ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Prin cererea
introductivă de instanță din 7 mai 2009, astfel cum a fost precizată, la data
de 26 martie 2010, reclamanții B.I. și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul S.R.
prin M.F.P., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună
obligarea acestuia la plata prețului de piață al imobilului situat în
București, aleea Alexandru, corp B, sector 1, în temeiul art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
În motivare,
reclamanții au arătat că între SC H.N. SA, în calitate de mandatar al P.M. București,
și ei s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21
februarie 1997, având ca obiect imobilul de mai sus, în baza Legii nr. 112/1995.
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, succesorii foștilor
proprietari ai imobilului au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului
statului, nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare și obligarea
lor la predarea imobilului.
Prin sentința civilă nr.
12146 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sector 1 București a fost admisă în
parte acțiunea, în sensul că s-a constatat nevalabilitatea titlului statului
asupra imobilului din litigiu, dar au fost respinse capetele de cerere având ca
obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și
revendicarea. Prin decizia civilă nr. 1183 din 20 iunie 2006 pronunțată de
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul foștilor
proprietari, iar ei, reclamanții (B.I. și B.M.) au fost obligați să lase în
deplină proprietate și posesie imobilul.
Astfel fiind,
reclamanții au fost evinși și sunt prejudiciați cu contravaloarea imobilului.
Prin sentința civilă
5781 din 26 martie 2010, Judecătoria sectorului 1 București a respins acțiunea,
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă
937 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis
apelul, a anulat hotărârea apelată și a constatat competența materială a
tribunalului în judecarea cauzei în primă instanță, în raport de prevederile art.
2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., ca urmare a indicării de către reclamanți a
pretențiilor la suma de 860.000 lei.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 3101/3/2012
la data de 1 februarie 2012.
Pârâtul M.F.P. a
formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.
892 din 25 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. și a admis acțiunea în
sensul că l-a obligat pe acesta la plata sumei de 372.681 lei (echivalentul a
85.448 euro), către reclamanți.
Tribunalul a reținut
că potrivit art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, restituirea
prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate
cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.F.P. Prin
derogare de la regula generală instituită prin prevederile art. 1337 C. civ.,
obligația de garanție contra evicțiunii revine M.F.P., în materia imobilelor
preluate abuziv și care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. Așa
fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P. a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr.
12146/2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia
civilă 1183/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a constatat
nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din București, aleea Alexandru,
corp B.
Titlul de proprietate
al reclamanților, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza
Legii nr. 112/1995, nu a fost însă anulat, operând astfel prezumția de
valabilitate a acestuia.
Prin urmare,
reclamanții au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, în
conformitate cu art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea
1/2009.
Prin raportul de
expertiză întocmit de expert tehnic judiciar B.M. apartamentul a fost evaluat
la prețul de 372.681, lei echivalentul sumei de 85 444 Euro, în raport de care
instanța a admis acțiunea.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în
cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert.
Prin decizia civilă nr.
20/ A din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a
respins apelul declarat de pârât, ca fiind tardiv introdus, în raport de data
comunicării sentinței, 11 octombrie 2013 și ștampila de pe plicul de înaintare
a apelului de către pârât, 29 octombrie 2013.
Prin decizia civilă nr.
2195 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,
a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași curți de apel, în raport de noile probe din recurs precum
că la poșta, plicul cuprinzând apelul declarat de pârât a fost depus la data de
28 octombrie 2013 și nu 29 octombrie 2013, cum este imprimat pe plic.
Prin decizia civilă nr.
77/ A din 12 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P.B., în
contradictoriu cu intimații reclamanți B.I. și B.M., împotriva sentinței civile
nr. 892 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
A respins cererea de
aderare la apel formulată de intimații reclamanți B.I. și B.M. și a obligat pe
apelantul pârât la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către
intimații reclamanți.
În analiza apelului
declarat de pârât, instanța de apel a reținut următoarele:
Contractul de vânzare
cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 având ca obiect apartamentul nr.
1 din imobilul situat în București, str. aleea Alexandru, este supus nu numai
acordului de voință al părților, ci și dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cât și
Legii nr. 10/2001.
Conform art. 50 din
Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat sau restituirea prețului de
piață al imobilelor, în acțiunile intentate de foștii chiriași ale căror
contracte de vânzare cumpărare au devenit ineficiente, se face de către M.E.F. din
fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995
cu modificările ulterioare.
Textul de lege
suscitat reprezintă o normă dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la
dispozițiile din dreptul comun, ce reglementează răspunderea pentru evicțiune
instituită prin prevederile art. 1337 și art. 1341 C. civ., în sarcina
vânzătorului.
Prin dispozițiile
legale susmenționate, M.F.P. a fost subrogat în obligațiile M.B., astfel încât,
urmare a evicțiunii provocată de un terț, respectiv de fostul proprietar al
imobilului, pârâtului M.F.P. este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Ca urmare, just a
fost respinsă excepția calității procesuale pasive .
Conform art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,
încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate
prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la
restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor
internaționale de evaluare.
Prevederile legale
suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru nerespectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995, la data încheierii lor, ci contractele de
vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, devenite caduce în urma
operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate.
Într-o astfel de ipoteză
se află raportul juridic dedus judecății, de vreme ce, prin sentința civilă nr.
12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost respins,
ca prescris, capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de
vânzare cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, iar prin decizia civilă
nr. 1183 A de la 20 iunie 2006, Tribunalul București, secția a IV a civilă, i-a
obligat pe reclamanți să lase în deplină proprietate și posesie foștilor
proprietari apartamentul situat în București, Aleea Alexandru.
Obligația de
restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate și nu
constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți
cu statul, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Numai pentru cealaltă
ipoteză a constatării nulității contractului, ca urmare a eludării prevederilor
Legii nr. 112/1995, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, doar dreptul la
restituirea prețului actualizat, prin prevederile art. 50 alin. (2) din aceeași
lege, situație în care nu se află reclamanții.
Prevederile art. 50 alin.
(2
1
) din Legea nr. 10/2001, care au un conținut aproape identic cu
cele din art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instituie dreptul titularilor
contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, la
restituirea prețului de piață al imobilului dacă contractul de vânzare
cumpărare a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă, cu toate că a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Contractul de vânzare
cumpărare din litigiu încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost desființat
implicit prin decizia civilă nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului
București, secția a IV- a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, de vreme ce
a devenit ineficient în urma operațiunii de comparare a titlurilor de
proprietate și a preferabilității titlului de proprietate al foștilor
proprietari, cărora reclamanții au fost obligați să le predea imobilul ce a
făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
Tribunalul nu a avut
de soluționat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a
aceluiași contract de vânzare cumpărare, căci acesta fusese soluționat prin
respingerea lui ca fiind prescris prin sentința civilă nr. 12146/24 noiembrie 2005
pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, iar instanța a reținut
incidența excepției prescripției, fără a analiza pe fond criticile de nulitate.
Ca urmare,
considerațiile din decizia nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă, precum că același contract de vânzare cumpărare
a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, exced
dispozitivului aceleiași decizii prin care a fost menținută dispoziția de
respingere ca prescris a capătului de cerere privind constatarea nulității
absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Aceleiași
considerații exced și soluției date capătului de cerere privind revendicarea,
căci admiterea ei a avut la bază operațiunea de comparare a titlurilor de
proprietate valabile ale ambelor părți și nu a unui singur titlu de proprietate
valabil.
Or, în puterea
lucrului judecat intră doar considerentele în lipsa cărora n-ar fi posibilă
înțelegerea dispozitivului hotărârii, considerentele decisive, adică acelea
care constituie susținerea necesară a dispozitivului, cât și considerentele care
tranșează fondul litigiului.
În speță,
considerațiile privind încheierea contractului de vânzare cumpărare din litigiu
cu nerespectarea Legii nr. 112/1995 nu susțin dispozitivul deciziei civile
susmenționate și nu au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin admiterea
acțiunii în revendicare și efectuarea operațiunii de comparare a titlurilor de
proprietate instanța a stabilit implicit, cu autoritate de lucru judecat,
valabilitatea contractului de vânzare cumpărare exibat de către reclamanți,
astfel încât dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care acordă
doar dreptul la reconstituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale
căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.
112/1995, nu-și au aplicare în cauză.
În speță, sunt
incidente dispozițiilor art. 50 alin. (2
1
) și art. 50 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 care acordă dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului
proprietarilor ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995 și care au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Valoarea imobilului a
fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul B.M.
la nivelul sumei de 372.681 lei echivalentul sumei de 85.448 euro și nu a fost
contestată în condițiile art. 212 C. proc. civ., pe calea obiecțiunilor la
raportul de expertiză, de către pârât la următorul termen de judecată din 25
aprilie 2013.
Referitor la cererea
de aderare la apel formulată de către intimații reclamanți s-a reținut că
aceștia nu au declarat un apel principal pentru a putea obține o reevaluare
majorată a cuantumului valorii de circulație a imobilului din litigiu, astfel
încât cererea având acest obiect este neîntemeiată.
În baza art. 274 C.
proc. civ., apelantul a fost obligat să plătească reclamanților intimați suma
de 1500 lei cheltuieli de judecată justificate cu chitanța privind plata
onorariului de avocat în fața primei judecăți la Curtea de Apel București.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București, criticând-o
pentru motivul că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304
pct. 9 C. proc. civ.).
Hotărârea instanței
de apel este nelegală întrucât încalcă puterea de lucru judecat a deciziei
civile nr. 1183/ A din 20 iunie 2006 a Tribunalului București, pronunțată în
acțiunea în revendicare prin care s-a constatat în mod irevocabil faptul ca la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate dispozițiile
imperative ale Legii nr. 112/1995.
Motivarea instanței
de apel, în sensul că respectivele considerente referitoare la nerespectarea
dispozițiilor Legii nr. 112/1995 exced dispozitivului aceleiași decizii sunt
nelegale, de vreme ce în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru
judecat de care se bucură o hotărâre definitivă și irevocabilă, aspectele pe
care aceasta le dezleagă nu mai pot fi contrazise sub nicio formă printr-o altă
hotărâre iar principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de
stabilitate juridică și ordine socială care se opun readucerii în fața
instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvată.
Deși instanța de apel
a constatat că prin hotărârea dată în soluționarea acțiunii în revendicare s-a
reținut irevocabil reaua-credință a reclamanților din prezenta speța,
totuși încalcă puterea de lucru judecat a respectivei decizii și apreciază în
mod nelegal că în cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
Soluția instanței de
apel este nelegală, cu atât mai mult cu cât, conform practicii constante a C.E.D.O.,
incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea
justițiabililor în justiție și contravine principiului securității
raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului.
În mod nelegal și
netemeinic instanța de apel a considerat că reclamanții B.I. și B.M. sunt
îndreptățiți la despăgubiri reprezentând prețul de piață.
C.E.D.O. a stabilit
că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din
procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate
definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.
În cauza de față nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50
1
alin.
(1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri
reprezentând prețul de piața al imobilului.
Valoarea imobilului
în discuție, stabilită prin expertiză, nu este corectă, detaliindu-se
argumentele care susțin această critică.
Nu se poate reține o
culpă procesuală a M.F.P., care nu a dat dovada de rea-credință sau
neglijentă și nu se face vinovat de declanșarea litigiului, astfel că nu poate
fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții intimați
B.I. și B.M. au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care
au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând legalitatea deciziei
atacate.
Recursul este fondat,
urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Premisele
art. 50
1
din Legea nr. 10/2009 presupun încheierea actului de vânzare-cumpărare cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre
judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract, întrucât numai în
aceste condiții cumpărătorul pierde posesia în calitatea sa de proprietar.
Astfel,
potrivit art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, vocație la obținerea
prețului de piață al imobilului au doar proprietarii în baza Legii nr. 112/1995,
ale căror contracte au fost desființate ca efect al admiterii acțiunii în
revendicare formulate împotriva lor de proprietarul deposedat abuziv de stat,
precedată fie de respingerea cererii în constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare cumpărare, fie de neatacarea lui în justiție.
Prin art. 8 din Legea
nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a introdus alin. (2
1
),
din interpretarea căruia reiese că prin „desființare” nu se înțelege doar
situația când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995
a fost anulat, ci și cea a admiterii unei acțiuni în revendicare.
Ca urmare, prin art. 20
alin. (2
1
) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a definit sintagma de
„contract de vânzare-cumpărare desființat”, în sensul că actul juridic fie a
fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acțiuni în revendicare, prin
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Efectele contractului
de vânzare-cumpărare nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997 încheiat în temeiul
Legii nr. 112/1995 au fost înlăturate ca urmare a admiterii, în parte, a acțiunii
formulată de reclamanții F.Ș.H., F.T. și S.D.M. și obligarea pârâților B.I. și
B.M. să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în
București, aleea Alexandru, compus din culoar, cameră, vestibul, cămară,
bucătărie, baie, vestibul, în supafață utilă de 70,85 mp.
Prin sentința civilă nr.
12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis
excepția lipsei calității procesuale active a pârâților B.I. și B.M.; s-a admis
excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a admis, în parte,
cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții F.Ș.H., F.T. și S.D.M. și
pârâții B.I., B.M., SC H.N. SA, M.B. prin P.G.; s-a luat act de renunțarea
pârâților reclamanți B.I. și B.M. la judecarea cererii reconvenționale
formulată de aceștia și a cererii de chemare în garanție a M.F.P.; s-a
constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului în litigiu;
s-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare
nr. 3366/24967 din 21 februarie 1997, ca prescrisă; s-a respins cererea de
revendicare a imobilului, ca nefondată; au fost obligați reclamanții să
plătească pârâților B. suma de 2750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 1183/
A din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1291 din 5 iulie 2007 a Curții de Apel
București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
admis apelul reclamanților F.Ș.H., F.T. și S.D.M. împotriva sentinței civile nr.
12146 din 24 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București; a fost
schimbată, în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligați pârâții B.I.
și B.M. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul în
litigiu; s-a respins cererea pârâților B. de obligare a reclamanților la plata
cheltuielilor de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței
apelate; au fost obligați pârâții B. la 500 ron, cu titlu de cheltuieli de
judecată; a fost respinsă cererea pârâților B. de acordare a cheltuielilor de
judecată.
Astfel, prin decizia nr.
1291 din 5 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a
soluționat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanții din prezenta cauză au
fost obligați să predea imobilul și s-a reținut de către instanță că vânzarea
acestuia a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 dezlegare
care se impune cu putere de lucru judecat în cauză și determină modificarea
deciziei în consecință, cu aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Efectele pozitive și
negative ale puterii de lucru judecat se produc atât în virtutea dispozitivului
hotărârii, cât și ale considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată, în
care se regăsesc dezlegările în fapt și în drept date problemelor soluționate.
Nerespectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii actului, chiar dacă nu a
fost constatată într-un litigiu în care să i se verifice valabilitatea, a
reprezentat un criteriu pentru care s-a dat preferabilitate titlului invocat de
reclamanți în celălalt proces, reprezentând un considerent care susține și pe
care se sprijină soluția. S-a reținut în litigiul anterior și că la data
încheierii contractului în temeiul Legii nr. 112/1995 exista cerere de
restituire în natură a imobilului, formulată de moștenitorii adevăratului
proprietar în temeiul acestei legi, nesoluționată, nefiind imposibil de aflat
existența acesteia, cu influență asupra calității de proprietar a vânzătorului.
Deși obiectul
litigiului în care s-a dezlegat chestiunea în discuție l-a reprezentat acțiunea
în revendicare, modul de soluționare a acesteia urmează a se impune, în
manifestarea efectelor lucrului judecat, fiind rezultatul verificării de către
o instanță, cu toate garanțiile, respectiv urmare a unei dezbateri
contradictorii și respectării dreptului la apărare al părților.
Cu alte cuvinte,
rezolvarea dată asupra unui aspect de către prima instanță, indiferent dacă
aceasta a fost făcută pe cale principală sau incidentală, dar cu respectarea
garanțiilor procesuale, se impune în a doua judecată.
Reclamanții B.I. și B.M.
nu au formulat un capăt de cerere subsidiar, prin care să solicite plata
prețului actualizat al imobilului situat în București, aleea Alexandru.
În această situație
devine aplicabilă decizia în interesul legii nr. 1 din 19 ianuarie 2015
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (M. Of. nr. 197/25.03.2015),
obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a statuat că
„în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și art. 50
1
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată
învestită cu soluționarea unei cereri în plata prețului de piață, întemeiată pe
prevederile art. 50
1
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, poate acorda reclamantului prețul actualizat
plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul
Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu
destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările
ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute
de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de
cerere distinct în acest sens.”
Având în
vedere toate considerentele reținute, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9
și 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis și se va dispune
modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului
declarat de pârât împotriva sentinței nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; se va schimba, în parte, sentința, în sensul că
se va respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.M. împotriva
pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București; vor fi menținute celelalte
dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității
procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București și ale deciziei
referitoare la respingerea cerererii de aderare la apel formulată de intimații
reclamanți B.I. și B.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Admite recursul
declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București împotriva deciziei nr. 77/
A din data de 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică, în parte,
decizia, în sensul că:
Admite apelul
declarat de pârât împotriva sentinței nr. 892 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Schimbă, în parte,
sentința.
Respinge, ca
neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.M. împotriva
pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității
procesuale pasive a pârâtului M.F.P. prin D.G.R.F.P. București și ale deciziei
referitoare la respingerea cererii de aderare la apel formulată de intimații
reclamanți B.I. și B.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 iunie 2015.