel, din adresele emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - SH Porțile de Fier și din toate actele emise ulterior execuției se certifică executarea lucrărilor și prestarea serviciilor de către recurenta-reclamantă.

S-a susținut că intimata-pârâtă a recunoscut tacit toate lucrările/serviciile executate, doar că a refuzat să le plătească invocând lipsa unui contract subsecvent, fără a lua în considerare existența unor comenzi ferme.

De asemenea, recurenta a învederat că lucrările/serviciile executate în perioada ianuarie - mai 2017 (incluse în acordul cadru) au făcut obiectul negocierilor din perioada anterioară, premergătoare notei de negociere nr. x din 5 septembrie 2017, pentru al doilea contract subsecvent și, prin urmare, intimata-pârâtă S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. a avut cunoștință de lucrări și le-a asumat, dar a refuzat să le plătească având în vedere că la 17 august 2017 administratorul judiciar a solicitat ridicarea dreptului de administrate al S.S.H. Hidroserv S.A. de către unicul acționar - S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A.

S-a arătat că S.S.H Hidroserv S.A. a executat cu promptitudine, în condițiile respectării tuturor cerințelor de calitate impuse de reprezentanții împuterniciți ai pârâtei, toate lucrările și serviciile solicitate prin comenzi emise de pârâta S.H. Porțile de Fier - sucursală a intimate-pârâte și contrasemnate de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. prin Departamentul Managementul Utilităților, dar aceasta a tergiversat cu rea-credință plata acestor servicii și a refuzat orice încercare de rezolvare amiabilă a acestei situații.

La 14 octombrie 2019, intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținându-se că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Totodată, s-a arătat că recurenta nu a dezvoltat criticile de nelegalitate invocate ca temei legal de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., printr-o argumentare în fapt și în drept a greșelilor pretins a fi săvârșite prin hotărârea atacată.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală. Intimata a solicitat și cheltuieli de judecată, fără face însă dovada acestora.

Prin încheierea de la data de 31 martie 2020, pronunțată în complet de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. prin întâmpinare este întemeiată și va fi admisă pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanța de apel cu privire la condițiile răspunderii contractuale și la condițiile îmbogățirii fără justă cauză, recurenta-reclamantă face trimitere atât la situația de fapt reținută de către instanța de apel, la dinamica raporturilor juridice dintre părțile în litigiu și precizează, în mod expres, în cadrul cererii de recurs, că supune analizei instanței de recurs împrejurările de fapt care, în opinia sa, demonstrează temeinicia cererii de chemare în judecată.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. și va anula recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condițiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A.

Anulează recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A. prin administrator judiciar A.. împotriva deciziei nr. 347/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.