ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 19 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A., Consiliul Județean Mehedinți, B. și C. la plata sumei de 12.400.000 RON pentru repararea prejudiciilor cauzate de luarea sau neluarea unor decizii care au condus la falimentarea societății fie în calitate de asociați (Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A.), fie în calitate de prepuși ai asociaților (restul pârâților) sau acționari, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 79 și art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința nr. 253/2017 din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A., Consiliul Județean Mehedinți, B. și C..

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul C..

Prin decizia nr. 495/2018 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a anulat ca tardiv apelul declarat de apelantul-pârât C. împotriva sentinței primei instanțe; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva aceleiași sentințe, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 31/2018 din 7 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., în contradictoriu cu pârâții Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A., Consiliul Județean Mehedinți, B. și C..

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 1133/2018 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva sentinței primei instanțe și a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381-1395 C. civ.

În concret, autoarea recursului a criticat considerentul prin care instanța de apel a reținut că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât a fost determinat în baza unor acte contabile anterioare perioadei pentru care s-a pretins.

În combaterea acestui considerent, recurenta-reclamantă a susținut că prejudiciul nu se poate produce decât ulterior săvârșirii faptei ilicite. În acest sens, autoarea recursului a arătat că, înainte de producerea prejudiciului, avea o anumită cifră de afaceri, iar ulterior acestui eveniment, cifra sa de afaceri a scăzut semnificativ.

Aceeași parte a susținut că neindicarea de către instanța de apel a momentului la care ar fi trebuit să se raporteze pentru determinarea caracterului cert al prejudiciului echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest aspect.

Totodată, recurenta-reclamantă a subliniat că art. 1386 C. civ. îl obliga să se raporteze la momentul anterior producerii prejudiciului.

Aceeași parte a criticat și considerentul prin care instanța de apel a reținut că prejudiciul pretins are caracter eventual și speculativ.

În combaterea acestui considerent, recurenta-reclamantă a susținut că art. 1385 alin. (2) C. civ. permite repararea prejudiciului viitor. Cum prejudiciul pretins în cauză este unul viitor, acesta nu putea fi determinat decât pe baza unor predicții.

După expunerea unor considerații de ordin teoretic cu privire la prejudiciul viitor, recurenta-reclamantă a susținut că, deși acest tip de prejudiciu are o componentă speculativă, acesta are caracter cert.

Aceeași parte a învederat că, spre deosebire de prejudiciul viitor constând în compromiterea unei șanse de a dezvolta o afacere, în prezenta cauză este vorba de o afacere care s-a desfășurat timp de 9 ani, începând din anul 2004.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a evocat raportul de expertiză administrat în cauză din care ar rezulta că ar fi avut șanse să continue proiectul său de afaceri dacă intimatul Consiliul Județean Mehedinți nu ar fi urmărit alte interese.

Aceeași parte a mai arătat că instanța de apel nu a avut în vedere că, la data producerii prejudiciului (anul 2014), proiectul său de afaceri nu era viitor sau eventual, ci funcționa de 9 ani, iar investițiile datorate erau deja realizate.

De asemenea, a învederat că instanța de apel nu a ținut cont de împrejurările că exista un contract de parteneriat public-privat, încheiat pe o durată de 15 ani și că produsele furnizate erau funcționale.

Recurenta-reclamantă a mai criticat considerentul, prin care instanța de apel a reținut că valoarea prejudiciului a fost stabilită prin raportare la cifra de afaceri, iar nu prin raportare la veniturile realizate.

Aceeași parte a susținut că acest considerent încalcă art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014, care prevede că cifra de afaceri netă înseamnă sumele obținute din vânzarea de produse și prestarea de servicii (...).

Drept urmare, instanța de apel s-a aflat în eroare când a reținut că cifra de afaceri este diferită față de sumele obține de recurenta-reclamantă din vânzări.

Astfel, dacă ar fi avut nelămuriri cu privire la componența sumelor din raportul de expertiză, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților aceste aspecte și, în temeiul art. 22 C. proc. civ., să solicite relații suplimentare de la expert.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1382-1383 C. civ. în privința răspunderii solidare a angajaților chemați în judecată, întrucât a reținut că răspunderea prepușilor nu poate fi angajată decât ca urmare a solicitării comitentului, respectiv a Consiliului Județean Mehedinți.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A. a depus întâmpinare la 25 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare la 27 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Județean Mehedinți a depus întâmpinare la 28 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 17 aprilie 2019, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatele-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a susținut că pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1382-1383, art. 1385 alin. (2) și art. 1386 C. civ. și art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014, după care a formulat noi critici cu privire la decizia recurată.

Intimata-pârâtă Compania pentru Servicii Publice Mehedinți S.A. a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează recursul și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs faptul că prejudiciul pretins în cauză nu este eventual, ci unul viitor și cert.

Or, caracterul eventual al prejudiciului a fost stabilit de către instanța de apel în urma evaluării probelor administrate în cauză. Relevant în acest sens este chiar considerentul evocat de autoarea recursului, prin care instanța de apel a reținut că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât a fost determinat în baza unor acte contabile anterioare perioadei pentru care s-a pretins.

Ca atare, susținerile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1385 alin. (2) și art. 1386 C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate, întrucât pleacă de la premisa, infirmată de instanța de apel în urma evaluării probatoriilor, în sensul că prejudiciul are caracter cert. Or, acest aspect nu poate fi examinat în recurs, întrucât ar presupune reevaluarea probelor aflate la dosarul cauzei.

Critica prin care s-a arătat că neindicarea de către instanța de apel a momentului la care ar fi trebuit să se raporteze pentru determinarea caracterului cert al prejudiciului echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest aspect nu poate fi încadrată în motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii, de vreme ce instanța de apel a reținut că prejudiciul este eventual, iar nu unul cert.

Aserțiunea recurentei-reclamante, în sensul că ar fi avut șanse să continue proiectul său de afaceri dacă intimatul Consiliul Județean Mehedinți nu ar fi urmărit alte interese, astfel cum rezultă raportul de expertiză, vizează tot temeinicia deciziei recurate, întrucât se referă la probele administrate în cauză.

Criticile referitoare la nerespectarea Ordinului nr. 1802 din 29 decembrie 2014 sunt irelevante în economia litigiului din moment ce considerentele privitoare la cifra de afaceri nu au fost determinate la pronunțarea soluției din apel.

Cu privire la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 1382-1383 C. civ. referitoare la răspunderea solidară a angajaților chemați în judecată, recurenta-reclamantă nu a arătat cum trebuiau aplicate respectivele dispoziții în cauza dedusă judecății.

În acest context, instanța supremă reține că încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului.

Criticile formulate prin punctul de vedere la raport nu reprezintă o dezvoltare a motivelor invocate prin cererea de recurs, ci o completare a acestor motive. Fiind formulate cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceste critici nu pot fi examinate de instanța de recurs.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei nr. 1133/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.