Decizia nr. 1512/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 12 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul proprietatea sa din București, str. x, și, în subsidiar, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata valorii de circulație a imobilului descris mai sus. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La data de 9 martie 2018, pârâta B. a formulat cerere de intervenție, în temeiul art. 61 și art. 62 C. proc. civ., precum și cerere de chemare în garanție, în temeiul dispozițiilor art. 72 și art. 73 C. proc. civ., solicitând ca, instanța să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor privind valoarea de circulație a imobilului situat în București, str. x. Prin încheierea din 14 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, cererea de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă ca tardiv formulată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1267 din 25 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., și, în consecință, a fost obligată pârâta B. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, imobilul situat în București, str. x. Prin aceeași hotărâre au fost respinse excepțiile prescripției și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, pe capătul subsidiar de cerere, privind plata valorii de circulație a imobilului, ca rămase fără obiect și s-a dispus obligarea pârâtei B. să achite reclamantului suma de 5022,20 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 361A din 18 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1267/25.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimatul-pârât Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicare, formulat în contradictoriu cu pârâta B. și, în consecință, a fost respinsă cererea în revendicare formulată împotriva pârâtei B., pentru existența autorității de lucru judecat. Prin aceeași decizie, cauza a fost trimisă spre rejudecare, la Tribunalul București pentru evocarea fondului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata valorii de circulație a imobilului situat în București, str. x. Totodat, au fost păstrate dispozițiile sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive, iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Prin decizia civilă nr. 679 A din 13 mai 2019,Curtea de Apel București- secțiaa III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 361 A din 18.03.2019, formulată de apelanta-pârâtă B.; a admis cererile de îndreptare a erorii materiale formulate de apelanta-pârâtă B. și intimatul-reclamant A.; a rectificat decizia civilă nr. 361 A/18.03.2019, în sensul că al cincilea paragraf al dispozitivului se referă la valoarea de circulație a imobilului din str. x, și nu a imobilului din str. x, cum din eroare s-a consemnat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 361A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul schimbării sentinței civile apelate și în ceea ce privește soluția instanței de fond asupra excepțiilor invocate pe capătul subsidiar de cerere. În dezvoltarea criticilor de recurs, recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, a arătat că, prin decizia recurată, s-a reținut existența autorității de lucru judecat, în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, respectiv că, în pretențiile formulate de reclamant, în subsidiar, nu au fost analizate pe fond de către prima instanță, în raport de soluția de admitere a cererii principale, această împrejurare justificând trimiterea, spre rejudecare, a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru evocarea fondului. În opinia recurentului, în mod nelegal, prin decizia civilă recurată, instanța de apel a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive, deși acestea au fost invocate în raport de cererea subsidiară. Făcând referire la situația de fapt, recurentul a precizat că soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive, invocate de acesta în raport de capătul subsidiar al acțiunii, a fost determinată de admiterea capătului principal de cerere. Or, de vreme ce instanța de apel a constatat că pretențiile formulate de reclamant în subsidiar nu au fost analizate pe fond, de către prima instanță și a trimis acest capăt de cerere spre rejudecare, soluția de menținere a dispozițiilor sentinței, privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive, ca rămase fără obiect, nu are justificare.

Încheierea de admitere în principiu: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere iar, prin încheierea din 03 iunie 2020, recursul declarat derecurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 361 A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în ședințăpublică, la data de 15 iulie 2020, cu citarea părților. Membrii completului de filtru au apreciat că în speță, criticile formulate de recurentul-pârât se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate - care, în speță, vizează exclusiv, soluția instanței de apel privind păstrarea dispozițiilor sentinței apelate privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive - Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed: Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează calea de atac a apelului. Potrivit art. 456 coroborat cu art. 476 din C. proc. civ., apelul este o cale de atac ordinară, cu efect devolutiv, ceea ce înseamnă că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, fără a necesita îndeplinirea vreunei condiții speciale. În virtutea efectului devolutiv al apelului, se conferă instanței superioare de control judiciar dreptul și obligația de a efectua o nouă judecată asupra fondului prin verificarea tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept pe care prima instanță și-a bazat hotărârea, în acest scop instanța de apel având îndreptățirea de a analiza atât motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță, cât și pe cele arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum. Totodată, potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., în ipoteza în care în apel, se dispune anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, fie de către instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza a I-a C. proc. civ. fie de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., se realizează potrivit normelor care reglementează soluționarea cauzelor în primă instanță. Așadar, instanța de rejudecare păstrează posibilitatea de a efectua un control eficient, deplin și adecvat asupra obiectului cererii care, în prima fază procesuală, nu a fost cerecetată pe fond, ceea ce presupune că cenzurarea temeiniciei dreptului dedus judecății prin intermediul cererii în privința căreia, se reține, în apel, că nu a fost cercetată în fond, nu poate fi limitată exclusiv la argumentele reclamantului, ci, impune deopotrivă, analiza mijloacelor de apărare invocate de pârât pe calea întâmpinării, ca modalitate de răspuns față de pretențiile reclamantului. Înalta Curte reține că excepția procesuală este definită, prin art. 245 din C. proc. civ. ca reprezentând mijlocul prin care partea interesată, procurorul sau instanța, din oficiu, invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. Atât excepția prescripției, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului constituie excepții de fond, absolute care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului. Ambele excepții au, în sens restrâns, natura unor mijloace de apărare în legătură cu cererea de chemare în judecată a reclamantului, invocarea excepțiilor constituind o componentă a dreptului fundamental la apărare al pârâtului. În privința excepțiilor procesuale, art. 248 din C. proc. civ. impune regula ca instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Așadar, este în sarcina instanței de rejudecare să se pronunțe inclusiv în privința excepțiilor procesuale invocate în condițiile legii și nesoluționate în prima fază procesuală. Înalta Curte reține, de asemenea, că, deși potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., autoritatea lucrului judecat vizează și excepțiile procesuale, dobândirea efectului autorității de lucru judecată, intervine ca urmare a tranșării de către instanță cu privire la chestiune litigioasă dedusă judecății prin intermediul excepției; în caz contrar, partea care le-a invocat păstrează posibilitatea de a readuce aceste mijloace de apărare în dezbaterea judiciară. În cauză, prin cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a III-a civilă reiese că reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul proprietatea sa din București, str. x. În subsidiar, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata valorii de circulație a imobilului. Prin întâmpinarea formulată în prima fază procesuală, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea subsidiară. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1267 din 25 iunie 2018 a admis capătul principal de cerere formulat de reclamantul A. și a obligat pârâta B. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, imobilul situat în București, str. x. De asemenea, a respins excepțiile prescripției și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, pe capătul subsidiar de cerere, privind plata valorii de circulație a imobilului, ca rămase fără obiect. Din verificarea considerentelor sentinței primei instanțe, se reține, însă, că Tribunalul nu a tranșat, prin hotărârea apelată, nici în privința stingerii dreptului material la acțiunea în despăgubire formulată de reclamant, ca efect al prescripției și nici asupra legitimării procesuale pasive a recurentului pârât, ci s-a limitat la a dispune respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive, în mod formal, reținând lipsa de obiect a celor două excepții, în considerarea caracterului subsidiar al cererii în legătură cu care au fost invocate aceste excepții. Împotriva sentinței civile nr. 1267 din 25 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă a declarat apel pârâta B., chemată în judecată în acțiunea în revendicare. În urma soluționării apelului declarat de pârâta din cererea principală, instanța de apel, prin decizia civilă nr. 361A din 18 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicare, formulat în contradictoriu cu pârâta B., a respins cererea în revendicare formulată împotriva pârâtei B., pentru existența autorității de lucru judecat și a trimis cauza, Tribunalului București pentru evocarea fondului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata valorii de circulație a imobilului situat în București, str. x. Totodată, instanța de apel a păstrat dispozițiile sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive. În ceea ce privește această ultimă soluție, ce constituie obiect al criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că raționamentul judiciar care a fundamentat -o a ignorat faptul că prima instanță nu a statuat asupra caracterului nefondat al excepțiilor menționate, ci a procedat, așa cum s-a arătat deja, în cele ce preced, la o analiză formală a acestora, limitându-se la a deduce lipsa de obiect a excepțiilor invocate de pârât, exclusiv în considerarea naturii lor juridice de mijloace de apărare, cu caracter accesoriu, invocate în legătură cu o cerere cu caracter subsidiar. Se reține, totodată, că instanța de apel nu a invalidat, prin decizia civilă recurată, raționamentul primei instanțe în privința soluției care a vizat cele două excepții, iar în ceea ce priveste limitele devoluțiunii în apelul declarat de pârâta din cererea principală, aceasta s-a considerat îndreptățită să verifice modalitatea de rezolvare a cererii subsidiare, apreciind că se impune trimiterea acesteia spre rejudecare ca efect al respingerii cererii principale și a modalității particulare în care reclamantul a înțeles să învestească instanța de judecată, prin formularea și a unei cereri subsidiare, nesoluționate în prima fază procesuală. În acest context, de vreme ce, prin decizia recurată, s-a apreciat, că, în speță, se impune rejudecarea cererii cu caracter subsidiar, iar soluția primei instanțe în privința celor două excepții a fost fundamentată, în esență, pe aceeași construcție juridică care a condus la nesoluționarea cererii subsidiare (invalidată în apel), instanța de apel, luând în considerare natura juridică a excepțiilor procesuale și modalitatea particulară în care acestea "au primit răspuns" prin sentința civilă apelată, în aplicarea raționamentului întemeiat pe regula accesorium sequitur principale, ar fi trebuit să constate că, inclusiv, statuarea primei instanțe asupra celor două excepții a devenit lipsită de fundament, astfel că, în absența soluționării lor, în fond, subzistă obligația instanței de rejudecare de a proceda la analiza lor, conform art. 248 din C. proc. civ. Cum soluția criticată în recurs a avut drept consecință o limitare nejustificată a dreptului pârâtului de a supune analizei primei instanțe aceste mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluționarea cererii trimise spre rejudecare și, prin aceasta, a produs recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii astfel pronunțate, în cauză, sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursului pentru aceste argumente. În consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. În acest sens, se reține că, potrivit actualei reglementări a recursului, în caz de admitere a recursului, singura soluție posibilă pe care o poate pronunța Înalta Curte de Casație este aceea a casării hotărârii, nu și cea a modificării acesteia. În rejudecarea cauzei, instanța de trimitere va avea în vedere îndrumările instanței de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE,