ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 08.03.2012, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, B., C., D. și E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună următoarele: obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă pentru imobilul situat în București, str. x nr. 2bis, sector 2; obligarea în solidar a celorlalți pârâți la plata sumei de 150.000 RON reprezentând sporul de valoare adus prin îmbunătățirile necesare și utile realizate la același imobil; instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra imobilului, până la plata contravalorii îmbunătățirilor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost fundamentată pe prevederile art. 112 și următoarele din C. proc. civ., art. 48, art. 50 din Legea nr. 10/2001 și art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Același pârât a depus și o cerere de chemare în garanție a S.C. F. S.A. și a Municipiului București, având ca obiect restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Chemata în garanție S.C. F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, în fond, a cerut respingerea ca neîntemeiată a cererii, fără cheltuieli de judecată.

La 1 octombrie 2012, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care, la solicitarea instanței, a evaluat capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat la suma de 217.765 RON, a enumerat lucrările executate și a evaluat capătul de cerere privind restituirea sporului de valoare adus imobilului la suma de 587.965,50 RON (echivalentul în RON al sumei de 135.000 euro), ca urmare a analizării tuturor îmbunătățirilor efectuate.

Prin sentința civilă nr. 1242/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă excepția de necompetență materială, motiv pentru care cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului București în raport de cuantumul valorii obiectului cererii principale.

Prin încheierea de ședință de la 30.10.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării cererii principale, excepția insuficienței timbrări a cererii reconvenționale, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pe capătul 1 din cererea principală, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-reclamanți persoane fizice pe capătul 2 din cererea reconvențională, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capetele 1 și 2 din cererea principală și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție S.C. F. S.A. și Municipiul București, motiv pentru care a dispus scoaterea din cauză a acestor părți.

Prin sentința civilă nr. 863/29.06.2016, aceeași instanță a admis cererea principală privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, C., D. și E., astfel cum a fost precizată în privința cuantumului îmbunătățirilor, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului plătit de aceasta conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996, încheiat cu P.M.B., de 5.612.869 RON vechi, ce va fi actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, a obligat pârâții persoane fizice B., C., D., E. la plata către reclamantă a sumei de 85.511 RON reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la imobilul din litigiu, instituind în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului din str. x nr. 2bis, București, până la plata, de către pârâții persoane fizice, a contravalorii îmbunătățirilor efectuate la acest imobil și, pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, obligând pârâții persoane fizice B., C., D. și E. la plata către reclamantă a sumei de 2908,9 RON cheltuieli de judecată constând în onorarii de expert.

În motivarea soluției, instanța a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a deținut, inițial, calitatea de chiriaș al imobilului din str. x nr. 2bis, și apoi de proprietar al acestuia, conform Legii nr. 112/1995.

Astfel, la data de 27.05.1993, reclamanta, în calitate de chiriaș, a încheiat cu S.C. F. S.A. - Primăria Municipiului București, în calitate de locator, contractul de închiriere nr. x având ca obiect imobilul situat în București, str. x nr. 2bis, pentru o durată de 5 ani, începând cu data de 27.05.1993.

Ulterior, la 28.09.1996, Primăria Municipiului București, reprezentată prin F. S.A., în calitate de vânzător, a încheiat cu reclamanta, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare nr. x, în temeiul Legii nr. 112/1995, având ca obiect imobilul mai sus menționat, prețul imobilului fiind de 5.612.869 RON, ce a fost achitat integral de reclamantă.

Primul capăt din cererea principală a fost admis de tribunal față de prevederile exprese ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului plătit la cumpărarea imobilului, actualizat. Același text de lege stabilește că restituirea prețului actualizat plătit de foștii chiriași la cumpărarea imobilului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Pentru restituirea prețului plătit actualizat, art. 50 din Legea nr. 10/2001 prevede condiția desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat de foștii chiriași cu eludarea Legii nr. 112/1995. Or, această condiție este îndeplinită în cauza de față, având în vedere că, prin decizia civilă nr. 477/11.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă în baza Legii nr. 112/1995 a fost anulat, reținându-se că acest act încalcă dispozițiile Legii nr. 112/1995. În atare situație, reclamanta este îndreptățită să primească prețul plătit la cumpărarea imobilului, actualizat potrivit prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât obligația restituirii prețului plătit actualizat este prevăzută în mod expres de Legea nr. 10/2001 în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a admis acest capăt de cerere și l-a obligat pe acest pârât la plata către reclamantă a prețului plătit conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 încheiat cu P.M.B., de 5.612.869 RON vechi, ce va fi actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice, B., C., D. și E..

În motivarea apelului său, apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice a susținut nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul 1 din cererea principală. Prima instanță a apreciat, în mod greșit că, în cauza dedusă judecății, are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice și, astfel, a stabilit în sarcina sa obligația de restituire a prețului în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens invocă decizia civilă nr. 4929 din 29 oct. 2001 a CSJ), în condițiile anulării contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a compărătorilor în momentul încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și urm. C. civ., în forma avută la momentul introducerii acțiunii, întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la bază și regula îmbogățirii fără justă-cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, având în vedere în acest sens și dispozițiile art. 970 C. proc. civ.

Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță Primăria Municipiului București și nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași premisă juridică:

a) ne aflăm în fața unui raport juridic de drept privat având la bază un contract, or statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o altă persoană (instituție) răspunzătoare;

b) prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului și, în plus, referindu-se numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), și nu ale unui act juridic.

Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. nr. 154/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanta din prezenta cauza, fără, însă, ca prin aceasta să se creeze așa cum s-a arătat, un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu această destinație.

c) pentru a reține opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni în justiție, reținere bazată pe argumente juridice, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., în forma avută la momentul introducerii acțiunii. Or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C. civ.) și, în plus, novațiunea nu se prezumă, voința - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C. civ.). Legiuitorul a procedat, în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres în actul normativ respectiv novațiunea.

Nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine obligarea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să-i acorde calitate procesuală pasivă acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mult mai larg.

Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta.

De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea având în vedere dispozițiile art. 1337 din C. civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București față de pretențiile privind plata.

Nicidecum nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestor instituții.

A solicitat apelantul să se aibă în vedere dispozițiile art. 1344 din C. civ., potrivit cărora:

"Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul (Primăria Municipiului București) este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.’’

Prin decizia civilă nr. 2A din 07.01.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a admis apelul pârâților B., C., D. și E.. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a luat act de tranzacția dintre reclamantă și acești pârâți pe capetele de cerere din acțiune privind obligarea pârâților la contravaloarea îmbunătățirilor și la dreptul de retenție, pe cererea reconvențională și pe cererea privind cheltuielile de judecată.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut, cu titlu preliminar, că în raport de data înregistrării acțiunii introductive, pricina este supusă dispozițiilor vechiul C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea a pornit în analiza acestei chestiuni de la temeiul juridic al acțiunii introductive și a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata prețului actualizat al imobilului și la plata sporului de valoare, întemeindu-se pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă s-a constatat că sunt incidente în cauză prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care statuează că restituirea prețului de piață al imobilelor, respectiv cel reactualizat, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Interpretând aceste prevederi legale, s-a apreciat că obligația de plată a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 incumbă Ministerului Finanțelor Publice în virtutea prevederilor alin. (3) al acestui text de lege. Legiuitorul a urmărit să instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun sub aspectul regimului juridic, în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor, care revine, potrivit acestor norme speciale, Ministerului Finanțelor Publice deși nu are calitatea de vânzător al imobilului. Motivul pentru care legiuitorul a recurs la această derogare rezidă în faptul că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, prețul plătit de foștii chiriași, la cumpărarea imobilelor a fost conservat într-un fond extrabugetar, constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale (art. 50 din Legea nr. 10/2001), în mod corect reținându-se aplicarea normelor legii speciale de reparație. Având în vedere că răspunderea pentru dezdăunarea foștilor chiriași care au cumpărat imobilele în temeiul Legii nr. 112/1995 și au pierdut dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea foștilor proprietari are o reglementare specială în prevederile Legii nr. 10/2001, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile dreptului comun (potrivit regulii specialul derogă de la general și se aplică cu prioritate), instanța a constatat că legitimitatea procesuală pasivă revine Ministerului Finanțelor Publice.

Prin dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația plății prețului reactualizat sau a prețului de circulație din fondul extrabugetar constituit în temeiul prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Existența fondului extrabugetar, drept sursă de finanțare a acestor plăți, oferă încă un argument pentru a da eficiență dispozițiilor legii speciale față de cele ale dreptului comun.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia nr. 2 A din 7 ianuarie 2020 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pârâtul a considerat că instanța de apel în mod greșit a respins apelul formulat, fără a avea în vedere principiul relativității efectelor contractului, potrivit căruia acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita, nici dăuna unui terț.

A definit noțiunea de "calitate procesuală’’ cu referire la calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește obligația de a plăti suma de bani reprezentând prețul actualizat. A arătat că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ-teritorială ce are calitate de vânzător, în speță Municipiul București, nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare.

În susținerea acestui punct de vedere, au fost aduse mai multe argumente:

Sub un prim aspect, s-a arătat că raportul juridic de drept privat are la bază un contract; or, statul nu poate interveni în cadrul acestui raport pentru a se stabili o altă persoană răspunzătoare.

În al doilea rând, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu constituie norme cu caracter procesual, prin care să se atribuie calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Legiuitorul a intervenit în acest sens, în cadrul Legii nr. 10/2001, atunci când a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, chestiune ce rezultă fără echivoc din formularea textului. În plus, textul legal se referă numai la efecte ale faptului juridic licit - îmbogățirea fără justă-cauză și vizează un act juridic, contractul.

Prin modificarea alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamante în prezenta cauză, fără, însă, ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite la restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărârea judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice, care numai administrează fondul cu această destinație.

În al treilea rând, pentru a se reține opinia contrară, în sensul stabilirii ex lege a calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în cadrul unor astfel de acțiuni, ar însemna ca prin lege să se creeze o novație de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. proc. civ. Or, pe de o parte, novația nu operează fără consimțământul expres al creditorului, astfel cum rezultă din art. 1132 C. civ.., iar, pe de altă parte, aceasta nu se prezumă, impunându-se ca intenția de a o face să rezulte din act - art. 1130 C. civ.. Legiuitorul a procedat în alte situații, când a urmărit în interes general schimbarea unui debitor prin novație, la respectarea normelor dreptului comun, stipulând expres în actul normativ novațiunea.

În concluzie, Municipiul București este cel care are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, acesta având calitatea de vânzător la încheierea actului de vânzare cu reclamanta.

Relativ la fondul cauzei, recurentul a susținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru ca intimata reclamantă să beneficieze de prețul imobilului în litigiu, preț ce urmează a fi actualizat cu coeficientul de inflație până la data plății efective.

În continuare, a apreciat că în mod greșit s-a dispus admiterea acțiunii reclamantei, fără a fi reținute în cauză dispozițiile art. 1337 C. civ. ce reglementează răspunderea vânzătorului prin evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Or, aceste prevederi nu pot fi înlăturate prin nicio dispoziție specială contrară, fiind pe deplin aplicabile între părțile litigiului, în special în situația în care contractul a fost desființat cu reținerea, în cazul cumpărătorilor, a relei-credințe la momentul încheierii contractului.

Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să îi acorde calitate procesuală pasivă, întrucât obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Or, aceasta este de natură a angaja răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul București, pentru pretențiile privind restituirea prețului. În susținerea acestui ultim argument au fost invocate dispozițiile art. 1344 C. civ.., care stipulează: "Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.

Pentru toate motivele formulate, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și în limitele stabilite prin art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Preliminar, instanța constată că litigiul este guvernat de prevederile Codului de procedură de la 1865 având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 08.03.2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care a avut loc la 15.02.2013. În acest sens sunt relevante prevederile art. 24 din această din urmă lege, în care se stipulează: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite după intrarea acesteia în vigoare.’’ Rezultă că motivele de recurs vor fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură de la 1865, și nu prin raportare la art. 488 din Noul Cod invocat de recurent.

Critica prin care recurentul susține că nu justifică legitimare procesuală pasivă, față de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă are un caracter nefondat.

Înalta Curte reține că, în materia cererilor privind restituirea prețului apartamentului de care chiriașul, care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost evins sau deposedat, prin repunere în situația anterioară ca efect al constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 și 50

1

al Legii nr. 10/2001.

Art. 50 alin. (2) și (2)

1

stabilește modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat plătit de chiriași, respectiv al prețului de piață al imobilelor.

Aceeași distincție se desprinde și din interpretarea per a contrario a art. 50

1

alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".

Din cuprinsul textelor legale menționate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului plătit pentru acel imobil, în valoare actualizată.

În cazul acestui tip de acțiune, în care se solicită restituirea prețului actualizat, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede:

"Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare’’. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în calitate de pârât în temeiul legii, respectiv al art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această normă fiind cea care îi stabilește explicit obligația de a efectua plata prețului, în cazul promovării cu succes a unei cereri de chemare în judecată cu acest obiect. În raport de aceste rețineri, nu poate fi primit motivul prin care se reclamă încălcarea principiului relativității efectelor contractului, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata prețului, întrucât este terț față de contract. Acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de parte contractantă responsabilă pentru garanția de evicțiune, ci în temeiul unei norme juridice speciale și derogatorii, care reprezintă expresia voinței legiuitorului de a stabili obligația de plată în sarcina entității care a și beneficiat de prețul imobilului (conform art. 13 din Legea nr. 112/2015).

Neîntemeiată este și critica recurentului în sensul că dispozițiile art. 1337 C. civ., ce instituie obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătorului, nu pot fi înlăturate prin prevederi speciale contrare.

Înalta Curte reține că pârâtul a fost obligat la plata prețului actualizat al imobilului în temeiul art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Aceste norme au caracter de drept material și, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun (reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ.) în ceea ce privește părțile raportului obligațional, instituind ex lege obligația Ministerului Finanțelor Publice de restituire a prețului actualizat al imobilului. Acest caracter derogatoriu este impus prin efectul principiului general de drept specialia generalibus derogant.

În ceea ce privește critica potrivit căreia nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu s-a constatat culpa acestei instituții, instanța reține că Ministerul Finanțelor Publice justificând legitimare procesuală pasivă în temeiul legii, anume art. 50 alin. (3) sus-menționat, nu interesează existența sau nu a culpei sale ca premisă a atragerii în proces în această calitate. Chiar dacă o astfel de culpă nu se poate reține în persoana Ministerului, calitatea sa de a sta în proces este determinată de dispozițiile legii și atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, din care se procedează la restituirea sumelor încasate cu titlu de preț pentru imobilele din categoria celui la care se referă litigiul.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția Ministerului Finanțelor, și, în mod corespunzător, din același fond, se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul actualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În lumina normelor speciale menționate Ministerul Finanțelor Publice, ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători, constituie în mod neîndoielnic instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, anume efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul.

De asemenea, nu se poate reține întemeiat că prin aplicarea unor dispoziții speciale s-ar ajunge la îmbogățire fără justă-cauză, această modalitate de restituire a prețului fiind opțiunea legiuitorului.

În ce privește motivul prin care se invocă neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea prețului imobilului în litigiu, Înalta Curte constată că reprezintă o critică formulată direct în recurs, prin apel pârâtul înțelegând să critice doar greșita aplicare a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în legătură cu care s-a reținut legitimarea sa procesual pasivă în litigiul privind restituirea prețului achitat de reclamantă în executarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, subsecvent anulării respectivului contract.

Cum obiectul recursului îl formează hotărârea instanței de apel, iar în apel instanța nu a fost chemată să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei sentinței tribunalului din perspectiva incidenței art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, critica nu poate fi analizată omisso medio, în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a normei speciale cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 apreciind că pârâtul recurent justifică legitimarea procesual pasivă în prezentul litigiu, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva deciziei civile nr. 2 A din 7 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2020.