ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 578/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 13 decembrie 2012, reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B., C., D., E. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: obligarea paratului Ministerul Economiei și Finanțelor la restituirea valorii de piață a imobilului pe care l-a achiziționat ca și cumpărător de bună credință în baza Legii nr. 112/1995 - valoarea imobilului 170.000 euro - echivalent 784.890 RON; obligarea pârâților persoane fizice în solidar la plata către reclamantul pârât a sumei de 35.000 euro (161.600 RON) la valoarea din momentul restituirii în RON, reprezentând cheltuielile de îmbunătățire și modernizare a imobilului (cheltuieli ce au adus un spor de valoare apartamentului achiziționat).

Pârâții-reclamanți B., C. și F. au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, evacuarea reclamantul-pârât A. din imobilul proprietatea pârâților-reclamanți și obligarea acestuia la plata lipsei de folosință pentru apartamentul proprietatea lor. În cazul în care se vor admite ambele cererii, s-a solicitat compensarea sumelor datorate reciproc.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului pârât A., prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă nr. 1103 din 16 august 2017, Tribunalul București, secția a IV -a civilă a admis în parte cererile de majorare a onorariului provizoriu formulate de experți și a dispus majorarea onorariilor provizorii cu suma de 1.500 RON pentru fiecare expert (exp. G. și exp. H.).

A obligat pe reclamant la plata sumei de 3.000 RON onorarii suplimentare experți, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

A respins, ca prescris, capătul de cerere principală referitor la plata contravalorii de piață a apartamentului, formulat de reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

A respins, ca nefondat, capătul secund al cererii de chemare în judecată, formulat de reclamantul-pârât A., privind obligarea pârâților C. B., D. și E., la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.

A respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere reconvențională referitor la evacuarea reclamantului-pârât.

A respins, ca nefondat, capătul secund al cererii reconvenționale referitor la plata contravalorii lipsei de folosință.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât pârâții-reclamanți B., C. și F., cât și reclamantul-pârât A..

Prin Decizia civilă nr. 292A din 9 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant-pârât A. și de către apelanții-pârâții-reclamanți B., C., D., E. și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat încheierea de ședință din 8 august 2017.

A anulat, în parte, sentința civilă, în ceea ce privește capătul 1 de cerere principală privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului și capătul 2 de cerere reconvențională referitor la contravaloarea lipsei de folosință.

A trimis cauza primei instanțe, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 19 iunie 2018, sub Dosar nr. x/2012.

Prin Încheierea din data de 18 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins obiecțiunile formulate de reclamantul-pârât cu privire la răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea instalații întocmit de dl. expert H., a amânat judecarea cauzei și a acordat un termen de judecată la 16 octombrie 2018, cu citarea părților lipsă.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a avut în vedere că aspectele susținute de reclamantul-pârât referitor la răspunsurile oferite de domnul expert H. cu privire la obiecțiunile privind raportul de expertiză specialitatea instalații pot fi lămurite pe baza probelor administrate în cauză.

Prin Încheierea din 19 februarie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins obiecțiunile formulate de părți la expertiza evaluatorie a expertului G. și cererea reclamantului pârât de înlocuire a expertului, motivând că expertul a răspuns la obiecțiuni, iar criticile referitoare la răspunsul acestuia reprezintă aspecte ce țin de aprecierea probatoriului.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 444 din 12 martie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B., C., D., E. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, sub aspectul capătului nr. 1 din cererea principală.

A obligat pârâții-reclamanți la plata către reclamantul pârât a sumei de 40.115 RON, reprezentând contravaloare lucrări cu caracter necesar și util efectuate la imobilul apartament, situat în București, B-dul x, nr. 23.

A admis în parte cererea reconvențională, sub aspectul capătului nr. 2 din cerere și a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 21.525 euro în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil aferentă perioadei 15 mai 2010 - 4 noiembrie 2013.

Împotriva încheierilor din 18 septembrie 2018 și 19 februarie 2019, precum și împotriva sentinței civile nr. 444 din 12 martie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul-pârât A. a formulat apel.

La 18 septembrie 2019 Curtea de Apel București a rămas în pronunțare asupra apelului și a amânat pronunțarea.

Prin Decizia civilă nr. 1175 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant-pârât A. împotriva încheierilor de ședință din 18 septembrie 2018 și 19 februarie 2019, respectiv împotriva Sentinței civile nr. 444 din 12 martie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, cu privire la capătul de cerere principal, având ca obiect contravaloarea îmbunătățirilor, în sensul că a obligat pe pârâții-reclamanți la plata către reclamantul-pârât a sumei de 57.243,98 RON.

A menținut în rest sentința.

Împotriva Încheierii din 18 septembrie 2019 și a deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, respectiv împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat recurs.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este netemeinică și nelegală întrucât curtea de apel a analizat sentința pronunțată de instanța de fond doar sub aspectul faptului că tribunalul nu a pus în discuție obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, fiind greșită aprecierea instanței că la termenul de judecată din 8 august 2017 procedura a fost completă. Ca urmare a lipsei de procedură, i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța interpretând greșit dispozițiile art. 13 și art. 154 C. proc. civ.

O altă critică adusă aceleiași hotărâri vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere referitor la plata contravalorii de piață a apartamentului - capăt de cerere respins ca prescris. Recurentul-reclamant a precizat că a făcut dovada existenței unei cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, însă "acest aspect nu a fost bine înțeles ca urmare a interpretării greșite", astfel încât cauza ar trebui trimisă la instanța de fond în vederea administrării probatoriului necesar soluționării acestui capăt de cerere.

Cu privire la Încheierea din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul a arătat că aceasta este netemeinică și nelegală întrucât probatoriul solicitat era util soluționării cauzei, susținând că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. ce permit administrarea probelor pe care instanța le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

A precizat că a solicitat administrarea probei testimoniale și a probei cu expertize, însă completul de judecată a respins probele solicitate, deși, în aprecierea reclamantului, acest probatoriu era util pentru dezlegarea cauzei.

Apreciind că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 22 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 18 septembrie 2019 și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea administrării probatoriului.

Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurentul-reclamant a arătat că instanța a reținut că lucrările contestate prin apel ca fiind neevaluate ar fi fost evaluate cu ocazia stabilirii sporului de valoare, aducând critici expertizelor efectuate în cauză. Instanța de apel a interpretat greșit raportul de expertiză, reținând că anumite lucrări ar fi fost evaluate, iar, din lipsă de probatoriu, a apreciat că anumite lucrări nu au fost executate de reclamant.

A arătat, de asemenea, că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor, respectiv celor vizând modalitatea de stabilire a sporului de valoare - au fost constatate mai multe lucrări executate, dar neevaluate, iar sporul de valoare nu a fost stabilit real.

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant a precizat că instanța de apel a apreciat greșit că hotărârea judecătorească și contractul de vânzare-cumpărare ar privi același spațiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006. Or, pentru spațiul din hotărârea judecătorească nu poate fi obligat la contravaloarea lipsei de folosință (dat fiind faptul că dreptul său nu a fost revocat niciodată), iar prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 19 august 1997 a predat spațiul după rămânerea irevocabilă a hotărârii (în anul 2006).

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Examinând recursul în raport de excepția tardivității, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din actele și lucrările dosarului se constată că Decizia nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost comunicată reclamantului A. la 24 mai 2018, recursul fiind înregistrat la 2 decembrie 2019, conform ștampilei de primire a curții de apel aplicată pe cererea de recurs.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, se constată că recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Cu referire la apărarea formulată de avocatul recurentului-reclamant, în sensul că în dispozitivul hotărârii era menționată calea de atac a recursului odată cu fondul, se reține că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca fiind tardiv declarat.

Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs recurentul-reclamant a arătat că încheierea este netemeinică și nelegală întrucât instanța de apel a respins probatoriul solicitat, probatoriu pe care recurentul îl apreciază ca fiind util soluționării cauzei, susținând că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. (cu referire, în fapt, la dispozițiile art. 129 din C. proc. civ. de la 1865 - aplicabil în cauză), ce permite administrarea probelor pe care instanța le consideră necesare.

Instanța constată că recurentul-reclamant nu a motivat critica formulată, limitându-se doar la a o enunța. Or, enunțarea unor texte de lege, fără o corelare a acestora cu cauza dedusă judecății, nu pot constitui critici ale argumentelor legale prezentate de instanță în pronunțarea hotărârii recurate, nemulțumirile părții în legătură cu administrarea probatoriului neraportându-se în niciun fel la considerentele hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor formulate de recurent în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București.

În ceea ce privește critica vizând expertizele efectuate în cauză, în sensul că instanța de apel ar fi interpretat greșit raportul de expertiză, constatând că anumite lucrări ar fi fost evaluate, iar din lipsă de probatoriu ar fi apreciat că anumite lucrări nu au fost executate de către reclamant, se reține că modalitatea în care instanța de apel a înțeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

A doua critică din recursul privind Decizia civilă nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București se referă la faptul că instanța de apel nu ar fi răspuns criticilor vizând modalitatea de stabilire a sporului de valoare.

Susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate. Examinând considerentele hotărârii, se constată că instanța de apel a analizat în mod detaliat (pag. 17 - 25) și a evidențiat care a fost valoarea îmbunătățirilor, care a fost sporul de valoare adus imobilului de către reclamant, pe categorii de lucrări, constatând chiar că sunt fondate criticile reclamantului pentru sporul de valoare de 11.766,76 RON pentru total instalații îmbunătățite de acesta.

Astfel, instanța de apel a reținut că "din probatoriul administrat rezultă că apelantul reclamant pârât a efectuat și aceste îmbunătățiri de 11766,76 RON reprezentând spor de valoare adus imobilului de apelantul reclamant pârât pentru total instalații îmbunătățite de acesta, compus din 11.057,21 RON pentru instalații sanitare, 144,18 RON pentru instalația de gaze naturale, 565,37 RON cablu de alimentare cu energie electrică.

Adăugându-se acest spor de valoare de 11.766,76 RON la sporul de valoare de 45.477,22 RON determinat inițial de Curte mai sus, din raportul expertului evaluator în construcții (51.098 x 0,89 = 45.477, 22), rezultă sporul de valoare de 57.243,98 RON cuvenit apelantului-reclamant-pârât."

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a apreciat greșit că hotărârea judecătorească și contractul de vânzare-cumpărare ar privi același spațiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006. Critica este doar enunțată, recurentul-reclamant precizând că pentru spațiul din hotărârea judecătorească nu poate fi obligat la contravaloarea lipsei de folosință întrucât dreptul său nu a fost revocat, iar prin contractul de vânzare-cumpărare a predat spațiul după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Cu privire la acest aspect, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Curtea a reținut că este nefondată critica din apel prin care apelantul a arătat că ar fi evacuat o parte din imobil în 2006, iar pentru cealaltă parte ar fi proprietar cu titlu neanulat, care ar fi reprezentat de Sentința civilă nr. 7382 din 15 iunie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. x/2001, definitivă prin Decizia civilă nr. 2978 A din 3 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Instanța de apel a arătat că apelantul-reclamant nu a evacuat o parte din imobil anterior procesului, astfel încât vreo parte din cererea de chemare în judecată să fi fost lipsită de interes/de obiect încă de la formularea sa, iar cu privire la faptul că ar fi locuit în continuarea într-o parte de imobil în baza unui titlu valabil, instanța a arătat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat, încă prin cea dintâi decizie de apel, faptul că reclamantul a fost evacuat prin executor judecătoresc în cursul procesului - la 4 noiembrie 2013.

A reținut, de asemenea, că Sentința civilă nr. 7382 din 15 iunie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin Decizia civilă nr. 2978 A din 3 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, nu este un act juridic constitutiv de proprietate sau translativ de proprietate, ci un act cu efect declarativ, ce viza doar o acțiune de partaj a cotei cumpărate prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract ce a fost anulat irevocabil prin Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Se constată, așadar, că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant, în sensul că instanța de apel ar fi apreciat că hotărârea judecătorească și contractul de vânzare-cumpărare ar privi același spațiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006, o atare interpretare neregăsindu-se în cuprinsul hotărârii recurate.

Pentru considerentele prezentate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - LM