ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2021

HOTĂRÂRE

22.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 6 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.642,45 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise și neachitate și la plata sumei de 199,33 RON, reprezentând dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 și următoarele, art. 94 și art. 112 C. proc. civ., art. 1270, art. 1350, art. 1538 C. civ.

La termenul din 15 februarie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1535/2021 din 15 februarie 2021, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar, potrivit art. 130 alin. (2) din Cod, necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În privința noțiunii de profesionist, instanța a reținut că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori definește profesionistul ca fiind persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Totodată, a arătat că Legea nr. 287/2009 privind C. civ., în vigoare începând cu 01.10.2011, definește la art. 3 alin. (2) și (3) profesionistul ca fiind cel care exploatează o întreprindere, iar exploatarea întreprinderii presupune exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., noțiunea de profesionist prevăzută de art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În continuare, instanța reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Analizând dispozițiile anterior enunțate, instanța a constatat că, în prezenta cauză, reclamanta are calitatea de profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea 193/2000 și art. 3 din C. civ., acționând în vederea exploatării unei întreprinderi și în scopul realizării unui profit. De asemenea, pârâtul are calitatea de consumator, neexistând niciun element care să conducă la ideea că acesta acționează în scopuri comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., întrucât art. 121 din Cod instituie un caz de competență teritorială exclusivă, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator putând fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Arată că regula de competență este de ordine publică, rațiunea acesteia constând în protejarea consumatorului, prezumat a avea o poziție mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Totodată, a reținut că, din interogarea bazei de date D.E.P.A.B.D., a rezultat faptul că, începând cu data de 17.03.2016, pârâtul are domiciliul în județul Neamț.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că domiciliul pârâtului consumator nu se află în circumscripția Judecătoriei Iași, ci, în circumscripția Judecătoriei Piatra Neamț.

Astfel, invocând prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la 24 februarie 2021, sub același număr de dosar.

Instanța a dispus citarea părților pentru termenul de judecată din 25.05.2021, pârâtul fiind citat la adresa rezultată din D.E.P.A.B.D.

La termenul din 25 mai 2021, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra Neamț prin raportare la mențiunile de pe dovada de înmânare a citației.

Prin sentința civilă nr. 1802 din 25 mai 2021, instanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași. Totodată, constatând existența conflictului negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut cu titlu prealabil faptul că, fiind citat pârâtul în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, dovada de înmânare a citației s-a întors la dosar cu mențiunea "destinatar mutat din localitate - casă vândută". În accepțiunea instanței de conflict, acest aspect a ridicat problema determinării domiciliului, așa cum a fost el avut în vedere de către Judecătoria Iași, fiind evident că pârâtul nu mai domiciliază la adresa rezultată din interogarea D.E.P.A.B.D.

Totodată, instanța de conflict a evocat dispozițiile art. 87 C. civ., precum și observațiile făcute în cadrul Deciziei nr. 210/22.01.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui conflict negativ de competență, care a hotărât că, în materia determinării competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu, prevăzută la art. 5, teza I vechiul C. proc. civ. (art. 107 noul C. proc. civ.), trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuiește efectiv.

De asemenea, a mai arătat că, prin Decizia nr. 1302/2019, Înalta Curte a reținut că noțiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege într-o speță în care s-a pus o problemă asemănătoare privind competența teritorială exclusivă, în sens procedural, reprezintă locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită.

Prin urmare, instanța de conflict a reținut că noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Totodată, Judecătoria Piatra Neamț, în acord cu Judecătoria Iași, a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ. și a reținut că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, regula de competență fiind de ordine publică, rațiunea acesteia constând în protejarea consumatorului, prezumat a avea o poziție mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Cu toate acestea, ținând cont de cele expuse anterior, instanța de conflict a reținut că, în situația de față, domiciliul efectiv al pârâtului nu se află pe raza Judecătoriei Piatra Neamț.

Mai mult, față de obiectul specific al acțiunii, pretenții legate de consumul de energie electrică, instanța a reținut faptul că locul de consum pentru care se solicită aceste pretenții este situat în Iași, la acest loc fiind, de altfel, comunicată acțiunea către pârât, așa cum reiese din dovada de înmânare de la dosar, astfel încât, în sens procedural, comunicarea a fost legal îndeplinită, fiind depusă la cutia poștală, fără a exista vreo dovadă că pârâtul nu locuiește la acea adresă.

Prin urmare, a considerat că protejarea consumatorului și păstrarea echilibrului între profesionist și consumator se realizează prin desfășurarea procesului în fața instanței de la domiciliul efectiv al consumatorului, și nu în fața unei instanțe unde nu mai domiciliază, fiind chiar efectuată mențiunea de către agentul procedural că acea casă a fost vândută.

Așadar, constatând că domiciliul pârâtului consumator nu se află efectiv în circumscripția Judecătoriei Piatra Neamț, ci în circumscripția Judecătoriei Iași, acolo unde se află și locul de consum, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Piatra Neamț și Judecătoria Iași și a suspendat din oficiu judecata cauzei, înaintând dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 iunie 2021, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Iași și Judecătoria Piatra Neamț - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competență privește interpretarea diferită pe care instanțele de judecată aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu.

Astfel, conform dispozițiilor art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Art. 91 din același act normativ prevede că:

"(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că noțiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege enunțate mai sus vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarele ambelor instanțe, pârâtul a fost citat în fața Judecătoriei Iași, la adresa din municipiul Iași, Județul Iași, procedura fiind legal îndeplinită, iar, la Judecătoria Piatra Neamț, citarea a avut loc la adresa obținută în urma interogării bazei de date a evidenței populației, din satul Dușești nr. 74, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț.

Având în vedere că citația emisă la adresa din județul Neamț a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat din localitate - casă vândută", așa cum reiese din înscrisul aflat la fila x aflat în dosarul Judecătoriei Piatra Neamț, Înalta Curte reține că, deși figurează în evidențele oficiale, în realitate, acea adresă de domiciliu a pârâtului nu poate face nicicum dovada domiciliului în fapt al pârâtului atâta vreme cât procedura de citare de la adresa din județul Neamț nu a fost legal îndeplinită, plicul fiind restituit cu mențiunea mai sus arătată.

Cu toate acestea, așa cum reiese din alte documente aflate la dosarul Judecătoriei Iași, pârâtul figurează în evidențele reclamantei și cu alte adrese.

Astfel, Înalta Curte reține că, pe lângă adresa din str. x, unde a avut loc inițial procedura de citare, neviciată, și locul de consum din Iași, Strada x nr. 10, la dosarul cauzei există și alte documente în care numele pârâtului este asociat cu o altă adresă tot din Iași. În concret, este vorba de adresa din Iași, str. x, cod poștal x, județul Iași.

Astfel, printre documentele depuse de reclamantă, în care această ultimă adresă este menționată în dreptul numelui pârâtului, se numără situația centralizată a datoriilor din 28.07.2020, somația privind plata datoriilor și confirmarea de primire a acesteia semnată în clar C., la 26 mai 2020, factura fiscală nr. x din 09.12.2019, factura fiscală nr. x din 08.06.2020, factura fiscală nr. x din 28.07.2020 .

Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că domiciliul existent în evidențele oficiale, respectiv sat Dușești nr. 74, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, apare ca fiind lipsit de relevanță.

Cu toate acestea, în considerarea celorlalte elemente de fapt care reies din documentele depuse de reclamantă la dosarul cauzei, pe care Judecătoria Iași nu le-a valorificat, și care fac dovada faptului că pârâtul locuiește efectiv tot în municipiul Iași, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași, Înalta Curte reține că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.