ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562/2021

HOTĂRÂRE

17.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 21.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" și Centrul Medical Dâmbovița al MAI cu sediul în Târgoviște, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, primul pârât să fie obligat să îi plătească suma de 193,91 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile august- octombrie 2020 ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație și la care se va calcula și dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acțiunii; al doilea pârât să fie obligat să îi emită rețetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către cei doi medici specialiști în cardiologie și urologie.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă prin sentința civilă nr. 420 din 18.02.2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În argumentarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că prezenta cauză se încadrează în ipoteza a doua a art. 154 din legea 263/2010 acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" și Centrul Medical Dâmbovița al M.A.I. la decontarea medicamentelor fostului polițist, actual pensionar, pârât care nu este nici CNPP, nici casă teritorială sau sectorială de pensii.

S-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și cum în cauză, pârâtul își are sediul în București, competența revine Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, iar în ce privește capătul 2 de cerere, referitor la obligarea medicului de familie din cadrul Centrul Medical Dâmbovița al M.A.I. să îi emită rețetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumirea comercială de către medicii specialiști, s-a reținut că această solicitare constituie o obligație de a face, a cărei competență teritorială este stabilită prin norme de ordine privată, pentru care nu este obligatorie o anumită instanță, operând în cauză prorogarea judiciară de competență, prin raportare la competența teritorială exclusivă a primului capăt de cerere.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 2546 din 08.04.2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale; a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT AMBULATORIU "Dr. Nicolae Kretzulescu" și CENTRUL MEDICAL DÂMBOVIȚA AL M.A.I., în favoarea Tribunalului Dambovița; a constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În argumentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că domiciliul reclamantului este în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița, iar sediul unuia dintre pârâți este tot în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița.

Mai mult, conform art. 112 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Astfel, s-a reținut că în condițiile în care reclamantul a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța competentă în funcție de domiciliul său și al sediului unuia dintre pârâți, această instanță este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.

În cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

În speță, natura prezentului litigiului, este una de asigurări sociale, motiv pentru care normele de competență aplicabile în cauză sunt norme de ordine privată de la care părțile pot deroga.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Este de reținut că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița și, prin alegerea astfel făcută, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanța, posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă.

Fiind vorba de o competență teritorială relativă, invocarea de către instanță, din oficiu, a excepției este contrară manifestării de voință a reclamantului, care a optat pentru introducerea acțiunii la o anumită instanță.

Așadar, prin alegerea exprimată de reclamant la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței".

În această situație, nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. Instanța sesizată rămânând competentă să soluționeze pricina.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.