ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2022

HOTĂRÂRE

23.02.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 23 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și Spitalul Clinic de Urgență Prof dr. D., stabilirea culpei medicale a pârâților persoane fizice, în calitate de medici, cu ocazia efectuării intervenției chirurgicale de tiroidectomie totală la care a fost supusă în data de 06 decembrie 2017, precum și obligarea pârâtei persoană juridică, în solidar cu pârâții persoane fizice, la plata sumei de 156.520 RON și a unei prestații periodice de 4.472 RON, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data pensionării reclamantei sau recuperării capacității depline de muncă conform calificării sale profesionale, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și art. 1373 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 641 din 09 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând, în esență, că, în speță, sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 95/2006, care, la art. 684, prevede că în cazul cererilor prin care se invocă un act de malpraxis medical, inclusiv în cazul în care partea de adresează direct instanței de judecată, iar nu Comisiei de monitorizare și competență profesională, competența materială aparține judecătoriei, nefiind aplicabile dispozițiile art. 95 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 5057 din 2 iunie 2021, a admis excepția necompentenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În motivare, această instanță a reținut că, în privința competenței materiale, Legea nr. 95/2006 stabilește competența judecătoriei în cazuri de malpraxis, fără a condiționa această competență de derularea sau nu a procedurii administrative prealabile.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a apreciat că este incidentă regula de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., pentru situația în care pârâtul este o persoană fizică, stabilindu-se că cererea se formulează la instanța unde are domiciliul pârâtul; însă, prin art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se instituie o competență teritorială alternativă, consumatorul putându-se adresa instanței de la domiciliul său pentru repararea prejudiciului produs acestuia.

S-a mai arătat că art. 2 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 definește operatorul economic ca fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale, printre altele prestează servicii, iar, în speță, pârâtul (spitalul) se încadrează în această noțiune, fiind aplicabile prevederile legale privind drepturile consumatorului, dată fiind calitatea acestui pârât de prestator de servicii medicale.

Concluzionând, instanța a reținut că, întrucât reclamanta a ales să se adreseze instanței de la domiciliul său, fiind aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această instanță, respectiv Judecătoria Târgoviște, este competentă să soluționeze cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 4036 din 10 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta urmărește atragerea răspunderii civile a pârâților pentru prejudiciile cauzate prin erorile profesionale săvârșite în prestarea unor servicii medicale defectuoase, pretins contrare obligațiilor stabilite prin legea specială, sunt incidente dispozițiile art. 687 din Legea 95/2006, potrivit cu care "Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.", dispoziții care se aplică cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant, aspect reținut de ÎCCJ în Decizia nr. 33/2008 în care s-a stabilit că "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".

În ceea ce privește invocarea art. 684 alin. (2) din Legea 95/2006, potrivit cu care "Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun", instanța a arătat că nu poate fi interpretată ca o derogare de la aplicarea legii speciale în ceea ce privește soluționarea cauzelor în care se invocă legea specială.

De altfel, instanța a reținut că mențiunile prevăzute în cap VI reprezentând Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale, nu stabilesc o aplicare alternativă a legii în mod diferit după cum este sesizată sau nu Comisia medicală, respectiv aplicarea legii speciale în situația sesizării Comisiei medicale și normele generale în situația în care se formulează acțiune la instanța de judecată.

Instanța, în acord cu Tribunalul Dâmbovița, a apreciat că jurisprudența majoritară a instanțelor este în sensul că îi revine judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat competența de soluționare a cauzelor în care se invocă săvârșirea unui act de malpraxis, aceasta fiind și opinia majoritară a Î.C.C.J. exprimată în soluționarea unor conflicte de competență.

Astfel, Judecătoria Târgoviște a reținut că instanța competentă teritorial este instanța unde a avut loc actul de malpraxis reclamat, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor, îl constituie cererea de chemare în judecată prin care, în temeiul art. 1349, art. 1357 și art. 1373 din C. civ., precum și a Legii nr. 95/2006, reclamanta A. a solicitat acordarea daunelor morale și materiale, urmare a unui caz de malpraxis.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența de soluționare a cauzei în raport de prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, respectiv de cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

Se constată că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat stabilirea culpei medicale a pârâților persoane fizice, în calitate de medici, cu ocazia efectuării intervenției chirurgicale de tiroidectomie totală la care a fost supusă în data de 06 decembrie 2017, precum și obligarea pârâtei persoană juridică, în solidar cu pârâții persoane fizice, la plata sumei de 156.520 RON și a unei prestații periodice de 4.472 RON, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data pensionării reclamantei sau recuperării capacității depline de muncă conform calificării sale profesionale, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată se reține incidența art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, care definește noțiunea juridică de malpraxis în sensul că este "eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice".

Conform art. 687 din Legea nr. 95/2006, "instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute de prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat".

Astfel, art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabilește o competență materială specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competența de drept comun, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă, totodată, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziții finale din actul normativ menționat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiționată de raportarea la un alt text de lege, vizând deci soluționarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Se reține, de asemenea, aspectul că posibilitatea pe care art. 684 din Legea nr. 95/2006 o dă persoanelor prejudiciate prin actul de malpraxis de a contesta decizia Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, nu are niciun efect asupra competenței instanței care judecă o astfel de cauză.

Faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe prevederile comune din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală nu poate atrage o altă competență de soluționare, respectiv cea a dreptului comun, trimiterea la normele dreptului comun fiind în completarea celor speciale.

Ca atare, cum în cauză, competentă teritorial, potrivit prevederilor legii speciale, este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, iar potrivit cererii de chemare în judecată, intervenția chirurgicală a fost efectuată la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. D., care are calitatea de pârât în cauză și al cărui sediu se află în municipiul București, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.