ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 37/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 37/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" și Centrul Medical Dâmbovița al MAI, a solicitat, ca primul pârât să fie obligat să îi plătească suma 303,21 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile iulie 2019 - septembrie 2019, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație și la care se va calcula și dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acțiunii; iar al doilea pârât să fie obligat să îi emită rețetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către medicii specialiști.
Pârâtul Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu (CMDTA) "Dr. N. Kretzulescu" București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată de la 16 octombrie 2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința nr. 1644 din 16 octombrie 2019, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. În motivarea acestei soluții, s-a reținut că obiectul dosarului este un litigiu de asigurări sociale. Potrivit dispozițiilor capitolului VIII al Legii nr. 263/2010, art. 154 alin. (2), intitulat Jurisdicția asigurărilor sociale, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, însă celelalte cereri, cum este cazul și prezentei cereri, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. În cauză pârâtul chemat în privința pretenției principale are sediul în București, astfel instanța a apreciat că instanța competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul București.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului București.
Prin sentința nr. 7305 din 17 decembrie 2019, pronunțată în același dosar, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Prin încheierea din 18 decembrie 2019, instanța a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței nr. 7305 din 17 decembrie 2019, în sensul menționării că se constată ivit conflictul negativ de competenta, se suspendă judecarea cauzei și se dispune înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea solutionarii conflictului negativ de competență.
În esență, instanța a reținut că obiectul dosarului este un litigiu de asigurări sociale. Refuzul autorităților de a deconta contravaloarea medicamentelor sau de a emite rețetă electronică încalcă un drept privind asigurările sociale de sănătate. Pretențiile reclamantului nu se circumscriu niciunuia cazurile prevăzute de art. 152 din Legea nr. 263/2010, drepturile invocate derivând din Legea nr. 360/2002. Ca urmare, competența materială a fost stabilită conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ. în favoarea tribunalului. În ceea ce privește stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial, s-a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 111 coroborate cu cele ale art. 112 și 116 C. proc. civ., în temeiul cărora reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public, fie la instanța de la domiciliul său, fie la instanța de la sediul oricăruia dintre pârâți, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Or, domiciliul reclamantului este în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița, iar sediul unuia dintre pârâți, respectiv Centrul Medical Dâmbovița al MAI, este tot în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantului de a i se deconta contravaloarea medicamentelor pentru perioada menționată și de a i se elibera rețetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către medicii specialiști, natura prezentei cauze fiind aceea de litigiu de asigurări sociale, iar drepturile invocate de reclamant derivă din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Din interpretarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 360/2002 coroborate cu cele ale art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind sistemul pensiilor militare de stat, rezultă că prevederile Legii nr. 223/2015, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.
În ceea ce privește instanța competentă din punct de vedere teritorial, se reține că în temeiul prevederilor art. 111 C. proc. civ., reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public, fie la instanța de la domiciliul său, fie la instanța de la sediul oricăruia dintre pârâți.
Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speță, reclamantul, cu domiciliul în județul Dâmbovița, a ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița.
Conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, daca întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată. Excepția a fost invocată de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe. Din analiza textului de lege evocat mai sus rezultă cu claritate că numai pârâta poate invoca o astfel de excepție.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.