ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2015

Prin cererea introductivă de instanță din 7 mai 2009, astfel cum a fost precizată, la data de 26 martie 2010, reclamanții B.I. și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la plata prețului de piață al imobilului situat în București, aleea Alexandru, corp B, sector 1, în temeiul art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. În motivare, reclamanții au arătat că între SC H.N. SA, în calitate de mandatar al P.M. București, și ei s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, având ca obiect imobilul de mai sus, în baza Legii nr. 112/1995. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, succesorii foștilor proprietari ai imobilului au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului, nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare și obligarea lor la predarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 12146 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sector 1 București a fost admisă în parte acțiunea, în sensul că s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din litigiu, dar au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și revendicarea. Prin decizia civilă nr. 1183 din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul foștilor proprietari, iar ei, reclamanții (B.I. și B.M.) au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul. Astfel fiind, reclamanții au fost evinși și sunt prejudiciați cu contravaloarea imobilului. Prin sentința civilă 5781 din 26 martie 2010, Judecătoria sectorului 1 București a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă 937 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat hotărârea apelată și a constatat competența materială a tribunalului în judecarea cauzei în primă instanță, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., ca urmare a indicării de către reclamanți a pretențiilor la suma de 860.000 lei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 3101/3/2012 la data de 1 februarie 2012. Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 892 din 25 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

și a admis acțiunea în sensul că l-a obligat pe acesta la plata sumei de 372.681 lei (echivalentul a 85.448 euro), către reclamanți. Tribunalul a reținut că potrivit art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.F.P. Prin derogare de la regula generală instituită prin prevederile art. 1337 C. civ., obligația de garanție contra evicțiunii revine M.F.P., în materia imobilelor preluate abuziv și care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P. a fost respinsă. Prin sentința civilă nr. 12146/2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia civilă 1183/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din București, aleea Alexandru, corp B. Titlul de proprietate al reclamanților, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu a fost însă anulat, operând astfel prezumția de valabilitate a acestuia. Prin urmare, reclamanții au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, în conformitate cu art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 1/2009.

Prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar B.M. apartamentul a fost evaluat la prețul de 372.681, lei echivalentul sumei de 85 444 Euro, în raport de care instanța a admis acțiunea. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert.

Prin decizia civilă nr. 20/ A din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a respins apelul declarat de pârât, ca fiind tardiv introdus, în raport de data comunicării sentinței, 11 octombrie 2013 și ștampila de pe plicul de înaintare a apelului de către pârât, 29 octombrie 2013. Prin decizia civilă nr. 2195 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, în raport de noile probe din recurs precum că la poșta, plicul cuprinzând apelul declarat de pârât a fost depus la data de 28 octombrie 2013 și nu 29 octombrie 2013, cum este imprimat pe plic.

Prin decizia civilă nr. 77/ A din 12 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P.B., în contradictoriu cu intimații reclamanți B.I. și B.M., împotriva sentinței civile nr. 892 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A respins cererea de aderare la apel formulată de intimații reclamanți B.I. și B.M. și a obligat pe apelantul pârât la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți. În analiza apelului declarat de pârât, instanța de apel a reținut următoarele: Contractul de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 având ca obiect apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, str. aleea Alexandru, este supus nu numai acordului de voință al părților, ci și dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cât și Legii nr. 10/2001.

Conform art. 50 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat sau restituirea prețului de piață al imobilelor, în acțiunile intentate de foștii chiriași ale căror contracte de vânzare cumpărare au devenit ineficiente, se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare. Textul de lege suscitat reprezintă o normă dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispozițiile din dreptul comun, ce reglementează răspunderea pentru evicțiune instituită prin prevederile art. 1337 și art. 1341 C. civ., în sarcina vânzătorului. Prin dispozițiile legale susmenționate, M.F.P. a fost subrogat în obligațiile M.B., astfel încât, urmare a evicțiunii provocată de un terț, respectiv de fostul proprietar al imobilului, pârâtului M.F.P.

este obligat în raportul juridic dedus judecății. Ca urmare, just a fost respinsă excepția calității procesuale pasive . Conform art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Prevederile legale suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, la data încheierii lor, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, devenite caduce în urma operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate.

Într-o astfel de ipoteză se află raportul juridic dedus judecății, de vreme ce, prin sentința civilă nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost respins, ca prescris, capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, iar prin decizia civilă nr. 1183 A de la 20 iunie 2006, Tribunalul București, secția a IV a civilă, i-a obligat pe reclamanți să lase în deplină proprietate și posesie foștilor proprietari apartamentul situat în București, Aleea Alexandru. Obligația de restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate și nu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți cu statul, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Numai pentru cealaltă ipoteză a constatării nulității contractului, ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, doar dreptul la restituirea prețului actualizat, prin prevederile art. 50 alin. (2) din aceeași lege, situație în care nu se află reclamanții. Prevederile art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, care au un conținut aproape identic cu cele din art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instituie dreptul titularilor contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, la restituirea prețului de piață al imobilului dacă contractul de vânzare cumpărare a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, cu toate că a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Contractul de vânzare cumpărare din litigiu încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost desființat implicit prin decizia civilă nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a IV- a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, de vreme ce a devenit ineficient în urma operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate și a preferabilității titlului de proprietate al foștilor proprietari, cărora reclamanții au fost obligați să le predea imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Tribunalul nu a avut de soluționat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare cumpărare, căci acesta fusese soluționat prin respingerea lui ca fiind prescris prin sentința civilă nr. 12146/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, iar instanța a reținut incidența excepției prescripției, fără a analiza pe fond criticile de nulitate.

Ca urmare, considerațiile din decizia nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum că același contract de vânzare cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, exced dispozitivului aceleiași decizii prin care a fost menținută dispoziția de respingere ca prescris a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare. Aceleiași considerații exced și soluției date capătului de cerere privind revendicarea, căci admiterea ei a avut la bază operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate valabile ale ambelor părți și nu a unui singur titlu de proprietate valabil. Or, în puterea lucrului judecat intră doar considerentele în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii, considerentele decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului, cât și considerentele care tranșează fondul litigiului.

În speță, considerațiile privind încheierea contractului de vânzare cumpărare din litigiu cu nerespectarea Legii nr. 112/1995 nu susțin dispozitivul deciziei civile susmenționate și nu au intrat în puterea lucrului judecat. Prin admiterea acțiunii în revendicare și efectuarea operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate instanța a stabilit implicit, cu autoritate de lucru judecat, valabilitatea contractului de vânzare cumpărare exibat de către reclamanți, astfel încât dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care acordă doar dreptul la reconstituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, nu-și au aplicare în cauză.

În speță, sunt incidente dispozițiilor art. 50 alin. (2 1 ) și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care acordă dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului proprietarilor ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul B.M. la nivelul sumei de 372.681 lei echivalentul sumei de 85.448 euro și nu a fost contestată în condițiile art. 212 C. proc.

civ., pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză, de către pârât la următorul termen de judecată din 25 aprilie 2013. Referitor la cererea de aderare la apel formulată de către intimații reclamanți s-a reținut că aceștia nu au declarat un apel principal pentru a putea obține o reevaluare majorată a cuantumului valorii de circulație a imobilului din litigiu, astfel încât cererea având acest obiect este neîntemeiată. În baza art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat să plătească reclamanților intimați suma de 1500 lei cheltuieli de judecată justificate cu chitanța privind plata onorariului de avocat în fața primei judecăți la Curtea de Apel București. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.F.P.

prin D.G.R.F.P. București, criticând-o pentru motivul că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului București, pronunțată în acțiunea în revendicare prin care s-a constatat în mod irevocabil faptul ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995.

Motivarea instanței de apel, în sensul că respectivele considerente referitoare la nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 exced dispozitivului aceleiași decizii sunt nelegale, de vreme ce în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă și irevocabilă, aspectele pe care aceasta le dezleagă nu mai pot fi contrazise sub nicio formă printr-o altă hotărâre iar principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială care se opun readucerii în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvată. Deși instanța de apel a constatat că prin hotărârea dată în soluționarea acțiunii în revendicare s-a reținut irevocabil reaua-credință a reclamanților din prezenta speța, totuși încalcă puterea de lucru judecat a respectivei decizii și apreciază în mod nelegal că în cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Soluția instanței de apel este nelegală, cu atât mai mult cu cât, conform practicii constante a C.E.D.O., incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului. În mod nelegal și netemeinic instanța de apel a considerat că reclamanții B.I. și B.M. sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând prețul de piață. C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.

În cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând prețul de piața al imobilului. Valoarea imobilului în discuție, stabilită prin expertiză, nu este corectă, detaliindu-se argumentele care susțin această critică. Nu se poate reține o culpă procesuală a M.F.P., care nu a dat dovada de rea-credință sau neglijentă și nu se face vinovat de declanșarea litigiului, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanții intimați B.I. și B.M. au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând legalitatea deciziei atacate.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed: Premisele art. 50 1 din Legea nr. 10/2009 presupun încheierea actului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract, întrucât numai în aceste condiții cumpărătorul pierde posesia în calitatea sa de proprietar. Astfel, potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, vocație la obținerea prețului de piață al imobilului au doar proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost desființate ca efect al admiterii acțiunii în revendicare formulate împotriva lor de proprietarul deposedat abuziv de stat, precedată fie de respingerea cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, fie de neatacarea lui în justiție.

Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a introdus alin. (2 1 ), din interpretarea căruia reiese că prin „desființare” nu se înțelege doar situația când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost anulat, ci și cea a admiterii unei acțiuni în revendicare. Ca urmare, prin art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a definit sintagma de „contract de vânzare-cumpărare desființat”, în sensul că actul juridic fie a fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost înlăturate ca urmare a admiterii, în parte, a acțiunii formulată de reclamanții F.Ș.H., F.T.

și S.D.M. și obligarea pârâților B.I. și B.M. să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, aleea Alexandru, compus din culoar, cameră, vestibul, cămară, bucătărie, baie, vestibul, în supafață utilă de 70,85 mp. Prin sentința civilă nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâților B.I. și B.M.; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții F.Ș.H., F.T. și S.D.M. și pârâții B.I., B.M., SC H.N. SA, M.B. prin P.G.; s-a luat act de renunțarea pârâților reclamanți B.I. și B.M.

la judecarea cererii reconvenționale formulată de aceștia și a cererii de chemare în garanție a M.F.P.; s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului în litigiu; s-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, ca prescrisă; s-a respins cererea de revendicare a imobilului, ca nefondată; au fost obligați reclamanții să plătească pârâților B. suma de 2750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1291 din 5 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul reclamanților F.Ș.H., F.T.

și S.D.M. împotriva sentinței civile nr. 12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București; a fost schimbată, în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligați pârâții B.I. și B.M. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu; s-a respins cererea pârâților B. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate; au fost obligați pârâții B. la 500 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost respinsă cererea pârâților B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Astfel, prin decizia nr. 1291 din 5 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a soluționat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să predea imobilul și s-a reținut de către instanță că vânzarea acestuia a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 dezlegare care se impune cu putere de lucru judecat în cauză și determină modificarea deciziei în consecință, cu aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Efectele pozitive și negative ale puterii de lucru judecat se produc atât în virtutea dispozitivului hotărârii, cât și ale considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată, în care se regăsesc dezlegările în fapt și în drept date problemelor soluționate.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii actului, chiar dacă nu a fost constatată într-un litigiu în care să i se verifice valabilitatea, a reprezentat un criteriu pentru care s-a dat preferabilitate titlului invocat de reclamanți în celălalt proces, reprezentând un considerent care susține și pe care se sprijină soluția. S-a reținut în litigiul anterior și că la data încheierii contractului în temeiul Legii nr. 112/1995 exista cerere de restituire în natură a imobilului, formulată de moștenitorii adevăratului proprietar în temeiul acestei legi, nesoluționată, nefiind imposibil de aflat existența acesteia, cu influență asupra calității de proprietar a vânzătorului.

Deși obiectul litigiului în care s-a dezlegat chestiunea în discuție l-a reprezentat acțiunea în revendicare, modul de soluționare a acesteia urmează a se impune, în manifestarea efectelor lucrului judecat, fiind rezultatul verificării de către o instanță, cu toate garanțiile, respectiv urmare a unei dezbateri contradictorii și respectării dreptului la apărare al părților. Cu alte cuvinte, rezolvarea dată asupra unui aspect de către prima instanță, indiferent dacă aceasta a fost făcută pe cale principală sau incidentală, dar cu respectarea garanțiilor procesuale, se impune în a doua judecată. Reclamanții B.I. și B.M. nu au formulat un capăt de cerere subsidiar, prin care să solicite plata prețului actualizat al imobilului situat în București, aleea Alexandru.

În această situație devine aplicabilă decizia în interesul legii nr. 1 din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (M. Of. nr. 197/25.03.2015), obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc.

civ., prin care s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri în plata prețului de piață, întemeiată pe prevederile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate acorda reclamantului prețul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.” Având în vedere toate considerentele reținute, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis și se va dispune modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; se va schimba, în parte, sentința, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.M. împotriva pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București și ale deciziei referitoare la respingerea cerererii de aderare la apel formulată de intimații reclamanți B.I. și B.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Admite recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București împotriva deciziei nr. 77/ A din data de 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică, în parte, decizia, în sensul că: Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă, în parte, sentința. Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.M. împotriva pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București. Menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București și ale deciziei referitoare la respingerea cererii de aderare la apel formulată de intimații reclamanți B.I.

și B.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.