ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2810/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., obligarea acestora la plata sumei de 478.000 RON, reprezentând lucrări de îmbunătățire și modernizare la apartamentul nr. x situat în București, str. x, lucrări care au adus un spor de valoare imobilului.

În drept, a invocat incidența dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001.

La 10 decembrie 2018, pârâții C., D. și E. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, în principal, ca fiind prescrisă, introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și pentru existența autorității de lucru judecat; în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Pe cale reconvențională, au solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata fructelor civile ale apartamentului în discuție, pentru perioada 29 martie 2007, până la soluționarea cauzei, suma estimată fiind de 1.000 RON.

La 11 decembrie 2018, pârâta B. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, invocând aceleași excepții și solicitând obligarea reclamantului-pârât la plata fructelor civile ale apartamentului în discuție, începând cu luna martie a anului 2007, până în anul 2013, suma fiind estimată provizoriu la 1.000 RON.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții reclamanți cu privire la cererea principală.

Prin sentința nr. 2642 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea principală pentru existența autorității de lucru judecat; a admis excepția lipsei calității procesuale active în raport de cererile reconvenționale; a respins cererile reconvenționale formulate de pârâții B., C., D. și E., ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 1664 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2642 din 21 noiembrie 2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 1664 din 2 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs recurentul reclamant A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., reținând existența autorității de lucru judecat a sentinței nr. 9225 din 23 octombrie 2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2013.

Învederează că instanța s-a raportat la dispozitivul hotărârii fără a avea în vedere și considerentele pe care acesta s-a sprijinit, respectiv că intimații nu erau proprietari la momentul pronunțării sentinței nr. 9225 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București și, prin urmare, nu aveau calitate procesuală pasivă. Susține că, în prezenta cauză, a depus înscrisuri din care rezultă calitatea pârâților de proprietari ai apartamentului nr. x.

Recurentul a solicitat să se constate că intimații au calitate procesuală pasivă, neexistând autoritate de lucru judecat în raport de sentința anterior menționată, prin care s-a stabilit că aceștia nu au calitatea cerută de normele procesuale pentru a achita contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului întrucât dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 prevăd că sporul de valoare se achită de persoanele îndreptățite.

Prin întâmpinarea, intimata B. a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații D., E. și C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum și excepția de netimbrare a recursului.

La 4 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 10 iunie 2021, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombire 2021, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 16 decembrie 2021 pentru soluționarea acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a considerat că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, cu referire la sentința civilă nr. 9225 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2013, în condițiile în care, în cauză, instanța s-a raportat la dispozitivul hotărârii prin care s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâților fără a avea în vedere și considerentele pe care aceasta s-a sprijinit, respectiv că intimații nu erau proprietari la momentul pronunțării sentinței nr. 9225 din 23 octombrie 2014 de către Judecătoria Sectorului 4 București, aspect ce nu mai poate fi avut în vedere față de înscrisurile depuse în prezenta cauză, din care rezultă calitatea pârâților de proprietari ai apartamentului nr. x, apreciind că această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, recurentul a reproșat aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, și nu de drept material, astfel încât criticica formulată nu se încadrează în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, care vizează încălcarea de către instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din această perspectivă și în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța care a pronunțat decizia recurată a realizat o justă interpretare și aplicare a prevederilor incidente, vizând îndeplinirea condițiilor legale pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic.

Autoritatea de lucru judecat privește și hotărârile prin care au fost admise excepții peremptorii, precum cea care vizează calitatea procesuală pasivă. Astfel, art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Verificând decizia recurată prin prisma modalității de aplicare a dispozițiilor legale privind condițiile autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de apel, în analiza îndeplinirii cerinței triplei identități - de părți, obiect și cauză, a constatat că se identifică aceleași pretenții, constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, aceeași cauză juridică, determinată de anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996, ce a constituit titlul de proprietate al reclamantului și al autorilor săi, fiind îndeplinită și cerința identității din punct de vedere al părților, în condițiile în care reclamantul este singurul moștenitor al părinților săi ce au figurat ca reclamanți în dosarul anterior, iar D. și E. sunt succesorii în drepturi ai lui F., pârâtul din primul proces, care a stat în judecată alături de B. și C..

Contrar celor susținute de către recurentul relamant prin motivele de recurs, situația reținută în considerentele sentinței civile nr. 9225 din 23 ianuarie 2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, în primul litigiu, ce a condus la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C. și a numitului F., autorul pârâților D. și E., nu s-a modificat.

Astfel, cererea pârâților B., C. și a numitului F. de obligare a Municipiului București prin Primar la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a apartamentului nr. x din București, Bd. x, corp C, sector 4 a fost respinsă ca prematur formulată, nefiind făcută dovada că, până în prezent, în favoarea pârâților a fost emisă o dispoziție de restituire în natură a apartamentului în litigiu.

Având în vedere dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora obligația de plată a sporului de valoare adus de chiriași/foști proprietari revine persoanei îndreptățite, se constată că cele reținute în considerentele sentinței civile nr. 9225 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu privire la faptul că obligația de despăgubire nu incumbă pârâților persoane fizice, în lipsa unei dispoziții de restituire în natură a imobilului către aceștia, se mențin și în prezenta cauză.

Față de cele anterior reținute cu privire la caracterul nefondat al criticii formulate de către recurentul reclamant din perspectiva validării de către curtea de apel a constatării primei instanțe referitoare la incidența în cauză a autorității de lucru judecat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

Totodată, în raport de dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția de respingere, ca nefondată, a căii de atac exercitate în cauză, va obliga pe recurentul- reclamant A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat și către intimații E., D. și C. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 450 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1664 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la cheltuieli de judecată, respectiv 450 RON către intimații E., D. și C. și 2000 RON către intimata B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2021.