ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2021

HOTĂRÂRE

30.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 12 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" și Centrul Medical Județean Dâmbovița al Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței ca pârâții să fie obligați în solidar să îi plătească suma 196,05 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile noiembrie 2020, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație și la care se va calcula și dobânda legală penalizatoare.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 581 din 03 martie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

2.2). La data de 08 aprilie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar prin sentința civilă nr. 3251 din 06 mai 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a declinat competenta de solutionare a cauzei, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" și Centrul Medical Județean Dâmbovița al Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Dambovița; a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În ceea ce privește natura litigiului, Tribunalul a apreciat, ca și Tribunalul Dâmbovița, că este una de asigurări sociale, partea reclamantă invocând nerespectarea unui drept social conferit în calitate de pensionar fost polițist potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Refuzul autorităților de a deconta contravaloarea medicamentelor sau de a emite rețetă electronică se circumscrie unui drept privind asigurările sociale de sănătate.

Or, conform prevederilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 și art. 153 din același act normativ, a considerat că pretențiile reclamantului nu se circumscriu niciuneia dintre aceste cazuri, drepturile invocate derivând din Legea nr. 360/2002.

A reținut, în continuare, dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 111 din C. proc. civ., și că domiciliul reclamantului este în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița, iar sediul unuia dintre pârâți este tot în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița.

Mai mult, s-a reținut, conform art. 112 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Astfel, în condițiile în care reclamantul a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța competentă în funcție de domiciliul său și al sediului unuia dintre pârâți, a apreciat că această instanță este competentă să soluționeze cauza.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată, în speță, nu a fost instituită o competență teritorială exclusivă, ca în cazul acțiunilor reale.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

În cauză, devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Or, în speță, motivat de faptul că pârât este Centrul Medical Județean Dâmbovița al Ministerului Afacerilor Interne, este atrasă incidența art. 111 C. proc. civ., care reglementează situația cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public.

Prin textul de lege menționat s-a instituit o competență teritorială alternativă, stipulându-se în sensul că "cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori de la instanța de la sediul pârâtului".

Se reține, deci, că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar în situația în care acesta ar sesiza o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

Așadar, chiar și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței, instanța neputând invoca din oficiu excepția de necompetență. În absența unui demers al pârâtului exercitat în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța sesizată rămâne învestită cu soluționarea cauzei.

Or, în cauză, pârâtul Centrul Medical Județean Dâmbovița al Ministerului Afacerilor Interne nu a formulat întâmpinare și nici nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Mai mult, se constată că domiciliul reclamantului este în loc. Târgoviște, jud. Dâmbovița, iar sediul unuia dintre pârâți este tot în loc. Târgoviște, jud. Dâmbovița, aspecte cu relevanță în determinarea instanței competente să soluționeze cauza.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița, în fața căruia nu a fost invocată de către pârât excepția necompetenței teritoriale a instanței în condițiile sus citatului articol, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea acestuia.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., raportat la art. 111 C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.