ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 25/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, la data de 6 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 70.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile făcute pentru îngrijirile medicale ocazionate de leziunile provocate de accidentul rutier a cărui victimă a fost și a sumei de 1.000.000 RON, reprezentând despăgubire pentru suferința morală pe care a înregistrat-o.

Prin sentința civilă nr. 3160 din data de 9 octombrie 2018, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința nr. 2059 din data de 10 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâtul B., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea din data de 9 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței material procesuale a acestei secții, invocată din oficiu; a declinat competența soluționării cauzei secției a III-a civile a Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 42 din data de 7 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a civile a Tribunalului București.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă

Prin sentința civilă nr. 251 din data de 18 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei; a respins cererea formulată de reclamanta A. ca prescrisă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Prin decizia civilă nr. 314 din data de 28 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 251 din data de 18 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018; a anulat sentința civilă apelată; a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul B..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, instanța de apel, în opinia sa, dând o interpretare greșită probelor administrate în cauză.

Astfel, a apreciat că reprezintă o eroare cele constatate de instanța de apel, în sensul că termenul general de prescripție de 3 ani nu a fost împlinit, precum și că acesta a început să curgă de la data de 15 mai 2017.

A precizat că accidentul a avut loc la data de 2 martie 2014, iar, la data de 24 aprilie 2014, reclamanta A. l-a împuternicit pe tatăl său în vederea reprezentării în fața tuturor organelor de cercetare, însă nu există nicio cerere expresă de constituire ca parte civilă.

Recurentul-pârât a mai arătat și că instanța de apel a reținut că, la data împuternicirii, împuternicitul ar fi formulat o cerere de constituire ca parte vătămată, dar înscrisul aflat la dosarul cauzei nu îmbracă această formă, astfel încât art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu este aplicabil speței.

Ca atare, în opinia recurentului-pârât, hotărârea atacată cuprinde elemente contradictorii în sensul în care, pe de o parte, instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a apreciat că prescripția nu este întreruptă prin cererea de chemare în judecată.

A mai susținut recurentul-pârât și că, în speță, concluzia instanței de apel este eronată, raportat la dispozițiile art. 2541 alin. (6) C. civ. și art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., coroborate cu momentul emiterii ordonanței de clasare și momentul introducerii cererii de pretenții deduse judecății.

A subliniat că despăgubirile morale și materiale pot fi solicitate în cadrul unei acțiuni timp de 3 ani de la producerea accidentului, care, în cauză, a avut loc la data de 2 martie 2014.

Totodată, a apreciat că sunt străine de cauză cele susținute, prin cererea de apel, cu privire la procura notarială și a arătat că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea art. 2517 și a art. 2528 C. civ., în ceea ce privește excepția prescripției, iar aspectele menționate în cadrul apelului referitoare la cererea nr. x/2014 nu sunt de natură a justifica lipsa unei cereri făcute de către partea vătămată în ceea ce privește declararea de constituire de parte civilă.

A menționat că este evident că procura la care s-a făcut referire este un înscris realizat pro causa, în condițiile în care, la data formulării cererii, tatăl nu deținea și calitatea de reprezentant legal.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În esență, intimata-pârâtă C. S.A. a apreciat că recursul este fondat, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a aplicat corect normele de drept material privind prescripția extinctivă, respectiv dispozițiile art. 2542 alin. (1) C. proc. civ.

În termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, ca legală și temeinică.

Totodată, a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, făcând trimitere la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., art. 487 și art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ, intimata-reclamantă a arătat că recurentul-pârât s-a limitat la a enumera nemulțumirile sale cu privire la raționamentul instanței vizând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, fără a dezvolta argumente care să susțină aceste nemulțumiri, ceea ce echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

Recurentul-pârât B. nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reținându-se că urmează a se aprecia dacă, în speță, criticile recurentului-pârât pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă excepția nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă A. .

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar părțile nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare prin prisma excepției nulității recursului.

II.4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurentul-pârât a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel, ce a determinat concluzia că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu s-a împlinit.

Astfel, criticând cele reținute de către instanța de apel, în sensul că, în speță, prescripția de 3 ani, începută la data de 2 martie 2014, a fost întreruptă la data formulării cererii de constituire ca parte civilă, și susținând că există o motivare contradictorie a deciziei recurate, precum și că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 2541 alin. (6) C. civ. și ale art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., recurentul-pârât a adus în discuție aspecte ce țin de situația de fapt a speței și a contestat valoarea dată de către instanță procurii prin care intimata-reclamantă l-a împuternicit pe D. să o reprezinte în fața oricăror autorități competente, inclusiv la poliție, spital, parchet, societăți de asigurări, precum și în fața oricăror instanțe de judecată, în legătură cu accidentul rutier în care a fost implicată, produs la data de 2 martie 2014.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, criticile ce vizează aspecte care țin de situația de fapt și de aprecierea probelor cauzei neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, această cale de atac fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, iar această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Astfel, instanța de recurs nu are competența de a proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege, nici aprecierile personale ale părții cu privire la aspectele supuse judecății și nici cele susținute cu privire la o pretinsă aplicare eronată a prevederilor art. 2541 alin. (6) și ale art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., coroborate cu momentul emiterii ordonanței de clasare și cel al introducerii cererii deduse judecății.

Aceasta, întrucât deși tinde a susține aplicarea greșită a unor norme de drept material și, ca atare, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze de ce raționamentul instanței de apel este unul greșit din această perspectivă, simpla afirmare a unei greșite aplicări a unor texte de lege nefiind aptă a reprezenta un veritabil motiv de nelegalitate.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 28 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.