ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6658/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6658/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București la data de 14 decembrie 2009, reclamanții G.A. și G.I.
au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat la
plata contravalorii imobilului situat în București, cumpărat în baza Legii nr.
112/1995 și pierdut într-o acțiune în revendicare formulată de fostul
proprietar.
În drept, reclamanții
au indicat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentința civilă
nr. 535 din 29 martie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a
admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârât la plata sumei de 368.000 de
euro (în lei la data plății), contravaloarea imobilului în litigiu și la plata
sumei de 5.800 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunțată
această sentință, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitori legali ai
persoanelor care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 trei apartamente în
imobilul menționat (etajul 2), iar dreptul de proprietate asupra imobilului a
fost desființat irevocabil ca urmare a admiterii acțiunilor în revendicare
formulate de fostul proprietar. Instanța a dispus efectuarea unei expertize de
evaluare a imobilului și a stabilit că reclamanții au dreptul la restituirea
prețului de piață al imobilelor în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001,
stabilind valoarea bunului la data evicțiunii.
Împotriva sentinței a
declarat apel Ministerul Finanțelor Publice susținând: excepția lipsei
calității procesuale pasive; că reclamanții nu au dreptul la valoarea de piață
a imobilului; și că suma stabilită pentru expertiza de evaluare a imobilului
este exorbitantă, fiind necesară o diminuare cu 30% având în vedere cererea
redusă din piața imobiliară.
Apelul a fost respins
ca nefondat, reținându-se că reclamanții au dreptul la despăgubiri egale cu
valoarea de piață a imobilului, în baza art. 50 alin. (2
1
) din Legea
nr. 10/2001, pentru că actele lor de vânzare nu au fost desființate, însă au
pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor în acțiunea în revendicare,
formulată de fostul proprietar (dosar fond - reprezentând cele trei sentințe
civile prin care s-a constatat că imobilul a fost trecut în proprietatea
statului fără un titlu valabil și a fost admisă acțiunea în revendicare a
bunurilor).
Afirmația apelantului
în sensul că prețul imobilului este stabilit la o sumă exorbitantă nu a fost
dovedită, deși acesta avea posibilitatea și totodată, obligația de a-și
exercita toate drepturile procesuale în scopul de a proba susținerile sale
(art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). De asemenea, nici o obiecțiune nu a fost
formulată de către Ministerul Finanțelor Publice în faza judecății în fond a
cauzei, sub aspectul menționat și sub nici un alt aspect, deoarece nu s-a
prezentat la proces.
Instanța nu a avut
nici un indiciu și nici o probă în baza căreia ar fi putut proceda la o
eventuală reevaluare a imobilului, astfel că, apelul a fost respins ca
nefondat.
Împotriva Deciziei
civile nr. 86 IA din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a
IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București invocându-se
următoarele critici de nelegalitate.
S-a considerat că
hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că, în
mod greșit, Curtea a menținut hotărârea instanței de fond de obligare a
Ministerului Finanțelor Publice la plata contravalorii imobilului în litigiu la
valoarea de piață a acestuia, motiv pentru care se reiterează excepția lipsei
calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Se consideră că,
Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre
Primăria Municipiului București și autorii reclamanților din acest dosar, este
terț față de acest contract.
Pe plan procesual,
calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât
unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță Municipiul București),
nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost
parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația
de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cât și pentru
dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. (3) din Legea nr.
10/2001.
Prin urmare, Primăria
Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă
judecății, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare cu autoarea reclamanților.
Se consideră
netemeinică și nelegală hotărârea instanței de apel și în ceea ce privește
menținerea concluziilor din raportul de expertiza care a stabilit o suma
exorbitantă la evaluarea imobilului.
Suma stabilită în
raport este exagerat de mare pentru imobilul în cauza, respectiv 368.000 euro,
pentru un imobil se apreciază o diminuare a valorii cu cel puțin 30% din
valoarea reală.
Evaluatorul, nu a
introdus în cadrul factorilor de individualizare și pe cel referitor la
ponderea dintre cerere și oferta aferentă actualului blocaj al pieței
imobiliare, apreciată la 30%.
În aceste condiții,
se apreciază ca instanța trebuia să țină cont de diminuarea valorii imobilelor
datorată vechimii acestora și blocajului pieței imobiliare (cel puțin 30%), și
să reducă prețul unității locative în mod corespunzător.
Pe fond, se apreciază
că în mod greșit instanța a admis capătul de cerere referitor la valoarea de
circulație a imobilului.
Pentru a se acorda
despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea cumulativă a două
condiții: și anume ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995 iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi
fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Analizând
dispozițiile legale incidente și motivele de recurs invocate, Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce
succed:
Criticile formulate
de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Municipiului București sunt fondate.
Obiectul acțiunii
formulate îl constituie obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului
situat în București, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Acest imobil a fost
revendicat de foștii proprietari, prin Sentința civilă nr. 12080 din 23
noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București definitivă și
irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2014 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă și Decizia nr. 1889 din 12 noiembrie 2007 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, numiții G.C. și G.F. au fost
obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul foștilor
proprietari.
Potrivit art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 republicată, proprietarii ale căror contracte de
vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au
fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au
dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform
standardelor internaționale de evaluare, iar restituirea acestui preț se face
de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se dispune
obligarea pârâtului la contravaloarea valorii de piață a imobilului, trebuie
îndeplinite condițiile de aplicare a prevederilor art. 50
1
alin. (1)
din Legea nr. 10/2001, și anume să fie vorba în speță de un contract desființat
și acesta să fi încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Întrucât norma în
discuție nu distinge, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată
în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanțial, fie de
drept procesual, din conținutul acesteia, conducând la inaplicarea art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
Această constatare
este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001 care
reglementează distinct, în art. 50 alin. (2), ipoteza contractului "cu
încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că
legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de
respectarea sau nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de
vânzare-cumpărare.
Se impune a se
analiza de către instanța de apel dacă reclamanții sunt îndreptățiți la
acordarea valorii de piață a imobilelor ce a format obiectul contractului de
vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 în situația dedusă
judecății și anume că, menținându-se valabilitatea contractului de
vânzare-cumpărare, au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în
revendicare, prin compararea titlurilor. Astfel, se va verifica dacă au fost
sau nu respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare sau dacă cumpărătorii au fost de bună-credință la încheierea
acestor contracte.
În cauză, se impune
ca instanța de apel să analizeze și să constate dacă sunt îndeplinite aceste
condiții legale pentru a se putea dispune restituirea prețului de piață al
imobilelor revendicate. Se impune astfel, în baza art. 312 C. proc. civ.
casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se
analiza și clarifica pe deplin situația de fapt, față de care să se facă aplicarea
dispozițiilor legale ce reglementează dezdăunarea.
Cu ocazia
rejudecării, instanța de apel va analiza și toate celelalte susțineri formulate
de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în cuprinsul motivelor de
recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului
București împotriva Deciziei civile nr. 861A din 15 noiembrie 2011 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia
atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - CL